Reţeaua Voltaire

De acord cu Emmanuel Macron, timpul suveranitatii populare a disparut

Pronuntînd un discurs fondator în fata celor mai înalti diplomati francezi, presedintele Macron si-a dezvaluit conceptia sa asupra lumii si modul în care el întelege sa foloseasca instrumentele de care el dispune. Dupa el, nu mai exista suveranitate populara, nici în Franta, nici în Europa, deci nici democratii nationale sau super-nationale. Nu mai exista nici Interes colectiv, nici Republica, doar un catalog heteroclit de lucruri si de idei compunînd bunuri comune. Descriind ambasadorilor noua lor munca, el i-a informat ca ei nu ar mai trebui sa apere valorile tarii lor, însa sa gaseasca oportunitatile de a actiona în numele Leviatanului european. Intrînd în detaliul anumitor conflicte, el a descris un program de colonizare economica a Levantului si a Africii.

| Damasc (Siria)
+
JPEG - 81.3 ko

Participînd la saptamîna traditionala a ambasadorilor, presedintele Macron a pronuntat primul sau discurs general asupra politicii straine, de la sosirea lui la palatul Eliseului [1]. Toate referintele între ghilimele ale acestui articol sunt extrase. Presedintele nu a ilustrat relatiile actuale internationale, nici nu a explicat rolul pe care el îl concepe pentru Franta în lume, însa modul în care el întelege sa foloseasca acest instrument.

Dupa el, Franta nu a fost capabila sa se adapteze schimbarilor din lume din 1989, caderea Zidului din Berlin, dizolvarea Uniunii Sovietice, si triumful globalismului Statelor-Unite. Pentru a reconstrui tara, ar fi absurd sa se doreasca întoarcerea la vechea conceptie a suveranitatii nationale. Dimpotriva, trebuie sa se înainteze cu ajutorul pîrghiilor disponibile. Acesta este motivul pentru care, în prezent: «Suveranitatea noastra, este Europa».

Desigur, Uniunea europeana este un monstru, «un Leviatan» [2]. Ea nu are o legimitate populara, însa devine legitima atunci cînd ea îsi apara cetatenii sai. În formatul sau actual, ea este dominata de cuplul franco-german. El, Emmanuel Macron, si cancelarul Angela Merkel pot deci, împreuna, sa o guverneze. Astfel, el a fost capabil sa plece în Polonia, în calitatea sa de presedinte francez, si, cu acordul partenerei sale germane, care nu putea sa-si permita sa atace Polonia în ceea ce priveste Istoria, si sa vorbeasca ca fiind reprezentanta implicita a Uniunii, si sa-l insulte pe Primul ministru, amintindu-i ca ea nu este suverana, facînd-o sa reintre în Europa.

Si în prezent, cu cancelarul, el a hotarît sa actioneze pe patru terenuri:
- protectia muncitorilor,
- reforma dreptului de azil si cooperarea europeana în aspectele legate de migratie;
- definirea unei politici comerciale si a instrumentelor de control a investitiilor strategice;
- dezvoltarea Europei Apararii.

Aceste obiective, determina evident politicile nationale ale fiecaruia dintre Statele membre, inclusiv Franta. De exemplu, ordonantele pe care guvernul sãu tocmai le-a luat asupra reformei Codului de Munca, poseda limite minime a protectiei muncitorilor, conform instructiunilor arestate de mult timp, de functionarii de la Bruxelles. Cooperarea europeana în aspectele legate de migratie, va fixa pragurile de hospitalitate, permitînd astfel sa faca sa functioneze industria germana [3], în timp ce reforma dreptului de azil, va fixa capacitatea de primire a Frantei, în sînul spatiului Schenghen. Europa Apararii, va permite sa uneasca armatele Uniunii, si sa le integreze colectiv ambitiilor Otanului.

Pentru a face sa înainteze cît mai repede Uniunea europeana, Franta si Germania vor organiza cooperari consolidate pe diferite teme, alegîndu-si partenerii lor dupa gust. Va fi conservat atunci principiul deciziei unanimitatii, însa numai între statele pre-selectionate, care erau deja de acord cu ei.

