Națiunile Unite au convocat, în 1998, Conferința de la Roma care a creat Curtea Penală Internațională (CPI). Desigur, nu a fost vorba de crearea unui supra-Tribunal care să judece în loc de Statele membre, în numele umanității, însa să aibă un instrument capabil să judece criminalii la sfârșitul unui razboi, atunci când instituțiile țării sale sunt scazute sau chiar distruse.

Astfel, statutul Curții subliniază faptul că ea nu poate sa se ocupe de un caz cu consimțământul Justiției locale. Însa, aceste statute chiar, prevăd de asemenea
 să se ocupe de o infracțiune săvârșită de un cetatean al unei țări ne-aderente Curții, într-o țară aderentă, în locul acelei țări;
 asa precum și în cazul unei infracțiuni săvârșită de oricine, oriunde, atunci când ea este confiscată de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.

În ambele cazuri, Statutul de la Roma, elaborat în cadrul ONU și semnat de câteva State, poate fi aplicat tuturor statelor, chiar și celor care nu au aderat.

Acesta este motivul pentru care, primele trei puteri mondiale - China, Statele Unite și Rusia - au refuzat să o ratifice. Ei consideră corect, că aceasta este o încălcare a principiului suveranității, formulat în secolul al XVIII-lea de avocatul Emer de Vattel, și consacrat prin Convenția de la Viena asupra dreptului tratatelor din 1969 [1].

În luna septembrie a anului trecut, CPI a declarat admisibila o plângere împotriva autorităților din Myanmar, care totusi nu este membru, deoarece se presupune că au comis atrocități care au provocat exodul Rohingya. Ea se consideră competentă, deoarece victimele au fugit în Bangladesh, care este semnatar al Statutului de la Roma [2].

Pe acest model, o familie de Frați musulmani a depus o plângere împotriva președintelui Bashar el-Assad și a responsabililor sirieni, în timp ce Republica Arabă Siriană nu este membră. Ea susține că a asistat la diverse atrocități și a fost nevoită să fugă în Iordania. Curtea ar trebui să ignore faptul că Frăția Musulmană este matricea terorismului islamic și că Frăția este o organizație teroristă în nueroase țări. În mod logic, ea ar trebui să se declare competenta, deoarece Iordania este semnatara Statutului de la Roma.

Cu toate acestea, la data de 22 mai 2014, atunci când occidentalii și aliații lor din Golf au vrut să acapareze CPI-ul cu ajutorul Consiliului de Securitate în legătură cu evenimentele siriene, China și Rusia i-au respins [3].

Nu conteaza, Curtea obtine o autonomie. Ea nu mai pretinde că le ajută pe State să faca dreptate, dar se autoproclameaza aparatoarea omenirii împotriva Statelor.

Este important să înțelegem bine ceea ce se întâmplă: în decursul ultimilor ani, CPI a fost în principal finanțată de Uniunea Europeană și și-a scris propriul ei Cod. Până în 2016, ea nu a judecat decît inculpații africani, în conformitate cu propriile lor legi, și ia condamnat pe toți [4]. Burundi, după un vot al Parlamentului sau, a decis apoi să se retragă din Statutul de la Roma, pe motiv că CPI devenise «un instrument de presiune asupra guvernelor țărilor sărace, sau un mijloc de destabilizare a acestora sub impulsul marilor puteri ». Trei alte state l-au urmat : Gambia, Filipine și Africa de Sud. Cu toate acestea, Africa de Sud și Gambia și-au schimbat parerile, după ce fusese numita noul procuror general al Curții, Gambiana Fatou Bensouda.

Cu toate acestea, până la numirea Doamnei Bensouda, CPI nu oferea nici una dintre garanțiile așteptate de la o instanță imparțială. Astfel, în timpul atacului NATO asupra Libiei, încălcînd mandatul Consiliului de Securitate, «dovezile» adunate de Procurorul General - Argentinianul Luis Moreno Ocampo - împotriva lui Muammar Kaddafi, fiul său Saif el Islam și cumnatul său, Abdallah Al-Senoussi, se limitau în tot si pentru toate, doar la decupaje din presa, a Statelor agresoare. Mai rău: atunci când NATO a bombardat Tripoli, procurorul a declarat că Saif el-Islam Kaddafi fusese arestat de Occidentali, și că biroul său organizase predarea lui la Haga. Făcând astfel, el mințea cu nerusinare și îi demoraliza pe Libieni, astfel încât ei să nu reziste agresiunii NATO. În realitate, Saif el-Islam se afla în siguranță, în subsolurile hotelului Rixos, unde ma gaseam.

