Politica energetică a Statelor Unite

Secretarul de stat Mike Pompeo, fost director al fabricatului de componente pentru industria petrolieră Sentry International, a cerut foștilor colegi să coopereze pentru punerea în aplicare a politicii energetice a Statelor Unite ale Americii. Această solicitare coincide cu momentul în care Statele Unite ale Americii par să fi devenit, pe parcursul a unsprezece ani, primul producător mondial de hidrocarburi, depășind Arabia Saudită și Rusia, datorită petrolului și gazelor de șist.

La data de 12 martie 2019, intervenind la CERAWeek din Houston [1] Pompeo a reamintit faptul:
–  că Statele Unite au impus sancțiuni împotriva Iranului pentru a-l împiedica să exporte hidrocarburi;
–  că Statele Unite au adoptat sancțiuni si împotriva Venezuelei, fapt pentru care această țară ar trebui să fie exclusă în mod provizoriu de pe piața mondială;
–  că Statele Unite au decis să mențină prezența militară în estul Siriei, pentru a împiedica această țară în a-și exploata propriile resurse.

În acest fel, Departamentul de Stat speră că producția Statelor Unite o va putea înlocui pe cea a Rusiei în Uniunea Europeană și pe cea iraniană în Asia. În acest context, a fost creat un departament pentru resursele energetice, condus de Francis Fannon.

Statele Unite ale Americii pun presiune pe Uniunea Europeană pentru a renunța la proiectul Nord Stream 2 [2] și pe OPEC+ pentru a înceta reducerea producției, astfel încât să permită o marjă de manevră țărilor importatoare. În același timp, încurajează țările importatoare să construiască noi porturi, pentru a permite intrarea petrolierelor și a transportoarelor de GNL ale Statelor Unite, și astfel să renunțe la aprovizionarea prin intermediul conductelor rusești.

Această politică ar trebui să se îmbine cu o serie de eforturi pentru a reduce cererea internă a Statelor Unite ale Americii.

La 17 martie, OPEC + (adică, OPEC - Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol - plus alte zece țări) a organizat la rândul său, o reuniune ministerială la Baku (Azerbaidjan). A luat notă de dificultatea de a anticipa evoluția pieței, din moment ce autorizațiile provizorii pentru a cumpăra petrol iranian sunt pe cale să expire și sancțiunile împotriva Venezuelei vor intra în vigoare din luna aprilie.

Cartelul, înființat în 2016, când prețul țițeiului era de 40 $ pe baril, confirmă intenția de a organiza piața în creștere (în prezent, prețul pe baril este de aproximativ 70 $). Prin urmare, ar trebui să anuleze ședința din aprilie și să aștepte până în iunie pentru a lua decizii.