Calea mãtãsii si Israelul

Vizita vice-presedintelui chinez, Wang Qishan, în Israel, în Palestina, în Egipt si în Emiratele Arabe Unite, vizeaza sa dezvolte «Noua Cale a Matasii».

În toamna anului 2013, a facut public proiectul sau de creare a cailor de comunicare maritime, si mai ales terestre prin lume. Ea a eliberat sume colosale si a început cu un ritm foarte rapid sa le realizeze. Axele principale trec fie prin Asia, fie prin Rusia, catre Europa occidentala. Însa ea planuieste de asemenea cai prin Africa si America Latina.

Obstacolele Noii Cai ale Matasii

Acest proiect întîlneste doua obstacole,unul economic, si altul strategic.

Dintr-un punct de vedere chinez, acest proiect are drept scop exportul produselor sale conform modelului vechi al «caii matasii», care din cel de-al II secol si pîna în secolul XV, lega China cu Europa traversînd valea Fergana, Iranul si Siria. Era normal în acel timp sa fie transportate produsele sale din oras în oras, în asa fel încît la fiecare etapa ele erau schimbate contra altora, conform necesitatilor comerciantilor locali. Dimpotriva, în prezent, China ambitioneaza sa vînda direct în Europa si în lume. Dar produsele ei nu mai sunt exotice (matasuri, condimente etc.), însa sunt identice a acelora ale Europenilor, care ades sunt de calitate superioara. Calea comerciala se transforma în sosea. Daca Marco Polo a fost uimit de matasurile Extremului Orient fara echivalenta în Italia, Angela Merkel este îngrozita de a vedea industria sa automobila pusa la pamînt de concurentii sai chinezi. Tarile dezvoltate vor trebui deci sa fie nevoite sa înceapa cu Beijing, si sa-si apere industriile lor de socul economic.

Exportîndu-si în mod masiv productia sa, China va ocupa piata comerciala pe care Regatul-Unit, mai întîi singur, dupa aceea cu Statele-Unite, o ocupa de la revolutia industriala. Este exact pentru a conserva aceasta suprematie ca Churchill si Roosevelt au semnat Carta Atlanticului, si ca Statele-Unite au intrat în cel de-al Doilea Razboi Mondial. Este deci probabil ca Anglo-Saxonii nu vor ezita sa foloseasca forta militara, pentru a pune obstacol proiectului chinez [1] asa cum au facut-o în 1941 fata de proiectele germane si japoneze.

Deja pentagonul a publicat planul Wright în 2013, care prevedea sa creeze un nou Stat calare pe Irak si Turcia, pentru a taia calea matasii între Bagdad si Damasc. Aceasta misiune a fost realizata de Daesh, în asa fel încît China si-a schimbat traseul drumului sau. Beijing în cele din urma a hotarît sa o faca sa treaca prin Egipt, si a investit în dublarea Canalului de Suez, si la crearea unei vaste zone industriale la 120 km de Cairo [2]. În mod identic, Pentagonul a organizat o «revolutie colorata» în Ukraina, pentru a taia ruta europeana, sau de asemenea tulburarile din Nicaragua, pentru a pune obstacol construirii unui nou canal legînd oceanele Pacific si Atlantic.

În ciuda importantei fara precedent a investitiilor chineze în Noua cale a matasii, trebuie sa ne amintim ca în secolul XV, China lansase o flota formidabila pentru a-si asigura pietele. Amiralul Zheng He, «eunucul cu trei bijuterii», a combatut piratii din Sri Lanka, a construit pagode în Etiopia, si a facut pelerinaj la Meca. Cu toate acestea, la reîntoarcerea lui, din motive de politica interna, Împaratul a abandonat calea matasii si a ars flota. China sa închis atunci peste ea însasi. Nu trebuie considerat deci ca, din punct de vedere chinez, proiectul actual este cucerit dinainte.

