Jihadism și înaltă trădare

Președintele Donald Trump a cerut aliaților săi occidentali să-si repatrieze jihadiștii lor, prizonieri ai Forțelor democratice siriene, și să-i judece pe pământul lor. Regatul-Unit sa opus acestui lucru, în timp ce Franța ia în considerare întoarcerile numai de la caz la caz.

Retragîndu-se de pe teritoriul sirian, Statele-Unite admit că Forțele Democrate Siriene nu sunt o armată propriu zis, mai degraba o forță substituta sub supravegherea Statelor-Unite. În mod similar, ei recunosc că nu există nici un Stat Kurd în Siria, «Rojava», că era doar o ficțiune creată pentru jurnaliști. Ca urmare, «Justiția kurdă» nu era decît o înscenare, iar mijloacele de aplicare a deciziilor vor dispărea în câteva săptămâni. Deținuții islamiști trebuie fie eliberați, sau predați Republicii Arabe Siriene, care îi va judeca în conformitate cu legile ei, derivate din dreptul francez. Dar acest stat practică pedeapsa cu moartea careia Europenii i se opun astăzi.

În drept, cetățenii țărilor europene care au mers sa faca jihad în Siria, au întreținut «informatii cu inamicul» și, eventual, au săvârșit o crimă de «înaltă trădare în lupta împotriva intereselor europene. Dar, având în vedere acțiunile Statelor occidentale în acest război, nici un jihadist occidental va fi condamnat în propria sa țară pentru aceste acuzații.

Sfârșitul acestui război ne readuce la realitate. Timp de 8 ani, Europenii au pretins că descoperă cu surprindere o «revoluție» populară împotriva unei "dictaturi alauite". Însa, acțiunile Statelor europene sunt ușor de expus și de dovedit astăzi. Ele nu corespund deloc acestei povestiri: ei au pregătit din 2003 evenimentele care au început în 2011 și le-au organizat până în prezent [1]. Acest război a durat atât de mult, ca au fost descoperite minciunile lor.

Dacă jihadistii europeni ar fi trebuit să fie judecați pentru informațiile cu dușmanul, sau chiar pentru înaltă trădare, tribunalul ar putea opune împotriva lor numai atrocitățile împotriva sirienilor și, eventual, crimele lor acasă împotriva concetățenilor lor - fanatismul nu este o crimă. El ar conclude că numai liderii occidentali ar trebui sa fie judecați pentru înaltă trădare.

În primul rând, specificam că obiecția conform careia grupurile jihadiste, ca al-Qaeda și Daesh, nu sunt asimilabile Statelor recunoscute, nu se susține. De fapt, este evident că organizațiile dispunînd de astfel de mijloace militare, nu pot exista fără sprijinul Statelor.

De exemplu, iată cum eu aș construi în Franța o pledoarie pentru apărarea acestor fanatici:

Jihadistii nu sunt trădători, ci soldați

– 1. Inculpații au acționat numai la cererea guvernului francez, mergînd sa lupte împotriva Republicii Arabe Siriene și a președintelui său, Bachar al-Assad. Autoritățile franceze nu au încetat în repetate rânduri sa califice Republica Arabă Siriană de «dictatura alauita» și au cerut asasinarea președintelui Bachar al-Assad.

Astfel, actualul președinte al Consiliului constituțional, Dl. Laurent Fabius, în timp ce era ministru de externe, a spus: «După ce am auzit mărturiile tulburatoare ale oamenilor de aici (...) când întelegem asta, și eu sunt conștient de puterea a ceea ce sunt în curs sa spun: Dl. Bashar al-Assad nu ar merita să fie pe Pământ "; o luare de poziție deosebit de puternică pentru o țară care a abrogat pedeapsa cu moartea.

Pentru ca sa nu existe nici o confuzie, și ca sa înțelegem bine că această chemare la crimă nu se adresa doar Sirienilor, ci tuturor francezilor, Orașul Paris, la inițiativa primarului sau, Dna Anne Hidalgo, a organizat la Turnul Eiffel o zi de solidaritate cu opoziția siriană. Un birou de recrutare a fost apoi înstalat la poalele Turnului, fapt pe care presa l-a repetat.

Desigur ca urmare, acest sprijin a fost mai puțin vizibil, si începând din 2016, adică cinci după începerea evenimentelor, autoritățile franceze au luat măsuri pentru a opri efectiv plecarile în Siria. Dar nu au contrazis în nici un moment declarațiile anterioare, astfel încât inculpații să poata sa creadă că Franța încerca să respecte angajamentele internaționale, dar că nu și-a schimbat poziția cu privire la legitimitatea acestei acțiuni.

– 2. Toți inculpații au beneficiat de ajutorul indirect al guvernului francez în timpul jihadului. Toate grupurile jihadiste au fost finanțate și înarmate din străinătate. Licitatiile Pentagonului arată că acesta a stabilit filiere permanente pentru a importa arme în Siria [2]. Anchetele presei ne-aliniate au permis sa se stabileasca, dovezi justificate, că zeci de mii de tone de arme au fost importate ilegal în Siria în timpul operațiunii Timber Sycamore, controlată în primul rând de CIA, apoi de către fondul privat de investiții KKR [3]. Cel puțin 17 state, din care Germania și Regatul-Unit, au participat la acest trafic. Mai mult, dacă nu se dovedește că Franța a participat direct la el, ea este implicată în distribuirea și repartitia acestor arme, prin intermediul LandCom (comandamentul Fortelor terestre) al NATO la care sa alăturat comanda integrată.

– 3. Inculpații care aparțineau grupurilor susținute de al-Qaeda au beneficiat de ajutor direct din partea guvernului francez. Acest lucru este evidențiat printr-o scrisoare trimisă de către ambasadorul Bashar Jaafari Consiliului de Securitate, la 14 iulie 2014. Datata din 17 ianuarie al aceluiași an, și semnată de comandantul-șef al Armatei siriene libere (ASL) ea expune distribuția munițiilor oferite de Franța jihadiștilor și precizează că o treime este atribuită de Paris, Armatei siriene libere, și că celelalte două treimi trebuie să fie transmise către al-Qaeda (numită în Siria « Front al-Nosra »). Domnul Fabius nu a spus că «al-Nosra face o treabă bună» [4]?

Inculpații care au respectat instrucțiunile guvernului francez și care au primit indirect arme și direct muniții de la Statul francez nu pot fi acuzați de informații cu inamicul și de înaltă trădare.

Liderii europeni sunt cei care sunt trădătorii țarii lor

Dimpotrivă, liderii francezi care și-au afirmat în mod public respectul față de Drepturile omului și au sprijinit în secret pe jihadiști, ar trebui să răspundă în fata tribunalelor. De asemenea, ar trebui să explice, cu ce Republica Arabă Siriană, pe ei care o numesc «dușmanul» Franței, a afectat interesele franceze.

La începutul conflictului, era obișnuit să se reaminteasca că, în 1981, în timpul războiului civil din Liban, Siria facuse sa fie asasinat ambasadorul Frantei, Louis Delamare. Cu toate acestea, în afara de faptul că treizeci de ani separa acest eveniment de începutul războiului împotriva Siriei, el fusese deja sancționat în replica printr-un atac împotriva biroului național de recrutare militară din Damasc, care a făcut 175 morți; atentatul ulterior a fost revendicat de directorul lui DGSE în momentul respectiv, amiralul Pierre Lacoste.

De a semenea sa spus că Republica Arabă Siriană a afectat interesele franceze asasinînd pe fostul Prim-ministru libanez Rafic Hariri. Franța a susținut și susține încă o organizație hibridă cunoscută sub numele de «Tribunalul special pentru Liban» pentru a judeca pe președinții libanezi și sirieni Emile Lahoud și Bashar al-Assad. Însa, această organizație (care joacă în acelasi timp, rolul de procuror și de magistrați locali) și-a retras acuzațiile după ce mărturiile pe care ele erau stabilite, s-au dovedit a fi taxele false platite de procuratura. Nimeni nu crede această acuzație mincinoasă, cu excepția angajaților acestei organizații și a sponsorilor lor, nici măcar copiii defunctului. De exemplu, Bahaa Hariri, fiul cel mai mare al lui Rafic Hariri, efectua o vizită călduroasă președintelui Bashar al-Assad, luna trecută.

Pentru a conduce un război împotriva unei țări prietene, Siria, liderii francezi au sprijinit fără ezitare pe jihadiști. În acest fel, nu numai că au afectat imaginea Franței în lume, dar de asemenea interesele franceze: au pus capăt unei colaborări fructuoase anti-teroriste și s-au alăturat în mod deliberat unor teroriști. Unii dintre protectorii lor s-au întors ulterior în Franța din proprie inițiativă pentru a comite atacuri.

Acești lideri ar trebui, prin urmare, să fie urmăriți în fața Justiției franceze pentru cumplicitate cu organizațiile teroriste care au comis crime în Franța, pentru informatii cu inamicul și pentru înaltă trădare.