Coeziunea acestui ansamblu va fi mentinuta în jurul a patru valori comune:
- «democratia electiva si reprezentativa,
- respectul persoanei umane,
- toleranta religioasa si liberatea de exprimare,
- si credinta în progres».
«Democratia electiva si reprezentativa» nu va fi aplicata decît la nivel local (comunitati de comune si regiuni administrative, comunele si departamentele fiind pe cale de disparitie) pentru ca nu mai exista suveranitatea nationala.
«Respectul persoanei umane, toleranta religioasa si libertatea» vor trebui sa fie întelese în sensul Conventiei de salvgarda a drepturilor Omului si a libertatilor fundamentale, si nu în acel al Declaratiei din 1789, deci plasata în preambulul Constitutiei.
«Credinta în progres» va permite sa mobilizeze cetatenii europeni într-o perioada în care fiecare vede tarile bine-cunoscute, în Orientul-Mijlociu extins, brusc rase de pe harta, si trimise în era de piatra.

Metoda Macron

Franta va trebui sa utilizeze instrumentul european pentru a se adapta «lumii multipolare si instabile». Fiind înteles ca nu va fi restabilita alianta franco-rusa pe care presedintele Sadi Carnot si împaratul Alexandru III o concluisera, deoarece Uniunea europeana este sectorul civil al Aliantei militare atlantice, nu serveste la nimic sa se bazeze diplomatia franceza pe Istorie sau pe valorile ei.

Dimpotriva, este convenient sa se joace rolul de «balanta/contragreutate» cu scopul de a mentine «legatura cu maríle puteri, ale caror interese strategice difera». Sa întelegeti bine, presedintele nu vorbeste despre interesele care difera între pe de o parte Statele-Unite si pe de alta Rusia si China, însa de a mentine legaturile pe care aceste doua mari puteri trebuie sa le întretina cu Statele-Unite.

«Pentru asta, trebuie (...) sa ne înscriem în traditia aliantelor existente, si în mod oportun, sa construim aliante de circumstanta, care ne permit sa fim mai eficienti». Rolul diplomatilor nu este deci de a apara pe termen îndelungat valorile Frantei, însa de a mirosi în scurt timp, oportunitatile, bunele lovituri a fi date.

«Stabilitatea lumii»

Fiind pus acest cadru de munca european si aceasta metoda, functiunea diplomatiei franceze va fi în acelasi timp de a asigura securitatea Francezilor participînd la «stabilitatea lumii», si de a cîstiga influenta, aparînd «bunurile comune universale».

Pentru ca, de la caderea Zidului din Berlin si sfîrsitul suveranitatii nationale, nu mai exista un inamic conventional, Franta nu mai are nevoie de o armata pentru a apara teritoriul sau. Dimpotriva, ea trebuie sa faca fata unui dusman ne-conventional, «terorismul islamist», care îi cere ei, în acelasi timp o politie atotprezenta, si o armata de proiectiune capabila sa intervina în caminele terorismului în strainatate: Siria si Irakul pe de o parte, Libia si Sahelul pe de alta parte. Este evidenta aceasta schimbare de obiectiv, si nu o chestiune de budget, care l-a condus pe presedintele Macron sa-l concedieze pe seful statului-major al armatelor. Ramîna sa fie reformata, politia.

Franta va continua sa apere cetatenii sai musulmani, mentinînd în acelasi timp în discursul sau o legatura între ideologia politica islamista si religia musulmana. Ea, va putea în acest mod sa continue sa supravegheze practica cultului musulman, sa-l încadreze, si de facto sa influenteze pe credinciosii sai.

Lupta împotriva terorismului, este de asemenea secarea finantarii lui, pe care Franta o continua prin numeroase institutii internationale; fiind înteles ca, de la faptul «crizelor regionale si diviziunile, diviziunile din Africa, si diviziunile lumii musulmane», anumite State participa în mod secret, la aceasta finantare. Sau, în primul rînd terorismul ne fiind oamenii, însa o metoda de lupta, si în al doilea rînd, actiunile teroriste fiind în mod considerabil mai bine finantate, de cînd se pretinde ca vor fi interzise, este evident ca acest dispozitiv a fost înfiintat de Washington, nu împotriva Fratilor musulmani, însa contra Iranului. Cu toate ca acest lucru nu are aparent nici un raport cu finantarea terorismului, presedintele Macron abordeaza atunci chestiunea antagonismului saudo-iranian, pentru a se situa de partea Arabiei Saudite, si de a condamna Iranul.

