Într-un interviu acordat publicației ”Krasnaya Zvezda”, generalul Sergei Karakayev, comandantul Forțelor de rachete Strategice ale Federației Ruse a spus că primele sisteme hipersonice Avangard vor fi operaționale în 2019, în cadrul Diviziei 13 de la Dombarovsky. Inițial, Avangard va fi lansat cu racheta balistică întercontinentală ușoară UR-100N UTTKh, după care noua rachetă grea Sarmat va asigura propulsia.

Avangard este un vehicul hipersonic accelerat până aproape de limita spațiului cosmic (80-90 km), la viteza de 7 - 7,5 km/s, adică Mach 20-21 . Ceea ce îi permite să înceapă o traiectorie balistică în straturile cele mai rarefiate ale atmosferei., fără a ieși în spațiul cosmic.

Avangard zboară prin atmosferă cu 20 Mach ( 24.500 km/h ) în mod diferit de toate rachetele balistice, fiind capabilă să-și modifice traiectoria, zburînd la orizontală și executînd schimbări de direcție. Aceste caracteristici fac ca sistemul Avangard să nu poată fi interceptat de niciun scut antibalistic.

Care sunt inovațiile folosite de Rusia la acest sistem ?

1.Scutul termic

Între unda de șoc înclinată din fața vehiculul cosmic și unda de soc staționară, lipită de acesta, există un spațiu de aproximativ 1 m, format din plasmă. Aici se transformă uriașa energie cinetică in radiație calorică.

Scuturile termice ale actualelor rachete balistice intercontinentale sunt proiectate să reziste doar la solicitările reintrării în atmosferă, care durează 3-5 minute. Nu și la manevre de durată, executate în atmosferă.

În partea superioară a atmosferei, aerul este foarte rarefiat și descompunerea termo-chimică a materialelor la temperaturi înalte se face prin piroliză. Scutul termic al sistemului Avangard este alcătuit din compuși care, în procesul de piroliză, sunt carbonizați și sublimează, adică se transformă din stare solidă, direct în stare gazoasă. Noul scut termic rusesc blochează transferul căldurii de la unda de șoc la structura vehiculului Avangard, pentru o perioadă de 20 de minute , cât durează zborul prin atmosferă până la țintă.

2. Maneabilitatea

Spre deosebire de ogivele de reintrare ale rachetelor balistice sau de capsulele de revenire Soyuz, vehiculul Avangard are o fineţe aerodinamică (raportul portanță/rezistență la înaintare) mare. De aceea, primind impulsuri repetate, de la un motor de mică putere, Avangard se comportă ca un planor, efectuînd manevre de revenire la orizontală, urcare pe traiectorie sau viraje cu înclinare mică. Majoritatea specialiștilor cred că micul motorul care echipează Avangard este de tip scramjet ( sistem de propulsie statoreactor cu flux de ardere supersonic ). Acest tip de motor permite porniri și opriri repetate, fiind similar celui de pe racheta hipersonică 3M22 Zircon.

Avangard a fost proiectat începînd din 2004. În perioada 2011-2013 varianta de testare Yu-71 (Project 4202) a fost încercată în tunelul aerodinamic. Ulterior Yu-71 a fost lansat cu rachetele strategice ușoare UR-100 și R-29RMU2.

3. Dirijarea la țintă

Parametrii traiectoriei sunt controlați de un calculator având în memoria sa coordonatele GPS ale țintei. Se presupune că Avangard are masa de 4,5 tone, este echipat cu un focos nuclear de 2 Mt și are o rază de acțiune de 10.000 km.