«Intelegerea cordiala» franco-britanica

În 2010, David Cameron si Nicolas Sarkozy hotarîsera sa se alature fortelor de proiectie a Regatului-Unit si a Frantei [1].Prin «forta de proiectie», trebuie sa fie întelese vechile trupe coloniale. Tratatul de la Lancaster House era complectat de mai multe anexe, dintre care unul prevedea o armata uriasa unita, Southern Mistral. Se va dovedi, cîteva luni mai tîrziu, ca exercitiul se va transforma într-o adevarata mobilizare a acelorasi unitati, si la o aceeasi data, un adevarat razboi contra Libiei, sub numele Operation Harmattan (traducerea literala a lui Southern Mistral) [2].

La momentul respectiv, initiativa britano-franceza era pilotata de Washington, în aplicarea strategiei «leadership din spate». Trupele celor doua tari ocupau fata scenei, în timp ce din culise, Washingtonul le atribuiau misiuni precise.

Tratatul de la Lancaster House viza sa creeze un cadru juridic pentru interventii ca cea (care va veni) contra Libiei, si sa fuzioneze fortele într-o îngrijorare de economie si eficacitate. Aceasta alegere presupune o adevarata revolutie: o politica externa comuna.

Totusi, cresterea insuflata de Tratat si de expeditia contra Libiei sa destramat în mod progresiv cu nelinistea opiniei publice si a diplomatilor britanici, care au urmat rezistentei irakiene fata de ocupatia anglo-saxona [3]. Astfel, începînd din 2004, Regatul-Unit a început sa pregateasca o noua «revolta araba» ca cea din 1915, sub numele de «primavara araba» [4], si dupa aceea a refuzat sa bombardeze Damascul.

La oara actuala, Londra este în curs sa-si reorganizeze Apararea, în urma Brexitului, refuzului lui Donald Trump de a continua sa manipuleze terorismul islamic, si implantarea rusa în Siria.

Londra mai întîi a semnat acorduri bilaterale cu Dinamarca, Tarile de Jos, Norvegia si Statele baltice, reprezentînd cadrul unor eventuale actiuni comune ulterioare. Dupa aceea, a început sa reorganizeze retelele jihadiste din Orientul-Mijlociu, în jurul Turciei si al Qatarului. Ea a înlesnit reapropierea militara a Turciei, Somaliei, Sudanului si a Ciadului. La urma, sprijinindu-se pe tratatul de la Lancaster House, ea pune în prezent pe loc, o super «Intelegere cordiala» cu Franta.

Daca Tratatul negociat de David Cameron si Nicolas Sarkozy parea a fi doar o oportunitate de a declara razboi Libiei, relansarea acestui Tratat de catre Theresa May si Emmanuel Macron, este fructul unei optiuni reflectate pe termen lung [5]. Aceasta noua etapa a fost negociata de mentorul presedintelui Macron, Jean-Pierre Jouyet, noul ambasador al Frantei la Londra.

Londra si Paris fac parte amîndoua din Consiliul de Securitate de la Onu. Ele dispun de arme nucleare. Împreuna, ele au un buget militar de 30% superior celui al Rusiei (însa inferior acelora al Statelor-Unite si al Chinei).

Alegînd sa privilegieze alianta sa militara cu Londra, Parisul se îndeparteaza de Berlin, care pregateste reînarmarea sa, si doreste sa fie liderul altor armate europene [6]. Daca acest proces continua, Parisul va trebui la rîndul sau sa iasa din Uniunea europeana, unde Berlinul se presupune de fapt ca fiind liderul.

Declaratiile lui Emmanuel Macron si crearea de catre Theresa May a unei unitati militare contra «minciunilor» ruse [7], anunta reîntoarcerea unei lumi bipolare, si cenzura informatiilor provenind de la Moscova. Abandonul cuplului franco-german pentru o Întelegere franco-britanica, anunta cît despre el, reîntoarcerea tensiunilor atît de temute, între Paris si Berlin.