Caderea Califatului si dispersarea jihadistilor Daesh-ului, au deschis o perioada de reciclaj al acestui personal. Considerati dupa caz, fie ca luptatori fanatici sau simpli psihopati ascunsi în spatele unei ideologii, ei sunt utilizati de State si de societati multinationale, care i-au angajat în mod indirect. Thierry Meyssan arata peisajul celei de-a doua sanse a lor, si ne atrage atentia asupra indulgentei de care Occidentalii dau dovada fata de ideologia Daesh-ului, adica cea a Fratilor musulmani.
photo
Daca cu caderea Daesh-ului, conducatorii lumii întregi se întreaba asupra reconstructiei Irakului si a Siriei, multe alte chestiuni sunt puse mai dificile înca, chiar daca nu exista obiceiul de a le evoca în public.
La iesirea din orice razboi ideologic, ca razboaiele de religie ale secolului XV european, sau cel de-al Doilea Razboi Mondial al secolului XX, chestiunea se pune asupra viitorului soldatilor învinsi. Multi au comis crime sîngeroase si nu par a fi re-integrabili în societatile victorioase.
Dupa caderile succesive de la Mossoul, Rakka, Deir ez-Zor si Boukamal, Califatul nu mai are teritoriu. Sfîrsitul Statului islamic este urmarea abandonului Statelor-Unite asupra proiectului «Sunnistan», taind astfel calea matasii în Irak si în Siria (planul Robin Wright [1], cenzurat de interventia presedintelui Trump în mai 2017). La urma urmei, jihadistii au fost învinsi de armatele irakiene si siriene.
Timp de trei ani, Coalitia globala anti-Daesh, a alternat bombardamentele ineficace si aprovizionarea cu arme (lansate) jihadistilor, asa cum a fost documentat pe deplin de Parlamentul irakian. Ea nu a jucat un rol definitiv decît în timpul luptei de la Mossoul, în decursul careia ea a încercat sa-i extermine pe jihadistii care ramasesera, razînd complect orasul.
În 2015, califatul dispunea de 240 000 de luptatori:
– 40 000 de jihadisti, membrii ai lui Daesh, ca atare.
– 80 000 de membrii ai Ordinului Naqchbandis-tilor, vechi soldati ai armatei irakiene concediati de Paul Bremer.
– 120 000 de oameni din triburile sunite din Vestul Irakului, descendenti ai luptatorilor yemeniti.
Nu exista nici un mod de a evalua cîti sunt morti în lupta si cîti noi jihadisti au fost îndrumati în timpul razboiului. Oricare ar fi declaratiile unora si a altora, nu se stie cîti sunt în prezent, si de-abea se poate referi la cifrele anterioare numai cu titlu aproximativ.
Daca cei 200 000 de Irakieni care se alaturasera Daesh-ului s-au amestecat în populatia sunita irakiana, ce trebuie sa fie facut cu cei 40 000 de criminali crînceni, care sunt jihadistii straini?
Lupta contra Califatului
Ca titlu de comparatie, la sfîrsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, daca Reichwehr-ul (adica armata germana) a fost demobilizata fara scandal, ce trebuia sa fie facut cu SS-istii (trupele miscarii naziste recunoscute ca organizatie criminala de Tribunalul de la Nuremberg)? Ei erau aproape 900 000, si nu era bineînteles, nici chestiunea de a-i ucide, si nici macar de a-i judeca. Multi sau întors la ei acasa, facîndu-se uitati. Ofiterii au fost recuperati în mod masiv de Statele-Unite pentru a lupta contra URSS-ului, fie pentru a sabota economia sovietica, fie pentru a instala regime anti-comuniste cam pretutindeni în «lumea libera» (sic). Cîtiva au refuzat pacea si au continuat razboiul timp de doi ani înca, acestia au fost «lupii singuratici»; expresie care este folosita în prezent.
Reciclajul SS-istilor a fost dus la capat de primul director al CIA, Allen Dulles, si fratele sau, secretarul de Stat, John Foster Dulles. Nimeni nu a stiut nimic, pîna cînd Congresul SUA nu a descoperit amploarea si consecintele acestei operatiuni. Comisiunile Church si Nedzi-Pike, asa cum Comisiunea prezidentiala asupra activitatilor CIA în Statele-Unite, au stabilit faptele în mod incontestabil, începînd din 1975. Presedintele Jimmy Carter a hotarît sa puna capat acestui program, în timp ce amiralul Stansfield Turner a curatat CIA.