De la atacurile lui Daesh împotriva «intereselor noastre, vietilor noastre, poporului nostru», pacea în Irak si în Siria constituie «o prioritate vitala pentru Franta». De unde, metoda în curs, începînd din luna Mai: desigur, Paris « [fusese] pus de o parte», de la negocierile de la Astana, însa el face în prezent «sa avanseze în mod concret situatia» discutînd, unul cîte unul, cu participantii reuniunilor Astana. El i-a convins sa adopteze scopul fixat de timp îndelungat de presedintele Obama: interzicerea armelor chimice, si accesul umanitar în zonele conflictelor. În cele din urma, Franta a creat un «grup international de contact», care se va reuni cu ocazia Adunarii generale de la ONU, în jurul lui Jean-Yves Le Drian. Reîntoarcerea Siriei la statul de Drept « va trebui sa fie însotita de justitia pentru crimele comise, în special de catre conducatorii acestei tari».

Presedintele Macron, opereaza astfel un regres, în raport cu declaratiile sale precedente. Nu mai este vorba de, asa cum lasase sa se înteleaga cu ocazia unui interwiu la JDD, sa accepte Republica Araba Siriana, si sa o sprijine împotriva lui Daesh, însa dimpotriva, sa-si continuie jocul dublu anterior: sa folosesca pretextul umanitar, pentru a continua sa-i aprovizioneze pe jihadisti, cu arme împotriva Damascului. Anuntul judecarii conducatorilor sirieni este echivalent cu cel al înfrîngerii Republicii Arabe Siriene, pentru ca niciodata, absolut niciodata, un Stat nu a judecat pentru crima de razboi, pe generalii victoriosi. Presedintele Macron, nu a precizat ce tribunal va trebui sa-i judece pe acesti conducatori, însa formularea lui, trimite la planul directorului Afacerilor politice de la ONU, Jeffrey Feltman, care prevedea din 2012 (adica înaintea razboiului generalizat), «condamnarea» a 120 de conducatori sirieni; un plan care fusese scris sub directia unui functionar al lui Madame Merkel, Volker Perthes [4].

Cît despre Libia si Sahel, presedintele Macron, a remintit initiativa sa de la, La-Celle-Saint-Cloud, în decursul careia el i-a reapropiat pe «Primul ministru Libian» Fayez Sarraj, si «seful armatei nationale libiene» Khalifa Haftar; summit, unde el îi asigurase pe cei doi oameni, de sprijinul Uniunii europene, cu conditia ca ei sa treaca la pierderi si profituri, misterioasa disparitie a 100 de miliarde de dolari, ai Trezoreriei nationale libiene [5].

Prima consecinta a rasturnarii de la Jamahiriya araba libiana, a fost destabilizarea lui Mali, tara pe care ea o subventiona foarte pe larg, economic [6]. Ea sa împartit în doua: pe de o parte sedentarii bantu, pe de alta nomazii tuaregi. Interventia militara franceza a luat act de aceste fapte si a oprit consecintele lor imediate asupra civililor. G5-Sahel, a fost creat de Franta pentru a opri consecintele razboiului împotriva Libiei, si pentru a preveni înfruntarea între negri si arabi, pe care numai Mouamar Khadafi reusise sa o opreasca. Alianta pentru dezvoltarea Sahelului, vizeaza, cît despre ea, sa înlocuiasca – cu destul de slabe mijloace – programul de ajutor la dezvoltare, pe care Libia îl dezvoltase în aceasta regiune. Ansamblul acestor masuri va asigura stabilitatea acestei parti a Africii, pîna cînd, într-un deceniu, Pentagonul va pune în mers planul sau de extensiune a haosului, pe continentul negru [7].

