Conferinta privind Securitatea de la Munich, a devenit de-a lungul timpului cea mai importanta întîlnire internationala privind temele lumii. Creata în contextul Razboiului Rece de un nobil ultra-conservator, erou al Rezistentei contra nazismului, Ewald-Heinrich von Kleist-Schmenzin, ea a avut întotdeauna o parte atlantista si anti-comunista. Ea ramîne totusi un eveniment german si nu o initiativa americana.

Fondata în 1963, ea reunea în acel timp saizeci de personalitati. Henry Kissinger, care nu era în acel timp decît un spion si un student, si Helmut Schimdt, un simplu deputat federal, participara la ea. Din 2009, sub impulsul noului sau presedinte, diplomatul Wolfgang Ischinger, conferinta nu mai este un seminar strategic germano-SUA, nici macar un forum european, însa un eveniment mondial în materie de Relatii internationale si de Aparare.

Conferinta 2018

Editia 2018, reunea 682 personalitati importante, dintre care treizeci de sefi de Stat si de guvern, patruzeci de ministrii ai Afacerilor Externe, alti patruzeci de ministrii ai Apararii, si aproape toti patronii serviciilor secrete occidentale, fara a socoti directorii de think tanks si ai ONG-urilor umanitare atlantice, sau bineînteles jurnalistii [1]. De trei ani, o întîlnire la nivel înalt a serviciilor secrete are loc în mod discret, la marginea Conferintei.

Nivelul foarte înalt, fara nici un precedent, al acestei întîlniri se explica prin dezordinea internationala actuala. Fiecare a vazut în mod clar ca sistemul unipolar impus de Statele-Unite începînd din 1995, nu mai exista. Deci, nimeni stie prea bine ce va urma.

Presa, nu a retinut de la acest eveniment decît showul pueril al lui Benjamin Netanyahu, si cîteva fraze ale unora si altora. Problemele reale se aflau în alta parte.

Afirmarea puterii militare germane este ea posibila începînd de acum?

Puterea care invita, adica Germanii în mod privat si nu ca Stat federal, întelegeau sa utilizeze participantii pentru a face sa avanseze propriile lor scopuri. Un document distribuit la intrare, debuteaza prin doua articole. Acel al stîngii, semnat de ministrul Afacerilor Externe Sigmar Gabriel, cuprinde aceasta fraza: «Nu este nici imprudent, nici anti-american, sa imaginezi o Europa fara Statele-Unite» [2]. Acel al dreptei, elaborat de jurista Constanze Stelzenmüller, analizeaza divergentele între presedintele Trump si principalii sai consilieri, pentru a încheia cu un avertisment, fata de dezvoltarile lor posibile [3].

Chiar înainte ca Berlinul sa fie paralizat din cauza absentei majoritatii parlamentare, guvernul federal reflecta asupra posibilitatii de a investi în mod masiv în armata sa, si de a lua controlul armatelor europene, franceze inclusa [4]. Este vorba de a utiliza Uniunea europeana în momentul în care Statele-Unite se gasesc în criza, pentru a întari pe plan politic puterea economica germana. Însa cum sa te lipsesti de puternica armata britanica dupa Brexit? Cum sa gestionezi forta nucleara franceza?Si ce margine de manevra Statele-Unite sunt ele gata sa ofere Germaniei?

Prim-ministrul britanic, Theresa May, a raspuns, ca în ceea ce îl privea, Regatul-Unit întelegea sa negocieze un Tratat al Apararii cu Uniunea europeana, o data ce ar fi parasit-o; ceea ce trimite Germania la viziunea pe care a avut-o Winston Churchill. Uniunea europeana trebuie sa mentina stabilitatea în Vestul continentului, Londra va fi întotdeauna pentru ea un aliat solid, însa este guvernul Majestatii Sale cel care va fixa obiectivele comune, si cu siguranta nici Berlinul, nici Parisul.

Prim-ministrul francez, Edouard Phillipe, a apreciat Europa Apararii, si a afirmat ca tara sa va consacra 2% din PIB-ul sau, chestiunior militare în 2025. Capitalizînd asupra excelentei comunicari a presedintelui Emmanuel Macron, el si-a manifestat sprijinul ambitiilor germane, abtinîndu-se de a raspunde la întrebarea concreta asupra fortei de greva. Deci nu sa avansat cu nimic: tandemul Macron-Philippe se bucura de noul mecanism de concertare europeana în materie de industrie a Apararii (PESCO), însa nu a semnat angajamente concrete decît cu Londra.

Enorma delegatie SUA sa comportat asa cum se imagineaza în documentul preparatoriu: Washingtonul da multa importanta aliatilor sai, pentru a-si întari credibilitatea. Spunînd în acelasi mod ca, afirmarea puterii militare germane nu va fi posibila decit tinuta în lesã de Pentagon.

Ucraina si Crimeea

În timp ce Germania a votat sanctiunile europene contra Rusiei, membrii MSC-ului nu se aplica asupra chestiunii reunificarii Crimeei cu Rusia. Ei nu se sprijina pe exemplul reunificarii germane, deoarece aceasta nu este facuta în detrimentul unui alt Stat, însa pe propria lor initiativa de a recunoaste independenta Sloveniei, Croatiei si Bosniei-Hertegovina, contra vointei Federatiei jugoslave (actuala Serbie) [5]. Ei analizeaza criza ucrainiana în termeni de placi tectonice. Pentru ei, fortele care s-au înfruntat acolo, timp de douzeci de ani, au terminat la acest divort. De atunci, chestiunea Donbasului, este aceea a delimitarii placilor. Raspunsul nu este acelasi, decît daca observam Istoria lunga sau scurta.

Oricul ar fi, MSC-ul considera acordurile de la Minsk II, ca fiind singura solutie de pace, însa ea nu le întelege în acelasi mod ca si Moscova, acest text fiind imprecis în mod particular.

Germanii au fost surprinsi de propunerea presedintelui Vladimir Putin, de a desfasura o forta de stabilizare a Natiunilor Unite în Donbas. Ei o înteleg ca fiind însarcinata de a face ca sa fie respectat ordinul de la Kiev, si deci, de a dezarma regiunea în timp ce guvernul ucrainian, ar putea, el, sa se pregateasca pentru o noua înfruntare. Bineînteles, nu este punctul de vedere rus.

O duzina de personalitati ucrainiene erau prezente la Munich. Desigur, presedintele Petro Porosenko si aliatii sai, asa cum ministrul Afacerilor Externe Pavlo Klimkin (vechiul ambasador la Berlin), sau prefectul Kievului, Vitali Klitsko (ex-campionul lumii de box, categoria grea WBO & WBC, «eroul» Maïdanului). De asemenea, liderii economici ca Natalie Jaresco (o ex-angajata a departamentului de Stat SUA, plasata la Washington ca ministru al Finantelor), sau patronul lui Naftogaz, Andryi Koboliev, si oligarhii Viktor Pinchuk si Sherhiy Taruta. Însa nefacînd decît o încredere foarte limitata echipei care se gaseste în prezent la putere, MSC-ul, invitase de asemenea Yulia Timoschenko, deputatii Mustafa Nayyem (declansatorul Maïdanului), si Svitlana Zalischuk (US National Endowment for Democracy).

Într-o sala separata, afara de la vedere, reprezentantii Frantei, Germaniei, Uniunii europene si Rusia, au întîlnit pe cei ai Ucrainei. Nimic a avansat, si mai ales ideea unei desfasurari a Castilor albastre.

Orientul-Mediu, vazut de Berlin

Germania, a investit în mod considerabil în proiectul din Orientul-Mijlociu (strategia de distrugere a societatilor si Statelor, conceputa de amiralul Arthur Cebrowki [6]), însa putin în proiectul statele-uno-britanice ale «primaverii arabe». Ea gazduieste si sustine de la Razboiul Rece, mai multe cartiere generale ale Fratilor musulmani, dintre care cel al Sirienilor, la Aix-la-Chapelle. Ea a participat la asasinatul vechiului Prim-ministru libanez Rafic Hariri [7]. Ea a co-redactat în 2012 planul de capitulare totala si inconditionala a Siriei [8]. În prezent, Volker Perthes, directorul lui Stiftung Wissenschaft und Politik, cu al sau think tank static, este consilierul lui Jeffrey Feltman la ONU.

De mai multi ani, documentele interne ale Serviciului european pentru actiune externa (SEAE), sunt copii-lipite ale notelor lui Volker Perthes, pentru guvernul german.

Volker Perthes, fiind bineînteles prezent la Munich [9] cu Jeffrey Feltman si prietenii lor, Lakshar Brahimi, Ramzi Ramzi, Steffan de Mistura, generalii David Petraeus (fondul KKR era de asemenea prezent prin Christian Ollig), si John Allen (Brookings Instituion), asa cum Naser al-Hariri, presedintele Înaltei-Autoritati pentru negocieri (opozitia siriana pro-Saudita), Raed al-Saleh, directorul Castilor Albe (Al-Qaïda) si sponsorii lor qatari, dintre care emirul Thamim.

Într-un articol al documentului preparatoriu al Conferintei [10], Volker Perthes asigura ca echilibrul politicii din Orientul-Mijlociu, se clatina. Însa el motiveaza sprijinindu-se pe ceea ce el doreste, si nu pe ceea ce vede. El asigura ca guvernul de la Damasc este epuizat din cauza razboiului, în timp ce el a întins o capcana savanta Israelienilor, si a reusit sa distruga unul din avioanele lor. El evalueaza rivalitatea saudo-iraniana crezînd ca Ryiadul se gaseste pe pozitie de forta, în timp ce contra-lovitura Palatului este în curs de organizare în strainatate. El imagineaza ca Emiratele vor ajuta Arabia saudita contra Teheranului, în timp ce ei au terminat de a impune Ryiadului partajarea Yemenului, si faptul de a scoate bogatia Dubaïului din embargoul anti-iranian.

Greselile lui Volker Perthes au fost prelungite de cele – voluntare – a trei patroni ai BND-ului german (Bruno Kahl), al MI6 britanic (Alex Younger), si al DGSE franceza (Bernard Émié), care au explicat într-o sala aparte, în fata unui public ales pentru credulitatea sa, nelinistile lor fata de operatiunea turca în Siria. Cei trei oameni s-au prefacut ca credeau ca luptatorii YPG-ului, sunt cele mai bune crenele-aparari fata de Daesh, în timp ce ei trebuiau sa formeze cu ex-daehistii, Forta de securitate la frontiere, si ca aceasta saptamîna, mai multi ofiteri jihadisti au fost arestati de armata araba siriana, alaturîndu-se Afrin-ului, si amestecîndu-se printre luptatorii kurzi [11]. Desigur, meseria acestor trei maestrii-spioni, este aceea de a sti, carora le datoreaza adevarul si pe cine ei pot minti. Continuînd pe aceasta lansare, ei au lasat sa se înteleaga ca armata siriana foloseste arme chimice – profitînd în acest mod de absenta în sala, a secretarului Apararii din SUA, Jim Mattis, care subliniase cu cîteva zile mai înainte, inexistenta de dovezi în aceasta materie [12] -.

În definitiv, înainte de a se reînarma masiv, Germania ar trebui sa-si aleaga cu mai multa grija pe analistii sai în materie de politica straina.

Traducere
Light Journalist

[2“Power boost. The EU must win the conflicts of the future”, Sigmar Gabriel, Security Times, February 2018.

[3“Power outage. "America first" means America alone”, Constanze Stelzenmüller, Security Times, February 2018.

[4« Ambitionierte Rahmennation : Deutschland in der Nato », Rainer L. Glatz, Martin Zapfe, SWP-Aktuell #62, août 2017.

[5“Chain of secession”, Andreas Zumach, Security Times, February 2018.

[6The Pentagon’s New Map, Thomas P. M. Barnett, Putnam Publishing Group, 2004. “Proiectul militar al Statelor-Unite pentru lumea întreaga”, de Thierry Meyssan, Traduction Light Journalist, Reţeaua Voltaire, 23 august 2017.

[7« Révélations sur l’assassinat de Rafiq Hariri », par Thierry Meyssan, Оdnako (Russie) , Réseau Voltaire, 29 novembre 2010.

[8« L’Allemagne et l’Onu contre la Syrie », par Thierry Meyssan, Al-Watan (Syrie) , Réseau Voltaire, 28 janvier 2016.

[9Sur les interventions de Volker Perthes à la Conférence 2017, lire : « Le détournement de la Conférence sur la Sécurité de Munich », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 21 février 2017.

[10“Bismarck would blush. The political geometry of the Middle East has been redrawn in the last year”, Volker Perthes, Security Times, February 2018.

[11Un accord a été conclu entre le YPG et les autorités syriennes. Les combattants kurdes ont été autorisés à traverser les zones contrôlées par l’armée arabe syrienne pour rejoindre leurs «frères» à Afrin et y lutter contre l’armée turque. Mais cet accord n’est valable que pour les anarchistes kurdes, pas pour les jihadistes étrangers.

[12« Jim Mattis réfute les "Fake News" d’Israël et de l’Otan », par Thierry Meyssan, Al-Watan (Syrie) , Réseau Voltaire, 14 février 2018.