Opinia publica internationala a retinut ca, timp de aproape treizeci de ani Statele-Unite au fost o crypto-dictatura în care sute de mii de cetateni erau loviti de interzicere profesionala, si milioane de altii erau spionati. Ea, a uitat dimpotriva complect ca tari asa de diferite ca Arabia saudita, Bolivia, Coreea de Sud, Guatemala, Iran, Filipine, sau înca Taiwan, erau guvernate de dictaturi sîngeroase care se sprijineau pe SS-istii reciclati de CIA [2]. Programele de manipulare mentala, experientele de ingestiune de droguri si scolile de tortura sunt uneori evocate în mod diferit, în timp ce ele formeaza împreuna un ansamblu coerent care prelungea «stiinta nazista» (sic).
Este important deci sa ne gîndim în prezent la solutia problemei jihadistilor, pentru ca sa nu fie reprodus acest tip de teroare, si pentru a nu impune copiiilor nostrii continuarea crimelor Daesh-ului.
Bineînteles, situatia actuala este diferita de cea a celui de-al Doilea Razboi Mondial. Pe de o parte, ea este mai usoara deoarece jihadistii sunt cu mult mai putin numerosi, ca SS-istii. Pe de alta parte, ea este mai complexa, pentru ca, daca Adolf Hitler a fost învins, comanditarii jihadistilor nu au fost.
– 1. Sa lasam la o parte pe cei care fug în mod izolat. Ei reprezinta o problema a politiei, însa nu mai mult.
– 2. Altii, în grupuri, încearca sa puna mîna pe noi teritorii în care sa poata sa fie sefi, fie în apropierea vechiului Califat, fie în tara lor de origine. Însa ei nu par a participa la o strategie globala.
Aproximativ 200 dintre ei s-au întors în provincia Idleb, controlata de Al-Qaïda. Ei se confrunta cu diferite grupuri de revoltati.
Unii au plecat în Africa. Ei sunt prezenti în Sinai, unde lupta contra alianta militara egipto-israeliana [3]; în Libia, unde ei detin Tripolitania; si în Nigeria unde se confrunta cu alianta ciado-nigeriana.
– 3. Grosul jihadistilor Daesh-ului sa împartit în doua grupuri. Statele-Unite (via anarhistii kurzi) si Turcia, îi trateaza ca luptatori profesionali si le ofera un viitor de mercenari.
a) Primul grup a fost recuperat de Brett McGurk si generalul Joseph Votel, pentru a forma jumatatea unei Forte de protectie a frontierelor stationata în Siria. Acest proiect fiind cenzurat de generalul Jim Mattis, aceasta Forta nu a fost constituita, Acesti oameni campeaza la Kasham, la iesirea din baza militara US [4].
Saptamîna trecuta, Partidul uniunii democratice (PYD), adica partidul anarhist kurd sirian, i-a amnistiat, si a început sa-i incorporeze în militiile sale, Unitatile de protectie ale poporului (YPG), asa cum a fost denuntat în Consiliul de securitate de ambasadorul rus, Vassily Nebenzia. Însa, YPG-ul fiind înarmat si încadrat oficial de militarii SUA, acesti jihadisti se gasesc de facto sub comandamentul Pentagonului, chiar daca nu sunt sub titlul unei Forte de protectie a frontierelor.
b) Al doilea grup, a fost reciclat de Recep Tayyip Erdogan sub drapelul Armatei siriene libere (ASL). Prezentata în 2011 de presa atlantista ca fiind creata din dezertorii Armatei arabe siriene, ASL-ul era în realitate constituita din luptatorii libieni ai Al-Qaïda sub încadramentul militar francez [5]. Împrastiata de doua ori, ea a fost reconstituita si lupta alaturi de armata turca la Afrin.
Ruptura în sînul jihadistilor între pro-US si pro-turci reflecta separarea aliantei turco-SUA.
• Brett McGurk facuse parte din echipa lui John Negroponte si Donald Rumsfeld, care a imaginat si a organizat Emiratul islamic în Irak (viitorul Daesh), cu scopul de a transforma unanimitatea Rezistentei anti-SUA în razboiul sunito-siit.
• La începutul carierei sale politice, în timp ce el era unul dintre conducatorii de la Millî Görüs, o organizatie islamista irako-germano-turcã creata de Ezzat Ibrahim al-Duri (marele-maestru al Ordinului irakian al Naqcbandis-tilor) si Necmettin Erbakan (Turcia), Recep Tayyip Erdogan supraveghea aprovizionarea cu arme a jihadistilor ceceni contra Rusiei. Mult mai tîrziu, atunci cînd a fost Prim-ministru, el a ajutat jihadistii în lupta lor contra Republicii arabe siriene, si a sprijinit Daesh-ul fara rezerva [6].
Oricum ar fi, repartitia jihadistilor pare a se datora în acelasi timp oportunitatilor si originilor etnice. De exemplu, Abdullah Sufuni, vechiul emir al Alepului, s-ar fi situat de partea SUA, pentru a se razbuna de pierderile suferite cu ocazia interventiei turcesti în Irak. În timp ce jihadistii caucazieni s-au îndreptat catre Turcia, deoarece ei au relatii strînse cu ea de treizeci de ani.
– 4. Daca Pentagonul a renuntat sa creeze un Stat pentru a taia calea de comunicare care leaga Mediterana cu Iranul si China, acest lucru nu înseamna ca el a abandonat strategia amiralului Arthur Cebrowski, care viza sa distruga societatile si Statele din «lumea non-globalizata» [7]. Unii dintre luptatorii Daesh-ului au fost deci recuperati pentru continuarea acestui plan, ca Forte speciale suplementare.
În acest context, jihadistii au fost trimisi de armatele SUA în sub-continentul indian, în Afganistan, în Pakistan, în India, în Bangladesh si în Myanmar (însa nu în Sri Lanka), asa cum a dezvaluit acest lucru Zamir Kabulov, trimisul special al lui Vladimir Putin, în Afanistan.
Seful statului major iranian, generalul Mohammad Baqeri, a confirmat ca US Air Force, transfera o parte din membrii Daesh-ului din Irak si din Siria, catre Afganistan. Presedintele iranian, seicul Hassan Rohani, s-a întîlnit prin telefon cu omologul sau rus, Vladimir Putin, pentru a-i confirma aceasta informatie. Dupa aceea, adresîndu-se presei, el a dezvaluit ca propusese ajutorul Iranului pentru Afganistan, contra jihadistilor pro-SUA, ai Daesh-ului.
Conform senatorului pachistanez Rehman Malik, India ar organiza o colaborare între jihadisti si Rashtriya Swayamsevak Sangh (RSS), militia partidului hindu al Primului ministru indian, Narendra Modi. Este vorba de a se introduce între revoltatii musulmani ai Cashmirului, pentru a-i anihila. RSS, care a asasinat pe Mahatma Gandhi, are o traditie lunga de violenta extrema. Rehman Malik nu este doar un simplu senator, el a fost numit seful contraspionajului de catre Benazir Bhutto, apoi a devenit ministrul de Interior al Pakistanului. El a lansat recent o procedura, cu scopul ca ONU sa prezinte afacerea în fata Curtii penale internationale, si pentru ca Narendra Modi sa fie judecat.
Înaltul-comisar al ONU pentru Drepturile omului, Zeid Ra’ad Al Hussein, a declarat saptamîna trecuta ca criza poporului Rohinghyas din Myanmar [8] ar putea conduce la un conflict regional. Daca, acesta va trebui sa fie cazul, conflictul ar începe mai întîi în Bangladesh si în Malasia, unde locuiesc numerosi refugiati.
Cîteva sute de alti jihadisti, s-au reîntors în America Latina. Fiind originari în principal din Trinidad-si-Tobago, ei au încercat sa organizeze un mega-atentat cu ocazia carnavalului din 13 si 14 Februarie, însa au fost arestati cu cinci zile mai înainte. Misiunea acestui comandou era de a relua traditia islamista a insulei Caraibelor, pe linia loviturii de Stat nereusite din Iulie 1990. Apoi, ei trebuiau sa profite de dezordinea creata de extrema-dreapta venezuelana, pentru a scufunda tara într-un razboi comparabil aceluia pe care la cunoscut Siria.