Presedintele Macron, evoca declaratia comuna pe care el a obtinut sa fie adoptata de partenerii sai din Africa si Europa, instituind birouri de emigratie europene, pe continentul african. Este vorba de a tria la plecare, emigrantii care vor fi acceptati de Uniune, si de a termina cu parcursul exodului. «Caile necesitatii trebuie sa devina caile libertatii» ; o formula care rezumã gîndirea prezidentiala: Africa, este necesitatea, Europa, este libertatea.

Pentru Emmanuel Macron, «a restabili securitatea» în Africa, trece prin trei D: Apararea (Defense-în fr.), Dezvoltarea si Diplomatia», adica, prezenta armatei de proiectiune franceza, investitiile franceze, si administratia franceza: programul clasic al colonizarii economice.

Apararea bunurilor comune

Departe de a neglija atuurile care reprezinta francofonia si turismul, presedintele Macron, le-a consacrat lungi dezvoltari. În aceasta privinta, el impulsioneaza ideia de a profita de sistemul juridic francez, pentru a extinde influenta tarii. Facînd acest lucru, el reia pe socoteala lui «doctrina Korbel», conform careia, modul în care un tratat este redactat, întinde influenta tarii care a conceput conceptele; doctrina conceputa de fica sa Madeleine Albright, si dupa aceea de fica sa adoptiva, Condoleezza Rice, pentru a scrie în dreptul anglo-saxon, tratatele internationale.

Primul bun comun, este planeta.

Acest discurs a fost pronuntat în timpul «saptamînii ambasadorilor», în decursul careia, ministrul i-a explicat personalului sau, ca, începînd din acel moment, prima functiune a administratiei sale era diplomatia economica. În timpul în care el era ministrul afacerilor externe, Laurent Fabius, avusese ideia de mobiliza reteaua diplomatica franceza, pentru a dezvolta exportarile. Pentru asta, el a creat Business France, un stabiliment public, în fruntea caruia o plasase pe Muriel Penicaud. Aceasta, a folosit banii publici care îi fusesera încredintati, pentru a lansa campania electorala a lui Emmnuel Macron în strainatate, fapt care îi provoaca necazurile actuale, cu Justitia. Ea, este în prezent ministrul Muncii, si a redactat ordonantele «fixînd protectia muncitorilor». Laurent fabius, cît despre el, a devenit presedintele Consiliului constitutional. Este cu acest titlu – si violînd rolul care îi este atribuit de Constitutie – ca el a redactat un Pact pentru mediul înconjurator, pe care presedintele Macron, îl va prezenta la Natiunile Unite.

Al doilea bun comun, este pacea.

Prin «Europa Apararii», presedintele Macron, întelege «sa dea un nou suflu» OTAN-ului. Alianta vizeaza de fapt promovarea «pacii» asa cum este vazuta în Afganistan, în Irak, în Libia, în Siria si în Ukraina.

Al treilea bun comun, este Justitia si libertatile.

Presedintele Macron, care în prealabil evocase valorile comune ale Uniunii europene care sunt «respectul persoanei umane, toleranta religioasa si libertatea de expresie», asigura de acum ca, «locul femeilor, libertatile presei, respectul drepturilor civile si politice», sunt valori universale. Din nefericire el nu a precizat distinctia pe care o face între cele care sunt europene si cele care sunt universale. Cu toate ca el se înteapa de filozofie, de la întîlnirea lui cu Paul Ricoeur, se pare ca nu a reflectat asupra filozofiei politice, si confunde în discursul sau, Dreptul umanitar cu Dreptul omului, si în aceasta privinta semnificatia lor anglo-saxona (protectia individului fata de abuzul Statului), si semnificatia lor franceza (responsabilitatile oamenilor, a cetatenilor si ale Natiunii).

Al patrulea bun comun, este cultura.

Presedintele Macron, declarase în timpul campaniei sale electorale, ca nu exista cultura franceza, însa cultura în Franta. În mod identic, el nu concepe cultura în general ca o dezvoltare a spiritului, însa ca un ansamblu de bunuri de comert. Din aceasta cauza, el va continua opera predecesorului sau pentru protectia bunurilor culturale, si nu protectia oamenilor, pe teatrele razboiului.

