Reţeaua Voltaire

Intervenția militară nu poate răsturna guvernul venezuelean

În timp ce mai multe state latino-americane și Forțele Speciale ale SUA se pregătesc să atace Venezuela, Valentin Vasilescu analizează raportul de forțe și geografia militară a zonei. Potrivit acestuia, nici o formă de invazie poate învinge această țară apărată de o junglă, cu mult mai mare și mai greu accesibilă decât în Vietnam. Orice intervenție poate fi doar să fie menită să destabilizeze țara, nu să răstoarne guvernul Maduro.

| București (România)
+
JPEG - 57.4 ko

Scenariul de război sud-american

O invazie a statelor sud-americane trebuie să înceapă cu cucerirea superiorității aeriene deasupra Venezuelei. Dar majoritatea obiectivelor politico-militare ale Venezuelei sunt în afara razei de acțiune ale aviației Braziliei, formată din avioane F-5, A-4, AMX-1A, A-29 Tucano.

Columbia dispune de avioane Kfir, A-37 și A-29 Tucano care n-au nicio șansă în fața sistemelor antiaeriene Buk-M2, S-125, S-300 și avioanelor F-16 și Su-30 ale Venezuelei. Aceași soartă au și avioanele braziliene în fața apărării antiaeriene cu rază mare și medie și a aviației Venezuelei.

Avioanele turbopropulsoare A-29 Tucano, datorită plafonului redus, evoluează tot timpul în raza de acțiune a celor 5.000 de rachete anti-aeriene portabile SA-24 ( Igla-S ) venezuelene. Avioanele F-5,A-4, AMX-1A, Kfir, A-37 nu dispun de arme ghidate de precizie și atacă din picaj de la altitudinea de 2.000-3.000 m, fiind vulnerabile la aceleași rachete portabile SA-24 ( Igla-S ).

O invazie terestră din Guyana este puțin probabilă. Această țară mică nu are nici mijloacele, nici capacitatea de a acționa : nu există nici o șose prin junglă care să traverseze fluviul și delta Orinoco, nici posibilitatea ca eventualele tancuri să se deplaseze prin junglă.

O invazie terestră din direcția Braziliei are cea mai mică probabilitate de succes. Pentru că pînă a lua contact cu principalele forțe venezuelene, armata braziliană trebuie să parcurgă 500 km prin junglă.

Apoi, fluviul Orinoco este un obstacol foarte greu de trecut pentru brazilienii care nu dispun de poduri mobile și alte echipamente de geniu. În plus, pentru apărarea antiaeriană a trupelor de uscat, Brazilia ca și Columbia dispune doar de rachete portabile, cu plafonul de 5.000 m. În timp ce avioanele Su-30 venezuelene lansează de la 10.000 m, bombe dirijate prin laser KAB-500 și KAB-1500 sau rachete Kh-29.

Cea mai probabilă direcție de ofensivă este cea din Columbia. Totuși relieful nu avantajează ofensiva columbiană, întrucît direcția de ofensivă se oprește la lacul ( golful ) Maracaibo. Acesta trebuie ocolit pe la est printr-un culoar de 15-20 km, ușor de apărat de armata venezueleană.

Varianta optimă ar fi deschiderea unei direcții ocolitoare cu desantul aerian columbian de valoarea unei brigăzi, parașutat la sud-est de Cordilliera Anzilor. Munți cu altitudini de peste 4.000 m. Aceasă variantă este imposibilă întrucît Columbia are 5 C-130 și 8 C-295, cu care poate parașuta doar 2-3 companii de infanterie.

Columbia mai are și o forță combativă mult inferioară Veneuelei, întrucît se bazează pe infanterie cu blindate ușoare, nu are tancuri, artileria este puțina și tractata de camioane, lispsesc lansatoarele de proiectile reactive. Pentru comparație, Venezuela dispune de artilerie autopropulsată 2S19 Msta, de artilerie reactivă BM-30 Smerch, BM-21 Grad, LAR și de tancuri T-72.

O complicație a situației apărătorilor Venezuelei se poate realiza prin desantul maritim brazilian, adică Brigada 1 Infanterie Marină, de la bordul portelicopterelor și a navelor de desant. Venezuela poate ataca gruparea de nave de desant, de la 100-200 km de litoral cu rachete ghidate anti-navă Kh-31A1 și Kh-59ME lansate de avioanele Su-30.