Același Luis Moreno Ocampo, în biroul său de la Curte, a violat o jurnalistă. El a scăpat de justiție doar din cauza imunității sale ca procuror internațional [5]. Corupt, el a fost plătit în secret, pentru a pune în cauză indivizii ce urmau să fie eliminati [6]. Conturile bancare ale procurorului au fost ulterior dezvăluite de anchetele jurnalistice, în Panama și Insulele Virgine [7]. Luis Moreno Ocampo nu si-a facut niciodată griji.

Desigur, succesorul său, Fatou Bensouda, este mai prezentabila. Dar structura nu sa schimbat. Magistratii scaunului sunt atât de conștienți că, la 15 ianuarie 2019, ei s-au revoltat și l-au achitat pe Laurent Gbagbo și Charles Blé Goudé; doi acuzați ale căror presupuse «crime împotriva umanității» au servit pentru a justifica «schimbarea de regim» impusă de Franța, în Coasta de Fildeș. Era prima dată că CPI se îndepărta de rolul politic pe care Europenii i l-au atribuit.

La 29 iulie 2015, Occidentalii au încercat să facă să treacă o rezolutie Consiliului de Securitate, retrăgîndui justiției ucrainiene responsabilitatea asupra distrugerii zborului MH17 și transferînd cazul CPI-ului. De fapt, a fost pregătit rechizitoriul președintelui Vladimir Putin, în timp ce Rusia nu este semnatară a Statutului de la Roma. Chestiunea nu este aici de a sti cine a distrus acest avion, însa de a observa manipularea politică a Justiției Penale Internaționale. Rusia a opus veto-ul sau proiectului de rezoluție occidentala.

Prin urmare, președintele sirian Bashar al-Assad trebuia să fie judecat în absență de CPI. El va apărea in abstensia împreună cu alți oficiali sirieni ale căror nume nu sunt încă cunoscute. El este obișnuit cu asta. În 2005, fusese acuzat că ordonase asasinarea fostului Prim-ministru libanez Rafic Hariri, de această dată cu complicitatea președintelui libanez Emile Lahoud. O investigație internațională fusese condusă de o echipă germano-israeliană [8]. Apoi fusese creat un pseudo-tribunal, la inițiativa ambasadorului SUA la Beirut, Jeffrey Feltman. Un tratat a fost apoi semnat de Secretarul General al ONU - cu aprobarea Consiliului de Securitate - și de noul Prim-ministru libanez - fără autorizarea guvernului, sau a parlamentului-.

În acel moment, Occidentul era convins de vinovăția inculpatului. Las! după un an de acuzații zgomotoase, procurorul Detlev Mehlis a demisionat într-un scandal șocant: martorii pe care se bazau, erau impostori plătiți de prietenii săi. Tribunalul Special pentru Liban își continuă munca sa răufăcătoare, acuzând de această dată Hezbollahul, în timp ce acesta publicase înregistrari ale unui dron israelian asupra locului asasinării. Tribunalul continuă să susțină că Rafic Hariri a fost ucis de explozia unei camionete, în timp ce înregistrările medico-legale sunt oficiale: este imposibil [9]. El a cheltuit milioane de dolari pentru a reconstrui scena și a valida teoria sa, fără nici un rezultat. El lucrează deci, asupra unei teze pe care toată lumea o cunoaște ca fiind falsa.

Republica Arabă Siriană a luptat timp de 8 ani pentru a-și păstra suveranitatea. Ea nu ar trebui să permită liderilor săi să călătorească la Haga. Dar poate contesta mereu validitatea procedurii.

Aceasta a fost inițiata de avocatul britanic al reclamanților, Rodney Dixon, cunoscut de asemenea și ca avocat al Qatarului împotriva Arabiei Saudite și a Emiratelor Arabe Unite. El are o lungă experiență în «Justiția Internațională», deoarece a fost unul dintre consilierii Canadienei Louise Arbor, procurorul general al Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie și Procurorul pentru Rwanda; două instituții care nu au reușit să facă lumină asupra crimelor care le erau prezentate.