Concluzie

Va trebui sa treaca mult timp pentru a învata toate lectiile viziunii asupra lumii, a presedintelui Macron.

Punctul cel mai important ramîne ca, de acord cu el, timpul suveranitatii populare a trecut, tot atît de bine pentru Francezi ca si pentru Europeni în general. Idealul democratic poate continua la nivel local, însa este lipsit de semnificatie la nivel national.

În al doilea rînd, conceptia lui de Bun comun (res publica), caruia toate regimele politice – fie ele monarhice, imperiale sau republicane – au fost atasate, se pare de asemenea unui alt timp. În optica lor, era vorba de a servi – sau de a pretinde ca serveau – unui interes colectiv. Desigur, Emmanuel Macron evoca Justitia si libertatile, însa este pentru ca imediat sa plaseze aceste idealuri nobile la acelasi nivel ca al obiectelor, asa precum Pamîntul si produsele culturale de comert, si o dezonoare, vasalitatea fata de OTAN. Se pare deci, ca de asemenea Republica este moarta.

La iesirea acestei expuneri, auditoriul a aplaudat calduros. Nici presa nationala, nici liderii opozitiei au emis o obiectie.

Traducere
Light Journalist

[1] « Discours d’Emmanuel Macron à la semaine des ambassadeurs de France », Emmanuel Macron, Réseau Voltaire, 29 août 2017.

[2] Leviathan, Thomas Hobbes, 1651.

[3] « Comment l’Union européenne manipule les réfugiés syriens », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 2 mai 2016.

[4] « L’Allemagne et l’Onu contre la Syrie », par Thierry Meyssan, Al-Watan (Syrie), Réseau Voltaire, 28 janvier 2016.

[5] “Macron-Libia: la Rothschild Connection”, di Manlio Dinucci, Il Manifesto (Italia) , Rete Voltaire, 1 agosto 2017.

[6] « La guerre contre la Libye est une catastrophe économique pour l’Afrique et l’Europe » entretien de Thierry Meyssan avec Mohammed Siala, Réseau Voltaire, 3 juillet 2011.

[7] “Proiectul militar al Statelor-Unite pentru lumea întreaga”, de Thierry Meyssan, Traduction Light Journalist, Reţeaua Voltaire, 23 august 2017.

Reţeaua Voltaire

Voltaire, ediţia internaţională

Articole sub licenţă Creative Commons

Puteţi reproduce liber articolele din Reţeaua Voltaire, cu condiţia să citaţi sursa şi să nu le modificaţi, nici să nu le utilizaţi în scopuri comerciale (licenţă CC BY-NC-ND)

Susţineţi Reţeana Voltaire

Utilizaţi acest site, în care veţi găsi analize de calitate care vă vor ajuta să vă modelaţi înţelegerea lumii. Acest site nu poate exista fără susţinerea voastră financiară.
Ajutaţi-ne printr-o donaţie

Dupa Califat, Rojava
Un razboi poate ascunde un altul
Dupa Califat, Rojava
de Thierry Meyssan
Înspaimîntatorul Joc Nuclear
Înspaimîntatorul Joc Nuclear
de Manlio Dinucci, Reţeaua Voltaire
 
Proiectul militar al Statelor-Unite pentru lumea întreaga
Interpretari diferite în cadrul taberei anti-imperialiste – partea 2ª
Proiectul militar al Statelor-Unite pentru lumea întreaga
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
Interpretari diferite în cadrul taberei anti-imperialiste
Interpretari diferite în cadrul taberei anti-imperialiste
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
Ce pregateste presedintele Macron
Ce pregateste presedintele Macron
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
Urgenta unei noi aliante în Orientul-Mijlociu extins
Urgenta unei noi aliante în Orientul-Mijlociu extins
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
Armament de mii de milioane de dolari utilizat împotriva Siriei
CEL PUTIN 17 TARI SUNT IMPLICATE ÎNTR-O RETEA DE TRAFIC ILEGAL DE ARME
Armament de mii de milioane de dolari utilizat împotriva Siriei
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
Islamul si clericalismul în Orientul-Mijlociu extins
Islamul si clericalismul în Orientul-Mijlociu extins
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire