Lovitura aplicata presedintelui Macron în Arabia saudita

Acest articol este continuarea articolului: “Lovitura la Palat la Riyad”, de Thierry Meyssan, Traduction Light Journalist, Reţeaua Voltaire, 8 noiembrie 2017.

Demisia Primului ministru libanez si discursul sau televizat anti-persia, nu au provocat înfruntarea asteptata în tara sa. Mai rau înca, dusmanul sau de întotdeauna, siitul sayyed Hassan Nasrallah, secretarul general al Hezbollahului, si-a oferit luxul de a-i lua apararea, dezvaluind ca el era prizonier la Riyad, si denuntînd interferenta saudita în viata politica libaneza. În cîteva ore, comunitatea religioasa a lui Hariri, a început sa se nelinisteasca cu privire la situatia sefului sau. Presedintele Republicii, crestinul Michel Aoun, a denuntat o «rapire», si a refuzat sa ia act de aceasta demisie fortata, atîta timp cît Primul ministru al sau, nu va veni sa i-o prezinte personal. În timp ce unii lideri ai Curentului Viitorului, partidul Domnului Hariri, asigurau ca el era liber si bucurîndu-se de sanatate, Libanezii în ansamblu faceau bloc pentru a reclama eliberea lui. Cu totii au înteles ca scurta calatorie a lui Saad Hariri în Emirate si cele cîteva aparitii publice, nu erau decît praf în ochi, familia lui era retinuta ca ostatici, în hotelul Ritz-Carlton din Riyad, cu sute de personalitati arestate. Identic, cu totii au înteles ca refuzînd demisia Primului ministru, pe moment, Michel Aoun, actiona ca om de Stat, si pastra singurul mijloc de presiune, permitînd eventual sa obtina eliberarea lui.

Franta, este vechea putere coloniala a Libanului, pe care ea a ocupat-o pîna la al Doilea Razboi Mondial. Ea comandase ploaia si vremea buna acolo, timp îndelungat. Ea, o foloseste în prezent în acelasi timp ca o antena în Levant, si ca rai fiscal. Personalitati libaneze au fost amestecate în tot tipul de scandaluri politico-financiare, în ultimii treizeci de ani în Franta.

Presedintele Macron, comportîndu-se ca protector al Libanului, evoca nevoia reîntoarcerii Primului ministru în tara lui.

Nefericirea calendarului facînd ca el sa mearga la Abou Dhabi pe 9 noiembrie, pentru a inaugura «Louvre des sables» (Luvrul nisipurilor), el nu putea sa nu ia o initiativa. Se pare ca, succedîndu-i lui «Jacques Chirac, Arabul», lui «Nicolas Sarcozy, Qatarul», si lui «François Hollande, Sauditul», presedintele Macron, nu a lipsit sa spuna în timpul campaniei sale electorale, tot raul pe care el îl gîndea referitor la Doha si Riyad. Cu toate ca el nu manifesta nici o simpatie pentro Golf, el sa aflat aproape de Emirate din greseala.

Palatul Elyzeu încerca sa organizeze o oprire a lui Emmanuel Macron la Riyad, pentru a-l aduce înapoi pe Saad Hariri. Însa regele Salmane, a refuzat sa-l primeasca pe micul Francez.

Din punct de vedere al Consiliului de cooperare al Golfului (adica, al tuturor Statelor arabe, apartinînd acestei regiuni), Franta fusese în ultimii sapte ani, un aliat sigur împotriva Libiei si împotriva Siriei. Ea a participat militar – public sau în secret – la toate relele lovituri împotriva acestor doua tari, si a furnizat umbrela diplomatica, si discursul linistitor necesare agresiunilor sale. Cu toate acestea, în momentul în care Libia se afla în prada haosului, si atunci cînd Siria este, în ciuda tuturor asteptarilor, în masura de a cîstiga razboiul, Franta se gaseste de fapt descentralizata si inerta. Noua gazda a Elyzeului, Emmanuel Macron, ignora totul asupra acestei regiuni, si oscileaza într-o zi, între o recunoastere a Republicii siriene, si poimîine, insultele contra presedintelui sau ales. În plus, Arabia saudita si Emiratele, au primit foarte rau declaratiile presedintelui Macron, apelînd la o micsorare a escaladei cu Qatarul. Cît despre ei, stiind eforturile pe care ei au început sa le faca, pentru a rupe cu jihadistii, este inacceptabil sa tolereze sprijinul lui Doha, jihadistilor.

