Reţeaua Voltaire

Noua Mare Strategie a Statelor-Unite

Mulți cred că Statele Unite sunt foarte active, dar nu reușesc prea mult. De exemplu, războaiele lor din Orientul Mijlociu extins, reprezintă o succesiune de eșecuri. Dar pentru Thierry Meyssan, ele au o strategie coerentă militară, comercială și diplomatică. Conform propriilor scopuri, ele avansează cu răbdare și sunt încoronate de succes.

| Damasc (Siria)
+
JPEG - 51.8 ko
Gânditorii Marii Strategii SUA: Secretarul Apărării Donald Rumsfeld și consilierul sau Amiralul Arthur Cebrowski; Președintele Donald Trump și consilierul său comercial Peter Navarro; și, în sfîrsit, secretarul de Stat Mike Pompeo și consilierul său Francis Fannon.

Se obișnuieste să se creadă în Statele Unite, că țara nu mai are o Mare Strategie de la sfârșitul Războiului Rece.

O strategie mare, este o viziune a lumii pe care încercăm să o impunem și pe care toate administrațiile trebuie să o respecte. Astfel, dacă se pierde într-un anumit teatru de operație, ea continuă pe altele și termina prin a triumfa. La sfârșitul celui de-al Doilea Război mondial, Washingtonul a ales să urmeze liniile directoare stabilite de ambasadorul George Keenan în faimoasa sa telegramă diplomatică. Era vorba de a descrie un presupus expansionism sovietic pentru a justifica o izolare a URSS (containment). Într-adevăr, deși au pierdut războaiele din Coreea și din Vietnam, Statele Unite au triumfat în cele din urmă.

Este foarte rar să reusim sa ne gândim la o Strategie Mare, chiar dacă au existat și altele în perioada respectivă, mai ales cu Charles De Gaulle în Franța.

În ultimii optsprezece ani, Washingtonul a reușit treptat sa-si stabileasca noi obiective și noi tactici pentru a le atinge.

1991-2001: o perioadă de incertitudine

Când Uniunea Sovietică a dispărut pe 25 decembrie 1991, Statele Unite ale lui Bush Sr. au considerat că nu mai aveau un rival. Președintele victorios în mod implicit, a demobilizat 1 milion de soldați și și-a imaginat o lume a păcii și a prosperității. El a liberalizat transferurile de capital, astfel încât capitaliștii să poată să se îmbogățească și, credea el, astfel să-și îmbogățească concetățenii.

Însa capitalismul nu este un proiect politic, ci un mijloc de a face bani. Marile companii federale din SUA -nu Statul federal - s-au aliat Partidului Comunist din China (de aici faimoasa «călătorie spre Sud» a lui Deng Xiaoping). Ele au relocat au companiile lor la valoarea adăugată scăzută a Occidentului în China, unde lucrătorii nu erau educați, însa salariile erau, în medie, de 20 de ori mai puțin. Lungul proces al dezindustrializarii Occidentului începea.

Pentru a gestiona afacerile transnaționale, Marele capital a deplasat activele sale în țările cu impozitare redusa, unde a descoperit că el putea scăpa de responsabilitățile sale sociale. Aceste țări, unde impozitarea derogatorie și discreția sunt indispensabile comerțului internațional, s-au găsit ei înșiși brusc încorporati într-o optimizare fiscală gigantică, chiar și în fraude masive, de care au beneficiat în tăcere. Domnia Finanțelor asupra Economiei începea.

Strategia militară

În 2001, secretarul Apărării și membru permanent al "guvernului de continuitate" [1], Donald Rumsfeld, a creat un Birou de transformare a forței, (Office of Force Transformation) pe care la încredințat amiralului Arthur Cebrowski. Omul, care deja computerizase armatele, a schimbat atunci misiunea lor.

Lumea fără Uniunea Sovietică devenise unipolară, adică guvernată nu de Consiliul de Securitate, ci numai de Statele Unite. Pentru a-și menține poziția lor dominantă, ei trebuiau să «împartă focul», adică să separe omenirea în două. Pe de o parte, Statele stabile (membre ale G8 - inclusiv Rusia - și aliații lor), pe de altă parte restul lumii, considerat ca un simplu rezervor de resurse naturale. Washingtonul nu mai vedea accesul la aceste resurse ca fiind vital pentru el, însa întelegea ca ele sa nu fie accesibile Statelor stabile, decît trecînd doar prin el. Așadar, era convenient să se distruga toate structurile de Stat din acest rezervor de resurse, astfel încât, nimeni să nu se poată opune vreodată voinței primei puteri mondiale, nici să nu o facă fără ea [2].

