Reţeaua Voltaire

Trump îsi avanseaza pionii

Thierry Meyssan observa actiunile presedintelui Trump pentru a-si convine aliatii si partenerii lui, de a renunta sa-i mai sustina, înarmeze si încadreze pe jihadisti. Opus la ceea ce prezinta presa internationala si adversarii sai politici, Casa Alba îsi continua fara încetare de patru luni o politica anti-imperialista, care începe sa-si dea primele sale roade: procedura încetarii sprijinului saudit Fratilor musulmani, sfîrsitul cooordinarii jihadistilor de catre Otan, si procedura de încetare a finantarii occidentale a Fratilor musulmani.

| Damasc (Siria)
+
JPEG - 29.7 ko
În timp ce Otan-ul fusese conceput pentru a lupta împotriva Uniunii Sovietice, Donald Trump l-a re-orientat. Daca el conserva obiectivul de a rivaliza cu Rusia, el va dedica începînd de acum, jumatate din mijloacele sale, pentru a lupta împotriva jihadismului.

De la a 3ª conferinta a Prietenilor Siriei, pe 6 Iulie 2012 de la Paris, pîna la investitura presedintelui Trump, pe 21 Ianuarie 2017 de la Washington, Statele Unite, Franta si Regatul-Unit, nu au încetat sa organizeze razboiul împotriva Siriei, si în acelasi timp sa pretinda ca negociau o iesire politica.

Trump, sa prezentat în ultimii 16 ani, si în special în timpul campaniei sale electorale prezidentiale, ca un militant anti-imperialist. Contrar la ceea ce pretind detractorii sai, faptul ca el este miliardar, nu provoaca cu nimic convingerile sale politice.

De la sosirea sa la Casa Alba [1], presedintele Trump, lupta în primul rînd împotriva propriei sale administratii, din care 98% dintre functionari votasera în Hillary Clinton, si în al doilea rînd, împotriva guvernelor aliate predecesorului sau.

De asemenea, în timpul ultimelor patru luni, el si-a continuat vointa sa de a elibera tara sa si lumea, purtînd o serie de actiuni pe care adversarii sai le deformeaza, sau le prezinta ca fiind contradictorii.

Cu ocazia summit-ului Statelor arabo-musulmane, din 21 Mai la Riyad, Donald Trump a chemat interlocutorii sai, si în special Arabia Saudita, sa înceteze orice contact cu Fratii musulmani, si orice legatura cu terorismul islamic [2]. Constient de faptul ca el cerea regelui Salmane, sa se priveze de principala sa armata, el l-a dotat cu un arsenal de înlocuire, în valoare de 110 miliarde de dolari.

În ciuda asalturilor de amabilitati ale regelui si curtii sale, Arabia Saudita a publicat la sfîrsitul summit-ului o declaratie, fara ca sa o supuna celorlalti participanti [3]. Acest document poate fi citit ca anuntul creatiei unei «Coalitii militare islamice», extinzînd «Forta araba comuna», pe care am vazut-o în actiune în Yemen. Însa care poate servi ulterior ca justificare pentru o ocupare saudita a regiunilor din Siria, Irak si care de altfel fusesera eliberate de Daesh.

La summit-ul Otan-ului, pe 25 mai de la Bruxelles, Donald Trump, a obligat pe aliatii lui sa se reculeaga un moment în fata Zidului de la Berlin, si într-un alt moment, în fata la Twin Towers. Amintindu-le ca ei acceptasera - în numele articolului 5 al Tratatului – principiul luptei împotriva terorismului cu ocazia atentatului din 11 Septembrie, el i-a constrîns sa reorienteze scopurile Aliantei [4]. Aceasta va conserva cu siguranta functiunea sa anti-Rusia, însa se angajeaza de acum înainte în eradicarea jihadistilor, pe care ea îi coordona pîna în prezent de la baza sa din Izmir (Turcia). Între altele el i-a constrîns sa-si împartasesca informatiile lor asupra organizatiilor teroriste în sînul unei celule de cooordonare a Informatiilor.

La summit-ul G7, pe 26 Mai de la Taormina, Donald Trump, a smuls aliatilor sai o declaratie «împotriva terorismului si extremismului violent» [5]. În realitate partenerii lui, nu si-au luat un angajament decît pentru a preveni revarsarea terorismului în zonele în care ei îl organizeaza, îl finanteaza si îl încadreaza catre Occident. În orice mod, G7 a debutat o procedura vizînd sa sece nu doar pur si simplu finantarea terorismului, însa acea a extremismului violent, adica, Fratii musulmani, matrita terorismului.

Aceasta declaratie, nu a fost posibila decît în contextul atentatului de la Manchester, perpetrat pe 22 Mai, de fiul unui agent dublu al lui MI6, în acelasi timp vechi membru al serviciilor de securitate al lui Mouamar Kadhafi, si al Al-Qaïda [6]. Însa este evident ca Britanicii, nu au intentia înca de a se priva de Fratii musulmani.

Dimpotriva, pare a fi posibil ca Franta si Germania, încep sa-si faca menajul în serviciile lor. Acest lucru, le va lua timp. Donald Trump, înca nu a reusit sa o faca în propria sa administratie. Asfel, pe 20 Mai la Jeddah, Pentagonul livra arme jihadistilor, în virtutea unui contract semnat în ultimele zile ale tranzitiei prezidentiale [7]. Aceste noi arme includ, lansatoare de rachete multiple, si blindate bulgare OT-64 SKOT.

Traducere
Light Journalist

Sursa
Al-Watan (Siria)

[1] “Donald Trump Inauguration Speech”, by Donald Trump, Voltaire Network, 21 January 2017.

[2] “Donald Trump’s Speech to the Arab Islamic American Summit”, by Donald Trump, Voltaire Network, 21 May 2017.

[3] “Riyadh Declaration”, Voltaire Network, 23 May 2017.

[4] “Remarks by Donald Trump at NATO Unveiling of the Article 5 and Berlin Wall Memorials”, by Donald Trump, Voltaire Network, 25 May 2017.

[5] “G7 Taormina Statement on the Fight Against Terrorism and Violent Extremism”, Voltaire Network, 26 May 2017.

[6] « Manchester, le MI6, Al-Qaïda, Daesh et les Abedi », Réseau Voltaire, 24 mai 2017.

[7] « Le Pentagone poursuit les contrats d’armement des jihadistes de l’ère Obama », Réseau Voltaire, 28 mai 2017.

Reţeaua Voltaire

Voltaire, ediţia internaţională

Articole sub licenţă Creative Commons

Puteţi reproduce liber articolele din Reţeaua Voltaire, cu condiţia să citaţi sursa şi să nu le modificaţi, nici să nu le utilizaţi în scopuri comerciale (licenţă CC BY-NC-ND)

Susţineţi Reţeana Voltaire

Utilizaţi acest site, în care veţi găsi analize de calitate care vă vor ajuta să vă modelaţi înţelegerea lumii. Acest site nu poate exista fără susţinerea voastră financiară.
Ajutaţi-ne printr-o donaţie

Dupa Califat, Rojava
Un razboi poate ascunde un altul
Dupa Califat, Rojava
de Thierry Meyssan
Înspaimîntatorul Joc Nuclear
Înspaimîntatorul Joc Nuclear
de Manlio Dinucci, Reţeaua Voltaire
 
Trump si sprijinul pakistanez pentru jihadisti
Trump si sprijinul pakistanez pentru jihadisti
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
Proiectul militar al Statelor-Unite pentru lumea întreaga
Interpretari diferite în cadrul taberei anti-imperialiste – partea 2ª
Proiectul militar al Statelor-Unite pentru lumea întreaga
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
Interpretari diferite în cadrul taberei anti-imperialiste
Interpretari diferite în cadrul taberei anti-imperialiste
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
Ce pregateste presedintele Macron
Ce pregateste presedintele Macron
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
Urgenta unei noi aliante în Orientul-Mijlociu extins
Urgenta unei noi aliante în Orientul-Mijlociu extins
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
Armament de mii de milioane de dolari utilizat împotriva Siriei
CEL PUTIN 17 TARI SUNT IMPLICATE ÎNTR-O RETEA DE TRAFIC ILEGAL DE ARME
Armament de mii de milioane de dolari utilizat împotriva Siriei
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire