Reţeaua Voltaire

Trump si separatismul

În timp ce neoconservatorii întelegeau sa realizeze o «revolutie mondiala» exportînd «democratia» lor cu ajutorul razboiului, presedintele Trump îsi bazeaza politica sa straina, pe respectul suveranitatii Statelor. În consecinta, el a întrerupt orice ajutor SUA separatistilor. Thierry Meyssan reaminteste aici ambiguitatile pozitiei SUA fata de separatism, si apoi degajeaza punctele comune ale evenimentelor în Kenia, în Irak si în Spania.

| Damasc (Siria)
+
JPEG - 78.9 ko

În decursul ultimilor ani, CIA a sprijinit miscarile separatiste în favoarea lui Luos în Kenia, în favoarea Kurzilor în Irak, si în favoarea Catalonilor în Spania. Aceste grupuri, care credeau nu demult ca reuseau sa creeze în mod artificial noi State independente, au fost abandonate de Statele-Unite dupa ascensiunea lui Donald Trump la Casa-Alba, si se gasesc pe marginea prãpastiei.

Statele-Unite: separatismul, doar în favoarea jafului organizat

Statele-Unite au avut întotdeauna o viziune variabila asupra dreptului popoarelor de a dispune de ele însasi.

În 1861, Washington nu a mai suportat ca Statele din Sud sa pretinda sa continue sa traiasca în Confederatie, în timp ce cele din Nord întelegeau sa impuna o Federatie cu drepturi de vama, si o banca centrala unica. Imediat dupa sosirea sa la Casa-Alba, presedintele Abraham Lincon a reprimat separatismul. Si doar în cursul razboiului civil care a urmat, chestiunea morala a sclavagiei a identificat progresiv cele doua tabere. În prezent este usor sa uiti milionul de morti al acestui razboi, si sa condamni Confederatii ca fiind rasisti, în timp ce la începutul conflictului chestiunea sclavagiei nu intra în linia socotelii, si cînd Federatii detineau de asemenea State sclavagiste.

În timpul constructiei canalului Panama, chiar înainte de Primul Razboi Mondial, Washington a inventat un popor panamean, a sustinut aceasta miscare separatista contra Columbiei, si a fost prima tara care a recunoscut independenta. Washington a instalat atunci o baza militara importanta, si si-a însusit santierul canalului în nasul si barba investitorilor francezi. Cît despre pseudo-independenta, presedintele Omar Torrijos care a renegociat suveranitatea canalului în 1977, nu a vazut-o niciodata si a fost asasinat într-un accident de avion. Seful satului major, generalul Manuel Noriega, nu a vazut-o de asemenea, atunci cînd Washingtonul a hotarît sa se debaraseze de el, la sfîrsitul razboiului contra sandinistilor (Iran-Contras). Acuzat de a fi responsabil de moartea unui soldat american, în 1989, el a fost facut prizonier de armata americana, si tara lui a fost devastata cu ocazia operatiunii «Cauza Dreapta» (sic).

Washingtonul nu are deci autoritate morala în materia dreptului popoarelor de a dispune de ele-însasi.

JPEG - 19.7 ko
Senatorul Obama si vãrul sãu Raila Odinga

Kenia: «buna folosire» a rasismului

Kenia nu este independenta decît de 53 de ani. În ciuda influentei partidului comunist din timpul luptei pentru independenta, populatia a ramas organizata în mod tribal. De atunci, conflictul care opunea presedintele în exercitiu Uhuru Kenyatta, eternului sau provocator Raila Odinga, este în primul rînd o rivalitate între populatia Kikuyu care reprezinta 22% din populatie, si populatia Luos, care nu reprezinta decît 13%, însa care aliati Kalenjin-ilor, pot sa coalizeze 24% din electorat. În decursul ultimilor ani, majoritatea nu a încetat sa se clatine, la fiecare inversare a aliantei Luos-Kelanjini. Istoric, sunt mai ales Kikuyu cei care au obtinut independenta tarii, si cei care au înfruntat în anii 1950, salbaticia nemai-auzita a represiunii britanice [1]. Deci, ei sunt cei care au cîstigat presedentia în 1964, cu Jomo Kenyatta. Acesta a ales ca prim-ministru un lider Luo care se angajase alaturi de el contra apartheidului, si contra monopolizarii pamînturilor agricole de catre coloni, Oginga Odinga. Totusi acest tandem nu a functionat, si ne re-gasim o jumatate de secol mai tîrziu cu un conflict care continua, si opune în prezent copiii lor.

Orice lectura politica a acestei rivalitati atinge rapid limitele sale, deoarece liderii celor doua tabere au schimbat de multe ori de parere si de alianta, singurul fapt permanent fiind diferenta lor etnica. Nici o democratie poate functiona într-o societate tribala sau etnica, si este necesar cel putin un secol pentru a trece de la o loialitate clanica, la o responsabilitate personala. Fiecare trebuie sa ia Kenia, pentru ceea ce ea este: o societate în tranzitie, în care nici regulile etnice, nici democratia, pot functiona din plin.

În 2005, presedintele kikuyu a facut o alianta cu China. Ca raspuns, CIA sprijina pe opozitorul sau Luo. Descoperind ca un parlamentar american este un Luo, si ca tatal sau fusese consilierul lui Oginga Odinga, CIA, i-a organizat o calatorie în Kenia, pentru a-l sustine pe Raila Odinga. Amestecîndu-se în viata politica locala, senatorul Barack Obama, va tine mitinguri electorale cu Raila, în 2006, afirmînd chiar ca este varul sau [2].

Deoarece Statele-Unite organizasera o provocare vasta trimitînd SMS rasiste catre Luos, cu ocazia proclamarii rezultatelor alegerii prezidentiale, si atunci cînd evenimentele au degenerat facînd mai mult de o mie de morti si 300.000 de deplasati, aceasta operatiune a fost stearsa din memorii.

Apropiata de Pentagon, Cambridge Analytica (CA), care a participat în Statele-Unite la campania lui Ted Cruz, si apoi la aceea a lui Donald trump, l-a sfatuit pe Uhuru Kenyatta, cu ocazia campaniilor prezidentiale din 2013 si din 2017 (adica în timp ce Steve Bannon era un actionar al firmei) [3]. Odinga, cît despre el, a facut apel la Aristotle Inc., o companie care putea sa fie legata de asasinatul lui Chris Msando, numarul 2 al serviciului informatic al comisiei electorale, omorît de necunoscuti în 29 iulie [4].

Adevarat este ca, în contextul dezordinii serviciului informatic al comisiei electorale, Raila Odinga a reusit sa faca sa fie anulata alegerea prezidentiala din 2017, si a refuzat sa se prezinte atunci cînd alegerea a fost din nou convocata. Ideia era de a lansa o separare a teritoriului Luo. Odinga, ar fi revendicat în acel caz anexarea teritoriilor Luo ale Africii de Est si Centrala, în numele muncii realizate odinioara de tatal sau, Ker (liderul spiritual) al populatiei Luo, Oginga Odinga.

În acest timp, ambasada Statelor-Unite sa tinut dintr-o data la distanta de vechiul sau protejat. Deoarece boicotase cel de-al doilea buletin de vot al alegerii prezidentiale, si gasindu-se abandonat pe neasteptate, Raila Odinga a pretins dintr-o data o noua anulare si un al treilea tur.

JPEG - 72.6 ko
Armata irakiana elibereaza Kirkouk de ocupatia kurda.

Kurdistanul irakian: ca si în Israel si în Rhodezia, independenta pentru coloni

În cadrul planului sau de remodelare al Orientului-Mijlociu înlargit, Pentagonul avusese în vedere din 11 septembrie 2001, sa dezmembreze Irakul în trei State distincte, dintre care unul, pentru populatia sa kurda. O varianta a acestei idei sa impus dupa propunerea lui Council on Foreign Relations, în 2006, de a federaliza tara în trei regiuni autonome [5]; proiect care a fost prezentat în Senatul SUA în mod bipartizan de catre Joe Biden (D.) si Sam Brownback (Rep.). Cu toate acestea, statul-major israelian a fortat, pentru ca aceste trei entitati sa fie efectiv independente, pentru a putea sa instaleze rachete la frontierele din Nord ale Siriei, si din Vest ale Iranului.