Într-un trecut recent, China sa investit în Orientul-Mijlociu cu singura ideie de a se aproviziona cu petrol. Ea a construit rafinarii în Irak care au fost distruse inconvenabil de Daesh, sau de Fortele occidentale care se prefaceau ca luptau contra islamistilor. Beijing a devenit de asemenea principalul cumparator al aurului negru saudit. Ea a construit astfel regatul gigantului complex petrolier de la Yasref-Yanbu, pentru 10 miliarde de dolari.

Israel si Noua cale a matasii

Legaturile între Israel si China dateaza de la mandatul Primului ministru israelian, Ehud Olmert, ai carui parinti fugisera de nazisti pentru a se instala în Shangai. Predecesorul lui Benjamin Netanyahu încercase sa stabileasca relatii strînse cu Beijng. Eforturile lui au fost sterse de sprijinul lui, unuia dintre grupurile de pirati din Somalia, însarcinat de Washington sa perturbe traficul maritim rus si chinez la iesirea din Marea Rosie [3]. Scandalul a fost evitat de justete. China a fost autorizata sa stabileasca o baza navala la Djibouti, si Ehud Olmert a fost îndepartat de la viata politica.

Din 2016, China negociaza cu Israel un tratat de comert-liber. În acest context, Shangai International Port Group a cumparat concesiunea de exploatare a porturilor de la Haïfa si de la Ashdod, în asa fel încît în 2021, China va controla 90% din schimburile comerciale isreliene. Bright Food a dobîndit deja 56% de la cooperativa kibboutzim Tnuva, si va putea sa-si mareasca participarea sa, în asa fel încît China va controla esentialul pietei agricole israeliene. Fundatorul magazinului în linie Alibaba, Jack Ma, venit la Tel-Aviv în mijlocul delegatiei oficiale chineze, nu si-a ascuns intentia de a rascumpara numeroase start up, cu scopul de a recupera tehologia lor de vîrf.

Armamentul este singurul sector important al economiei israeliene pastrat de apetitul chinez. În septembrie, profesorul Shaul Horev, a organizat o conferinta la Universitatea din Haïfa, cu ajutorul lui Hudson Institute nord-american, pentru a alerta ofiterii generali ai Pentagonului, asupra consecintelor acestor investitii chineze. Intervenientii au sbliniat în special, ca aceste contracte expuneau tara unui spionaj intensiv, faceau sa fie dificila exploatarea portului sau, din cauza submarinelor lor lansatoare de ogive nucleare, si legaturile sale cu a Sasea flota a Statelor-Unite.

Vechiul director al Mossadului, Ephraïm Halevy, a carui apropiere cu Statele-Unite este cunoscuta, a subliniat ca, Consiliul de securitate nationala nu a deliberat niciodata asupra acestor investitii. Ele au fost hotarîte unic, conform unei logici de oportunitate comerciala. Chestiunea se pune deci, de a sti daca Washington a autorizat sau nu acesta apropiere între Tel-Aviv si Beijing.

Nu trebuie sa ne înselam asupra motivelor care au permis Chinei sa implanteze o baza militara la Djibouti, si pare a fi prea putin probabil ca Beijing sa fi încheiat un acord cu Washington pentru acest nou traseu al caii matasii. Desigur Statele-Unite nu se vor nelinisti din cauza unei prabusiri economice a Uniunii Europeene. Cu toate acestea, pe termen lung, China si Rusia sunt constrînse sa se înteleaga pentru a se apara de Occidentali. Istoria a aratat ca acesti ultimii au facut totul, si continua sa faca totul pentru a demonta aceste mari puteri. În consecinta, daca o alianta chino-SUA va fi pe scurt sau lung termen în favoarea Beijingului, ea va conduce prin urmare la eliminarea succesiva a Rusiei si a Chinei, ea însasi.

Acordurile chino-israeliene ne lasa mai degraba sa gîndim ca, de acord cu formula lui Lenin, «Capitalistii au vîndut coarda pentru a-i spînzura».