Inaugurarea lui «Louvre des sables», era ocazia unui discurs frumos, asupra culturii care ne uneste; beneficiu, care era inclus în pachetul de 1 miliard de dolari, conclus de mult timp, între cele doua State. O data aceasta formalitate îndeplinita, presedintele Macron, l-a întrebat pe gazda lui, seicul Mohammed Ben Zayed, asupra a ceea ce se petrecea în Arabia saudita, si asupra soartei lui Saad Hariri.

Cu deosebire de beduinii din Arabia saudita si din Qatar, poporul Emiratelor, este un popor de pescari. Pe cît de mult primii nu traisera timp de secole decît în desertul lor, la fel de mult cei de-ai doilea , parcurgeau marile. Pe baza acestei particularitati, în timpul colonizarii britanice, Emiratele fusesera atasate Imperiului Indiilor, ne-depinzînd direct de Londra, însa de Delhi. În prezent, ei si-au investit veniturile lor petroliere, cumpãrînd saizeci de porturi, în douzeci si cinci de tari (dintre care Marsilia în Franta, Rotterdam în Olanda, Londra si Southampton în Regatul-Unit). Acest dispozitiv permite serviciilor lor secrete, sa faca sa intre sau sa iasa ceea ce ei doresc în aceste tari, în ciuda controalelor si al vamelor locale; un serviciu, pe care ei stiu sa-l vînda altor State. Multumita sanctiunilor americane contra Teheranului, portul de Dubaï a devenit de facto poarta Iranului, încasînd profituri ametitoare, pentru violarea embargoului SUA. Acesta este motivul pentru care Abou Dhabi are un interes economic vital pentru a încuraja cearta arabo-persã, în timp ce Emiratele pretind insulele Tomb si Bou-Moussa, pentru ei, «ocupate» de Iran.

Nu este un secret pentru nimeni ca seicul Mohammed Ben Zayed exerseaza un ascendent puternic asupra printului mostenitor saudit Mohammed Ben Salmane («MBS»). Astfel, primul i-a telefonat în prezenta presedintelui Macron, celui de-al doilea, pentru a-i obtine o întîlnire.

Francezul (39 de ani), a facut deci escala la Riyad, pe drumul de întorcere. El a fost primit la aeroport de «MBS» (32 de ani) , si a cinat cu el acolo.

În noaptea de 4 la 5 noiembrie, «MBS» a pus capat guvernului colegial al dinastiei Saoud, si a instaurat puterea personala a tatalui sau, regele Salmane. Pentru a face acest lucru, el a facut sa fie arestati sau asasinati toti liderii celorlalte clanuri ale familiei regale, asa precum si predicatorii si imamii care le erau devotati, în total aproximativ 2400 de personalitati. Spin doctors (faimosi) israelieni, au prezentat aceasta lovitura de la Palat, ca fiind o operatiune anticoruptie.

Contrar a ceea ce el credea, presedintele francez venise pentru nimic. El nu l-a adus cu el, pe înca Primul ministru libanez, si nici macar nu l-a întîlnit. Si mai grav înca, zicîndu-se constient de grelele sale obligatii de la Paris, «MSB», la însotit la avionul sau.

Poate ca nu sesizati insulta facuta lui Emmanuel Macron, asa de mult pare a fi de grosolana: presedintele francez nu a fost primit de omologul sau regele Arabiei saudite, cu toate ca acesta acorda în aceste zile, cantitati de audiente personalitatilor de rangul doi.

Aceasta forma de mitocãnie, caracteristica manierelor diplomatiei arabe, nu este numai imputabila lui «MBS», însa de asemenea seicului Mohammed Ben Zayed, care stia foarte bine la ce sa se astepte, trimitîndu-l pe tînarul Francez, pentru a fi umilit la Riyad.

Concluzie: ne-adaptîndu-se de imediat la schimbarile rapide ale Arabiei saudite dupa discursul anti-terorist al lui Donald Trump în luna Mai trecuta, si tinînd doua piese de fier în foc, Franta sa situat ea însasi la interdictia regiunii. Emiratele apreciaza Luvrul si corvetele Marinei franceze, însa ei nu îi iau în serios pe Francezi. Sauditii îsi amintesc de cuvintele candidatului Macron împotriva lor, si cele ale presedintelui Macron în favoarea Qatarului, nașul actual al Fratilor musulmani. Ei l-au facut sa înteleaga ca el nu trebuia sa se amestece nici în problemele Golfului, nici la succesiunea tronului Saoud-zilor, si mai putin înca la cearta contra Iranului, si mai ales nu în conflictele din jurul Libanului.

Franta, a devenit straina în Orientul-Mijlociu.