Me Dixon a declarat deja că intenționează să dea în judecată pe liderii sirieni pentru «crime împotriva umanității». Acesta se va baza pe Rapport César [10]; un document făcut public de Qatar prin intermediul firmei din Londra Carter-Ruck, la 20 ianuarie 2014, cu două zile înainte de negocierile de pace de la Geneva 2. Este vorba de 55.000 de fotografii de torturati, luate de un fotograf al Armatei Arabe siriene. Potrivit acuzatiei, ele reprezintă victimele «regimului», conform guvernului sirian, dimpotrivă, acestea sunt clișeuri ale victimelor jihadiștilor. Acest raport a fost autentificat împotriva Siriei de trei procurori internaționali cu trecut rușinos, care au lucrat la Curtea Specială pentru Sierra Leone sau la Tribunalul Penal pentru fosta Iugoslavie.

 Sir Desmond Lorenz de Silva este autorul unui raport sponsorizat de Primul ministru britanic privind moartea unui avocat irlandez, descris ca fiind o «rușine» de către familia victimei. El a recunoscut responsabilitatea autorităților, care nu mai putea fi ascunsă, dar a evitat dovezile împotriva Coroanei.

 Sir Geoffrey Nisa sa distins prin urmărirea timp de doi ani a lui Slobodan Milošević, fără a putea să aducă nici cea mai mica dovadă de crime împotriva umanității. Procesul sa încheiat cu moartea deținutului, asasinat în închisoarea sa, potrivit Rusiei.

 David M. Crane este un fost responsabil al CIA și DIA, care conduce de la începutul războiului împotriva Siriei, un program în vedere de a-l traduce pe Bashar al-Assad în fata oricarei instanțe speciale internaționale și sub indiferent ce acuzatie.

În septembrie 2012, departamentul de Stat al SUA, pe baza unei idei din partea ambasadorului Jeffrey Feltman, care a devenit asistent al secretarului de Stat, a creat o asociație, Syria Justice and Accountability Centre (SJAC), însarcinata de a colecta dovezi ale crimelor guvernului sirian. El a finanțat-o pentru 5 milioane de dolari pe an, restul fiind suportat de «Prietenii Siriei», în special de Maroc. Doi ani mai târziu, Washingtonul a renunțat la acest instrument. Cu toate acestea, ambasadorul Jeffrey Feltman, care a devenit directorul pentru afaceri politice de la ONU , a relansat SJAC, de data aceasta cu fonduri europene.

Nu există nici un control asupra CPI, chiar dacă procurorul general este un criminal corupt. Curtea este exclusiv în serviciul celor care o plătesc : Uniunea Europeană.

În trecut, războiul era considerat ca un mijloc de a cuceri sau de a se apăra. Astăzi, dimpotrivă, se pretinde că se consideră că este o acțiune ilegală în sine, chiar și în legitima apărare. Astfel, cel care decide, nu trebuie să declare acest lucru, ci să stabilească dovada a posteriori, că comitînd aceasta crima, el apăra Binele. Ceeace învingătorul poate pretinde întotdeauna.

Traducere
Light Journalist

[1Defending the Society of States_ Why America Opposes the International Criminal Court and its Vision of World Society, Jason Ralph, Oxford University Press, USA (2007)

[3Cu toate ca fiind ne-semnatari ai Statutului de la Roma, Statele-Unite au co-semnat proiectul de rezolutie franco-britanic. « Réunion du Conseil de sécurité sur le Proche-Orient (vétos) », Réseau Voltaire, 22 mai 2014.

[4Africa and the International Criminal Court, Gerhard Werle, Lovell Fernandez, Moritz Vormbaum, T.M.C. Asser Press (2014). The International Criminal Court at the Mercy of Powerful States. An Assessment of the Neo-Colonialism Claim Made by African Stakehold, Res Schuerch, T.M.C. Asser Press (2017).

[5«Luis Moreno-Ocampo, pourfendeur du mal épris de lumière», Angélique Mounier-Kuhn, Le Temps, 29 juin 2011.

[7«CPI : Luis Moreno Ocampo, l’accusateur accusé», Damien Glez, Jeune Afrique, 4 octobre 2017.

[8L’Effroyable imposture 2, Thierry Meyssan, éditions Demi-Lune, 2018.

[9« Révélations sur l’assassinat de Rafiq Hariri », par Thierry Meyssan, Оdnako (Russie) , Réseau Voltaire, 29 novembre 2010.