Scenariul invaziei americane

Doar o invazie militară a SUA îl poate răsturna pe Nicolas Maduro de la putere. Așa cum au procedat în Irak și Libia. Numai că între timp, Rusia și-a schimbat politica externă și a demonstrat în Siria că este capabilă să-și apere aliații. Datorită intereselor economice mari în Venezuela, Rusia și China deși nu vor trimite trupe, îi vor furniza acele tipuri de arme cu raza mare de actiune care să împiedice invazia SUA.

SUA este cea mai mare putere navală și dispune de 2 corpuri de armată ale Infanteriei Marine. De aceea, direcția principală de ofensivă ar putea fi deschisă de desantul maritim american.

Scufundarea 1-2 portavioane și a mai multor nave amfibii de debarcare americane înseamnă imposibilitatea obținerii supremației aeriene și reducerea șanselor de a crea un cap de pod al Infanteriei Marine a SUA, pe litoralul Venezuelei.

Acest obiectiv este ușor de realizat cu ajutorul rachetei hipersonice rusești Zircon, cu rază de acțiune de 1.000 km și a rachetei de croazieră 3M-54 Kalibr, cu raza de acțiune de 1.400 km. Dacă Venezuela ar dispune de aceste rachete, ar putea lovi gruparea navală expediționară americană la sud de insulele Bahamas, adică la 500 km de Miami. Totuși nu cred că Rusia ar livra Venezuelei rachete Zircon și Kalibr. Dar ar putea să-i ofere cîteva sisteme Bastion și rachete aer-navă Kh-59MK2, cu raza de acțiune de 550 km, utilizabile pe avioanele Su-30.

Bateria de rachete litoral-nava Bastion, din dotarea Rusiei, utilizează 4 lansatoare mobile de rachete P-800 Oniks. Racheta are masa de 3 tone, anvergura aripilor, 1,7 m și un focos perforant de 250 kg. Propulsia este realizat de un motor de croazieră ramjet ( statoreactor supersonic ), similar celui de pe racheta Zircon. Raza de acțiune a rachetei P-800 este de 350-600 km, viteza Mach 2,5 ( 700 m/s). Pe traiectorie, la plafonul de croazieră 14.000 m, racheta se ghidează prin satelit. În apropierea țintei, P-800, încadrează obiectivul, coboară la înălțimea de 10 metri și execută manevre de schimbare a direcției.

În această situație, Venezuela ar avea posibilitatea să angajeze lupta cu gruparea navală expediționară americană la sud de insulele Haiti și Puerto Rico. Abaterea probabilă a rachetei P-800 Oniks este de 1,5 m, ceea ce înseamnă 100 % lovire a țintei, în cazul unui portavion, portelicopter, crucișetor sau distrugător, toate cu lungimea de peste 100 m.

Singura posibilitate o reprezintă coordonarea bombardamententelor aeriene ale statelor NATO ( SUA, Franța, Anglia și Olanda ) cu cele ale statelor latino-americane (Brazilia, Columbia, Guyana) asupra obiectivelor urmărite. În acest caz, aceasta nu ar fi o invazie, ci distrugerea temporară a anumitor structuri de conducere politico-militare.

Articole sub licenţă Creative Commons

Puteţi reproduce liber articolele din Reţeaua Voltaire, cu condiţia să citaţi sursa şi să nu le modificaţi, nici să nu le utilizaţi în scopuri comerciale (licenţă CC BY-NC-ND)

Susţineţi Reţeana Voltaire

Utilizaţi acest site, în care veţi găsi analize de calitate care vă vor ajuta să vă modelaţi înţelegerea lumii. Acest site nu poate exista fără susţinerea voastră financiară.
Ajutaţi-ne printr-o donaţie

“Partidul american” în institutiile Uniunii Europene
« Arta Razboiului »
“Partidul american” în institutiile Uniunii Europene
de Manlio Dinucci, Reţeaua Voltaire
 
Mult zgomot pentru nimic
Mult zgomot pentru nimic
de Valentin Vasilescu, Reţeaua Voltaire
 
Rachetele ghidate și războiul asimetric
Rachetele ghidate și războiul asimetric
de Valentin Vasilescu, Reţeaua Voltaire
 
Urca pîna la stele, prețul "protecției" SUA
« Arta Razboiului »
Urca pîna la stele, prețul "protecției" SUA
de Manlio Dinucci, Reţeaua Voltaire
 
Fortele Speciale Italiene, la Camp Darby
« Arta Razboiului »
Fortele Speciale Italiene, la Camp Darby
de Manlio Dinucci, Reţeaua Voltaire