A trebuit Donald Trump sa renunte?

De la alegerile de la jumatatea mandatului din 6 noiembrie 2018, președintele Trump a fost supus unei presiuni enorme. Administrațiile federale au fost închise la 22 decembrie (shutdown) din cauza opoziției parlamentare față de proiectul de buget care includea finanțarea unui Zid la frontiera mexicană. Criza nu a fost rezolvată decît 35 de zile mai târziu, la 25 ianuarie 2019. Președintele Trump sa înclinat temporar în fata exigentelor Partidului democrat. Potrivit S & P Global Ratings, oprirea ar fi costat mai mult de 6 miliarde de dolari, adica mai scump decât Zidul la care trebuia să faca economie [1].

În timpul acestei perioade, administrația Trump a înmulțit semnele de abandonare a politicii sale externe și Apărare, și de unire cu imperialismul american. Având în vedere modul de guvernanță al promotorului imobiliar, este posibil ca acest raspuns complet să fie doar aparent, și destinat să fie pus la îndoială pe data de 15 februarie, data încheierii acordului privind bugetul. În orice caz, pentru moment, există multe indicii care ne lasa sa gîndim ca Donald Trump ar fi renunțat la schimbarea pe care a promis-o.

– Pe 13 decembrie 2018, la Fundația Heritage, consilierul pentru securitatea națională, John Bolton, a prezentat noua strategie a SUA în Africa [2]:
• (1) dezvoltarea comerțului,
• (2) lupta împotriva terorismului islamic,
• (3) verificarea utilizarii ajutorului acordat de SUA.

Nimic foarte nou, cu excepția faptului că obiectivele comerciale au fost expuse mult timp, nu ca o rivalitate împotriva vechilor puteri coloniale (Franța și Regatul Unit), dar ca o luptă violentă împotriva Chinei și a Rusiei.

– Pe 20 decembrie, Secretarul Apărării, generalul James Mattis, a trimis o scrisoare publica de demisie președintelui Trump [3]. Contrar a ceea ce se spunea în presa, el era de acord cu retragerea trupelor din Siria, dar era îngrijorat cu mesajul dat Aliaților Coaliției Anti-Daesh și, începînd de acolo, a posibilului sfârșit de lideranta al Statelor-Unite [4]. Având în vedere că el nu avea de primit nici o lecție în public, Trump l-a revocat imediat pe Mattis, fără a-l lăsa să-și exercite responsabilitățile în timpul de a-i găsi un succesor.

Cu toate acestea, cedând criticilor sale, președintele Trump sa rasgîndit și a recunoscut că retragerea trupelor va fi mai lungă decât era prevazuta.

– Pe 3 ianuarie 2019, la deschiderea celei de-a 116-a sesiune a Congresului, reprezentantul democrat Eliot Engels și senatorul republican Marco Rubbio depuneau două proiecte de lege (HR 31 [5] și S. 1 [6]), inclusiv un pasaj aproape-identic, care viza de a impune sancțiuni împiedicînd reconstrucția Siriei. Ulterior, Engels (deja autorul Syria Accountability Act din 2003), era ales președinte al Comisiei pentru Afacerile Externe a Camerei, în timp ce James Rich, era ales la Comisia equivalenta a Senatului. Acesta din urmă a aderat imediat la propunerea de lege împotriva Siriei.

Ambele texte susțin că Republica Arabă Siriană, și nu jihadiștii, ar fi torturat victimele fotografiate în «raportul Cesar», ceea ce ar justifica opunerea la reconstrucția țării. Textul Senatului merge mai departe, sustinînd ajutorul militar pentru Israel, în moment în care Statul evreu a recunoscut că a desfășurat o campanie intensă de bombardare a Siriei.