A lupta contra ideologiei Califatului
Daca, la sfîrsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Occidentalii au ratat repunerea vechilor SS-isti, ei au reusit dimpotriva sa eradice aproape pretutindeni ideologia lor: nazismul. Acesta nu s-a mentinut decît prin SS-istii reciclati în retelele stay-behind însarcinate de a sabota economia sovietica, în tarile Baltice si în Ukraina, unde ea a reaparut în prezent.
La crearea lor, Natiunile Unite fusesera în primul rînd o coordonare internationala pentru de-nazificare si lupta contra propagandei de razboi. Toate Statele membre au interzis simbolurile si publicatiile naziste. Partidul nazist, NSDAP, a fost dizolvat si propaganda de razboi, cenzurata. Însa, nimeni, cu exceptia Federatiei Rusiei si al aliatilor sai, par în prezent sa se nelinisteasca pentru a lupta contra ideologiei islamului politic si contra partidului sau: Confreria Fratilor musulmani.
Ca un exemplu, Franta dispune de o institutie însarcinata sa reprezinte musulmanii din tara. Ea a reusit sa faca sa stea acolo, doi reprezentanti ai Confreriei, si a retras presedentia unui functionar algerian, pentru a o încredinta unui membru al Millî Görüs turcesti. Simultan, ea a organizat o campanie de presa mondiala contra lui Tariq Ramadan, nepotul fondatorului Fratilor musulmani, în prezent urmarit pentru o facere criminala. Ideia este de a personaliza aceasta dezbatere, în asa fel încît sa faca sa dispara din vedere acest simbol jenant, fara ca sa se confrunte cu ideologia Confreriei.
Confreria Fratilor musulmani a fost deja dizolvata, la sfîrsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, în acelasi timp din cauza asasinatelor politice pe care ea le comisese în Egipt, si din cauza informatiilor pe care ea le furnizase Germaniei naziste. Însa nimic a fost intreprins contra ideologiei sale. Mai rãu înca, MI6 britanic a profitat de încarcerarea principalilor sai conducatori, pentru a reorganiza Confreria conform imaginii sale. Situatia nu sa schimbat. Dupa episodul dezastruos al lui Mohammed Morsi, Egiptul a interzis din nou Confreria, însa presedintele Abdel Fattah al-Sissi, îngrijorat de a pacifica tara sa, lasa pe sotia sa sa poarte voalul (voalul nu are nimic de vazut cu islamul si nu a aparut decît cu califii din Bagdad).
Irakienii si Sirienii tocmai au rasturnat Califatul lui Daesh, însa batalia este departe de a fi terminata. O parte din jihadisti îsi continua misiunea lor, în timp ce ideologia lor continua sa functioneze. Din nou, este foarte dificil pentru Occidentali sa abandoneze un instrument asa de util strategiei lor.
[1] “Imagining a Remapped Middle East”, Robin Wright, The New York Times Sunday Review, September 8, 2013.
[2] Inside the League, Scott & Jon Lee Anderson, Dodd Mead & Company, 1986. « La Ligue anti-communiste mondiale, une internationale du crime », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 12 mai 2004.
[3] “Secret Alliance : Israel Carries Out Airstrikes in Egypt, With Cairo’s O.K.”, David D. Kirkpatrick, The New York Times, February 3, 2018.
[4] « Secrets, mensonges et confusion US au Nord de la Syrie », par Thierry Meyssan, Al-Watan (Syrie) , Réseau Voltaire, 23 janvier 2018.
[5] « Islamistas libios se desplazan a Siria para "ayudar" a la revolución », Daniel Iriarte, ABC, 17 de diciembre de 2011. « L’Armée syrienne libre est commandée par le gouverneur militaire de Tripoli », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 18 décembre 2011.
[6] Sous nos Yeux, de Thierry Meyssan, éditions Demi-lune, 2017.
[7] The Pentagon’s New Map, Thomas P. M. Barnett, Putnam Publishing Group, 2004. “Proiectul militar al Statelor-Unite pentru lumea întreaga”, de Thierry Meyssan, Traduction Light Journalist, Reţeaua Voltaire, 23 august 2017.
[8] “Islamul politic împotriva Chinei”, de Thierry Meyssan, Traduction Light Journalist, Reţeaua Voltaire, 4 octombrie 2017.