Cuvîntul «kurd» denumeste nomazii care au trait deplasîndu-se în ansamblul Orientului-Mijlociu. În secolul XIX, unii ditre ei sau stabilit în Turcia actuala, într-o zona unde ei au devenit majoritari. Cu ocazia operatiunii Furtuna din deșert, în 1991, Staele-Unite si Regatul Unit, au creat doua zone fara zbor (no fly), din care una a devenit un adapost al Kurzilor care se opuneau presedintelui Saddam Hussein. Societatea irakiana fiind organizata în mod tribal, Kurzii suniti urmau familia Barzani, în timp ce Kurzii șiiti, urmu familia Talabani, si Kurzii yazidiși îl urmau pe Baba Seic (liderul spiritual). Cu reagruparea populatiei în zona fara zbor, a aparut o rivalitate între grupurile Barzani si Talabani. Primii, au facut un apel presedintelui Saddam Hussein, pentru ca el sa-i debaraseze de ceilalti, însa acesta a urmat un alt program. Oricum, cu ocazia caderii lui «Saddam», în 2003, Statele-Unite i-au plasat pe Barzani în fruntea regiunii numita în prezent «Kurdistanul irakian». În timpul razboiului contra Siriei, CIA a instruit în special Kurdistanul irakian, pentru aprovizionarea jihadistilor cu arme. În 2014, atunci cînd ea a organizat Califatul, ea i-a autorizat pe Barzani sa profite de învalmaseala, pentru a cuceri noi teritorii. Feudul lor sa înlargit progresiv cu 80%, anexînd populatiile arabe musulmane si crestine. În trecere, Barzani, i-au lasat pe jihadisti sa masacreze sau sa subjuge pe Kurzii yazidiși.

Atunci cînd, rasturnînd politica imperialista a tarii sale, presedintele Trump a hotarît sa distruga Daeșhul, si atunci cînd armata sa, sa aplicat efectiv la munca, populatiile ne-Kurde care traiau sub jugul Barzanilor, au reclamat sa fie din nou re-alaturate Bagdadului. Presedintele Massoud Barzani, care pretexta de imposibilitatea ținerii alegerilor în timpul razboiului, pentru a putea sa se mentina la putere dupa sfîrsitul mandatului sau, a organizat un referendum de independenta. Era vorba pentru el, în acelasi timp de a regulamenta puterea lui, si de a face sa fie recunoscute cuceririle lui teritoriale.

În timpul campaniei referendare, Barzani s-au asigurat sa dispuna de sprijinul a 80 de State, dintre care Statele-Unite si Franta, care veneau în ajutorul lor, daca Irakul si vecinii lui refuzau independenta. Aliatii Barzanilor, asigurînd mereu ca nu era un moment bun pentru independenta, sau abtinut sa dezminta pozitia pe care Barzanii le-o atribuiau, cu exceptia Israelului care a sustinut public, independenta. Mai subtili, numeroase State au trimis înalti reprezentanti la fata locului, aratînd astfel prin gest, mai mult decît prin cuvinte, ca ei îi sprijineau bine pe Barzani.

Totusi, atunci cînd, la iesirea dintr-un scrutin masluit, Barzani anuntasera ca poporul sprijinea cu 90% independenta, si deci de facto dictatura lor, Irakul, Turcia si Iranul, au amenintat ca vor interveni militar. Însa nici unul dintre cele 80 de State citate de catre Barzani, au reactionat. Deoarece în acest interval, presedintele Trump se opusese în acelasi timp proiectului de separare al Irakului, si recunoasterii cuceririlor Kurzilor irakieni.

Dintr-o data, balonul de aer sa dezumflat. Turcia si Iranul se pregateau sa invadeze împreuna noul Stat, însa au fost luate prin surprindere de interventia irakiana. În 48 de ore, trupele Bagdadului au eliberat teritoriile anexate de Erbil, în timp ce mai mult de 100.000 de coloni kurzi fugeau. Ele sau abtinut totusi sa continue înaintarea lor asupra Erbilului, admitînd în acest mod, legitimitatea revendicarilor istorice ale poporului kurd, însa respingînd pretentiile Barzanilor asupra unui pretins Kurdistan în teritoriu arab.

Foarte numerosi Kurzi irakieni au refuzat sa sustina independenta pseudo-Kurdistanului. Acesta a fost mai întîi cazul Yezedișilor care creasera pe 25 iulie, propria lor provincie autonoma, Ezidikhanul [6], dupa aceea a fost cazul cantoanelor de la Germian si de la Souleimaniyé, odinioara reprimate în modul cel mai dur de Saddam Hussein, care boicotasera scrutinul [7], si apoi al șiitilor si al familiei Talabani, care l-au primit pe generalul Qasem Soleimani, al pazitorilor Revolutiei, venit sa pregateasca eliberarea teritoriilor arabe anexe, dupa aceea în sfîrsit al colonilor plecati sa se instaleze la Kirkuk, si care se gasesc în prezent, în situatia picioarelor-negre franceze, cu ocazia independentei Algeriei.

Aflîndu-se izolat, Massoud Barzani, a demisionat, probabil în favoarea nepotului sau, Nechirvan Barzani.

Catalonia: falsii separationisti si adevaratii conspiratori

JPEG - 37.4 ko
Catalonia Today, revista în engleza a lui Carles Puigdemont, în atentia sustinatorilor sai anglo-saxoni.

Ne imaginam ca independentismul catalon, a fost fabricat în rezistenta fata de fascism. Este fals. Primul partid independentist catalon, Estat Català, a fost fondat în 1922, adica exact înainte de dictaturile lui Miguel Primo de Rivera si a lui Francisco Franco în Spania.

Ne imaginam ca fondatorul sau, Francesc Macià («bunicul»), întelegea sa creeze un Stat independent, care nu existase niciodata, cu scopul de a salva regiunea Barcelonei, de fascism. Este fals. El dorea sa anexeze Andorra, Sud-Estul Frantei, si o parte din Sardinia, caci, dupa el, »Catalonia» este oprimata de Andorra, Spania, Franta si Italia.

Ne imaginam ca independentistii cataloni sunt pacifisti. Este fals. În 1926, Francesc Macià, a încercat o lovitura de Stat, dupa ce înscrisese o suta de mercenari italieni, si adunase o armata.

Ne imaginam ca independentistii cataloni sunt istoric de stînga. Este fals. În 1928, Francesc Macià a fondat Havana, cu jutorul dictatorului cuban pro-SUA, Gerardo Machado, Partidul separatist revolutionar din Catalonia.

Independentistii cataloni nu au fost niciodata sustinuti de Statele anti-imperialiste, si mai ales, nu de URSS, în timpul razboiului din Spania (cu toate ca Francesc Macià, plecase sa ceara ajutorul Moscovei în 1924, si obtinuse atunci sprijinul lui Boukharine, si al lui Zinoviev). Cel mult, Macià, facuse aliante cu membrii celei de-a Doua Internationala.

Revendicîndu-se direct de la Macià ( si nu de la vechiul sau patron, Jordi Pujol), si deci sustinînd implicit proiectul de anexare al Andorrei, si a unei parti a Frantei si a Italiei, Carles Puigdemont nu a cautat nicodata sa-si ascunda sustinatorii sai anglo-saxoni. Jurnalist, el a creat o editie lunara pentru a tine la curent pe sponsorii sai de evolutia luptei sale. Evident, editia nu este în catalon, nici în spaniola, însa în engleza: Catalonia Today, soția lui, Romînca Marcela Topor, a devenit redactoarea sefa. În mod identic, el însufleteste asociatii, promovînd independentismul catalon, nu în Spania, însa în strainatate, pe care el îl finanteaza prin George Soros [8].

Independentistii cataloni, ca si omologii lor Luos si Kurzii irakieni, nu au integrat schimbarea survenita la Casa-Alba. Sprijinidu-se pe Parlament, unde ei sunt majoritari pe locuri, cu toate ca obtinusera o minoritate de voturi cu ocazia alegerii lor, ei au proclamat independenta în urma referendumului din 1 Octombrie 2017. Ei credeau ca putea sa dispuna de sprijinul Statelor-Unite, si în consecinta acel al Uniunii europene. Însa presedintele Trump, nu ia sustinut, tot asa cum el a facut-o cu Luos si cu Kurzii irakieni. Si ca urmare, Uniunea europeana sa opus noului Stat.

Concluzie

Exemplele de mai sus asupra separatismului, nu au nici un raport cu decolonizarea care a dat nastere la dreptul popoarelor de a dispune de ele-însasi. În plus, în aceste trei cazuri, aceste State nu sunt viabile, decît sa anexeze alte teritorii, care nu au cerut nimic, asa cum ambitioneaza Raila Odinga si Carles Puidgdemont, si asa cum o anticipase Massoud Barzani.

Se obisnuieste sa se spuna ca presedintele Trump, este un bolnav mental, ca el sustine pe nostalgicii Confederatilor rasisti, si nu politica straina. Totusi, noi constatam ca el a reusit pentru moment, sa opreasca operatiunile predecesorilor lui, si sa mentina o relativa stabilitate în Kenya, în Irak si în Spania. Acest lucru, merita sa fie subliniat.

Traducere
Light Journalist

[1] Web of Deceit: Britain’s Real Foreign Policy, Mark Curtis, Random House, 2008.

[2] « L’expérience politique africaine de Barack Obama », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 9 mars 2013.

[3] “Uhuru hires data firm behind Trump, Brexit victories”, Gideon Keter, The Star (Nairobi), May 10, 2017.

[4] “Canadian working with Kenya opposition party detained, to be deported”, The Globe and Mail, August 5, 2017. “An American working for the Kenyan opposition describes his harrowing abduction and deportation”, Robyn Dixon, Los Angeles Times, August 10, 2017.

[5] “Unity Through Autonomy in Iraq”, Joe Biden & Leslie H. Gelb, The New York Times, May 1, 2006.

[6] “Establishment of the Provisional Government of Ezidikhan”, Voltaire Network, 25 July 2017.

[7] «Le Kurdistan n’a pas besoin de grands propagandistes», Aras Fahta & Marwan Kanie, Le Monde, 18 mai 2017.

[8] “George Soros financió a la agencia de la paradiplomacia catalana”, Quico Sallés, La Vanguardia, 16 de agosto de 2016.

Articole sub licenţă Creative Commons

Puteţi reproduce liber articolele din Reţeaua Voltaire, cu condiţia să citaţi sursa şi să nu le modificaţi, nici să nu le utilizaţi în scopuri comerciale (licenţă CC BY-NC-ND)

Susţineţi Reţeana Voltaire

Utilizaţi acest site, în care veţi găsi analize de calitate care vă vor ajuta să vă modelaţi înţelegerea lumii. Acest site nu poate exista fără susţinerea voastră financiară.
Ajutaţi-ne printr-o donaţie

Trebuie sa fie luata în serios politica SUA contra Iranului?
Trebuie sa fie luata în serios politica SUA contra Iranului?
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
Soc de Civilizatii 2
Soc de Civilizatii 2
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
Mari manevre nucleare în Camera Deputatilor din Italia
«Arta razboiului»
Mari manevre nucleare în Camera Deputatilor din Italia
de Manlio Dinucci, Reţeaua Voltaire
 
«Marea stategie» SUA
«Marea stategie» SUA
de Mikhaïl Leontiev, Reţeaua Voltaire
 
Islamul politic împotriva Chinei
Pentagonul pregateste un nou razboi în Sud-Estul Asiei
Islamul politic împotriva Chinei
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
Kurdistan: ce ascunde referendumul
Kurdistan: ce ascunde referendumul
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
Dupa Califat, Rojava
Un razboi poate ascunde un altul
Dupa Califat, Rojava
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire