Am tratat subiectul noilor rachete hipersonice ruse în două articole anterioare [1]. ”La probabilité de détruire un porte-avions avec les deux types de missiles hypersoniques, en perçant la défense AA est de 88 %. Ce qui signifie que, sur 100 missiles hypersoniques lancés, 88 perceront les défenses AA et détruiront leurs cibles. Dans le cas des États-Unis, si 11 missiles russes hypersoniques sont lancés contre les 11 porte-avions US existants, seuls 1,3 missiles ne toucheraient pas les cibles”.

O concluzie ar fi că în cazul unei agresiuni americane asupra sudului Rusiei (coasta mării Neagre), am estimat că rachetele hipersonice rusești pot nimici o grupare navală americană aflată în Gibraltar. În cazul unei agresiuni americane asupra nordului și vestului Rusiei ( marea Baltică, oceanul Arctic ), am estimat că rachetele hipersonice rusești pot nimici o grupare navală americană aflată la est de Groenlanda. Desigur, acestea sunt calcule pur teoretice care pot fi infirmate de condițiile specifice ale unui război real.

Ulterior, canalul tv american CNBC a publicat o declarație a unei persoane anonime care afirmă că a văzut un raport al spionajului american [2]. Persoana anonimă afirmă că rușii au ajuns la concluzia că materialul din fibră de carbon utilizat la construirea fuselajului rachetelor hipersonice rusești este de proastă calitate. Acesta nu ar asigura suficientă protecție la temperaturi ridicate. Potrivit raportului citat, Rusia urmează ca în următoarele 12 luni să seclecteze un nou material pentru rachetele hipersonice.

Nu contest autenticitatea raportului CNBC, numai că probabil el se referă la marina militară rusă, nu la rachetele hipersonice. Materialul din fibră de carbon asigură o rezistentă bună la șocuri mecanice și invizibilitate radar, de aceea este utilizat la navele de luptă moderne. Numai că el nu rezistă la șocuri termice pentru a fi folosit la sistemul Avangard.

Trebuie știut că la reintrarea în atmosferă cu o viteză apropiată de 7,8 km/s ( 28000 km/h), între unda de șoc înclinată ce precede vehiculul cosmic și unda de soc staționară lipită de acesta, se creaza un spațiu de aproximativ 1 m. Timpul necesar parcurgerii acestui spațiu de o moleculă de aer este de 18 microsecunde. Aceasta fiind perioada în care molecula de aer din unda de soc este supusă procesului chimic, prin eliberarea unui flux de radiație calorică, soldat cu readucea ei la starea de echilibru, prin degajarea de caldură.

Dr. Iuri A. Dunaev de la universitatea de stat din Leningrad și H.Julian Allen, A.J.Eggers, din departamentul aerodinamicii teoretice al laboratorului Ames ( NASA ), au descoperit cea mai eficienta formă de disipare a energiei calorice. Adică micșorarea temperaturii, pe care o avea de suportat vehiculul cosmic, la reintrarea în atmosferă, prin creșterea rezistenței lui la înaintare.

Descompunerea termo-chimică a materialelor organice la temperaturi înalte și în absența oxigenului se numește piroliză. Scutul termic ablativ este alcătuit din compuși care, în procesul de piroliză, sunt carbonizați, topiți și sublimează, adica se transformă din stare solidă, direct în stare gazoasă. Rolul scutul termic ablativ este acela de a bloca transferul fluxului caloric de la unda de șoc la structura vehiculului de reintrare. Acest tip de scut de reintrare în armosferă se folosește la capsulele Soyuz.

La vehiculele de reintrare în atmosferă, se folosește frecvent,
singurul material monolitic de tip ablativ care poate fi turnat în orice formă. Acesta este un compus ceramic casant și se numește SIRCA (Silicone Impregnated Reusable Ceramic Ablator). Care este aplicat direct pe invelisul navetelor spațiale Buran, Space Shuttle, X-37B dar și pe Avangard.

În ceea ce privește rachetele hipersonice Kh-47M2 Kinzhal și 3M22 Zircon, acestea nu ies din atmosfera terestră, ci evoluează la un plafon maxim de 40-50 km cu viteze de Mach 8 (9 800 kilomètres par heure) și Mach 10 (12 250 km/h). Nici fuselajul lor nu este construit din fibre de carbon, ci dintr-un aliaj de titan ( 33 % ) care rezistă la încălzirea cinetică. Este același material utilizat de avionul cu motoare rachetă North American X-15 care în octombrie 1967 a stabilit recordul de viteză de 7,274 km/h, ( Mach 6.72 ), zburînd la altitudinea de 31,120 m.