– Pe 10 ianuarie 2019, secretarul de Stat Mike Pompeo a prezentat noua strategie pentru Orientul Mijlociu extins, cu ocazia unei conferințe la Universitatea Americană din Cairo [7]. Era vorba de:
• (1) lupta împotriva terorismului islamic,
• (2) lupta împotriva Iranului și a aliaților săi,
• (3) retragerea militară din regiune, în favoarea unui «NATO"» israelo-arab.

Cu toate acestea, în afară de faptul că a împarti regiunea între arabi și persi este înca si mai periculos decât situația actuală, pare puțin probabil de a fi creata o alianță militară israelo-araba, desigur, bazându-se pe guvernele care colaborează deja în secret, dar împotriva avizului populațiilor. În același timp, consilierul pentru securitatea națională, John Bolton, a înființat o internaționala terorista împotriva Iranului, care includea elemente arabe sunnite ale Daesh-ului și perși șiiți ai Mujahidinilor Poporului [8].

– În aceeași zi, pe 10 ianuarie, secretarul de Stat Mike Pompeo facea publica o declarație împotriva Venezuelei, dând semnal lui Juan Guaido, pentru a se proclama el însuși președinte în exercițiu [9]. A urmat criza constituțională pe care o cunoaștem.

În timp ce presa occidentală și venezuelanii interpretau conflictul punând sub semnul întrebării guvernul bolivarian, noi am anunțat cu puțin înainte, evenimentele pe care Pentagonul avea sa le aplice Bazinului Caraibelor, aceeași strategie pe care a aplicat-o anterior Marilor lacuri africane, si apoi Orientului Mijlociu extins [10]. După lungi discuții interne, Ministerul rus al Afacerilor Externe adopta aceeași poziție [11]. Moscova declara în special: «Crearea deliberată și în mod clar orchestrată a unei puteri duale și a unui centru de decizii alternativ în Venezuela, deschide calea spre haosul și eroziunea statului venezuelan».

– Pe 22 ianuarie, Partidul Democrat a facut sa fie adoptata de Camera Reprezentanților o lege, care interzicea retragerea președintelui Trump de la NATO [12]. Textul fusese co-scris de Eliot Engels.

Deși această lege nu a fost discutată în timpul alegerilor de la jumatatea mandatului, aceasta a fost considerată de Partidul Democrat ca prioritara față de angajamentele asumate asupra Obamacare. Eliot Engels, co-scrisese împreuna cu Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, o tribună liberă în iulie 2018 în favoarea Alianței [13].

– Pe 26 ianuarie, Mike Pompeo anunța că neo-conservatorul Elliott Abrams va fi trimisul său special pentru Venezuela. Însa acum doi ani, Abrams era candidatul imperialistilor pentru Secretariatul de Stat. Numele său rămâne asociat cu cele mai groaznice acțiuni secrete ale Statelor-Unite în America Latină în timpul Războiului Rece.

Neo-conservatorismul este o formă de troțkism, deci ideologic de extrema-dreapta, legat la aparatul de Stat SUA cu ocazia administrației Reagan. Suporterii săi nu au încetat sa basculeze de la stânga la dreapta și viceversa la fiecare alternanță politică. Cu toate acestea, ei s-au opus alegerii lui Donald Trump, caruia i se alătură totusi acum.

Deci, a existat o refacere a Africomului, a CentCom și a SouthCom, autorizînd celor trei să apere interesele nu ale Poporului american, ci ale corporațiilor transnaționale și ale Israelului. Întotdeauna asociati cu această politică, neo-conservatorii, cel puțin unul dintre cei mai ilustrii dintre ei, sa reîntors.

Aceste elemente dau marturie că Partidul republican și administrația Trump își schimbă radical politica și se întorc, cu excepția refuzului de a permite organizațiilor teroriste să administreze State, la politica Partidului Democrat, a președintelui Barack Obama și a lui Hillary Clinton: imperialismul militar în serviciul corporațiilor transnaționale.

Această renunțare pare a fi semnată de principalii donatori ai Partidului republican. Astfel, Frații Koch tocmai au anunțat că ei nu vor sprijini realegerea lui Donald Trump [14].