Această strategie a fost implementată de atunci fara încetare. Ea a debutat în Orientul Mijlociu extins (Afganistan, Irak, Liban, Libia, Siria, Yemen). Cu toate acestea, contrar la ceea ce fusese anunțat de secretara de Stat Hillary Clinton (Pivot to Asia), ea nu sa extins în Extremul-Orient din cauza dezvoltării militare chineze, însa da, în Bazinul Caraibelor (Venezuela, Nicaragua).

Strategia diplomatică

În 2012, președintele Barack Obama a preluat leitmotivul Partidului Republican și a făcut din exploatarea petrolului și a gazelor de șist prin fracturarea hidraulică, o prioritate naționala. În câțiva ani, Statele Unite și-au multiplicat investițiile, și au devenit principalul producător mondial de hidrocarburi, inversând paradigmele relațiilor internaționale. În 2018, fostul director al producătorului de echipamente Sentry internațional, Mike Pompeo, a devenit director al CIA, apoi secretar de Stat. A înființat un Birou al resurselor energetice (Bureau of Energy Resources), pe care i la încredințat lui Francis Fannon. Era pandantivul a ceea ce fusese Biroul de transformare al Forței la Pentagon. El a pus în aplicare o politică axată în întregime pe preluarea controlului asupra pieței mondiale, a hidrocarburilor [3]. Pentru aceasta, și-a imaginat un nou tip de alianță, ca cea a regiunii Indo-Pacificului, liberă și deschisă (Free and Open Indo-Pacific). Nu mai este vorba de a crea blocuri militare, cum ar fi Quads, însa de a organiza aceste alianțe în jurul obiectivelor de creștere economică, bazate pe accesul garantat la sursele de energie.

Acest concept se integreaza în strategia Rumsfeld/Cebrowski: nu mai este vorba de a-si apropria hidrocarburile din restul lumii (Washingtonul nu mai are nevoie de ele), ci de a determina cine le va putea avea, pentru ca sa se dezvolte, și cine vor fi lipsite de ele. Este o ruptură completă cu doctrina privind deficitul de petrol promovată de Rockefeller și Clubul de la Roma, de la anii 1960, apoi de Grupul de dezvoltare a politicii energetice nationale (National Energy Policy Development Group) a Vice-președintelui Dick Cheney. Acum, Statele Unite consideră, că nu numai că petrolul nu a dispărut, dar, în ciuda creșterii drastice a cererii, omenirea dispune de el, cel puțin pentru un secol.

Sub pretexte diverse si variate, Pompeo a terminat prin a bloca accesul Iranului la piața mondială, apoi accesul Venezuelei, și în final, să mențină trupe în Estul Siriei pentru a împiedica exploatarea câmpurilor descoperite acolo [4]. În simultan, el face presiuni asupra Uniunii Europene pentru ca ea să renunțe la conducta de gaz rusă Steam 2, și asupra Turciei pentru ca ea să renunțe la Turkish Stream.

Strategia comerciala

În 2017, președintele Donald Trump încearcă să repatrieze o parte din locurile de muncă relocate ale SUA în Asia și în Uniunea Europeană. Sprijinindu-se pe sfaturile economistului de stânga Peter Navarro [5], el pune capăt Parteneriatului trans-pacific, și renegociaza Acordul de liber schimb, nord-american. Simultan, el introduce tarife de vama prohibitive asupra autoturismelor germane, și asupra majoritatii produselor chineze. El completeaza totul, cu o reformă fiscală care încurajează repatrierea capitalelor. Această politică a permis deja ameliorarea balanței comerciale și relansarea forței de muncă.

Dispozitivul este acum complet, pe plan militar, economic și diplomatic. Fiecare component este articulat cu altul. Fiecare știe ce să facă.

Forța principală a acestei noi Mari strategii, este că ea nu a fost înțeleasă de elitele din restul lumii. Washingtonul dispune de elementul surprinză, reîntărit de comunicarea deliberat haotică a lui Donald Trump. Dacă privim faptele, si nu tweeturile prezidențiale, constatam progresul Statelor Unite după dubla perioadă de incertitudine a președinților Clinton și Obama.

Traducere
Light Journalist

[1] Gouvernul de continuitate este o instanta a Statelor-Unite, creata de presedintele Eisenhower în timpul Razboiului Rece, si mereu efectiva. El are ca misiune sa asigure continuitatea Statului în caz de vacanta al Executivului, adica de deces al presedintelui, al vice-presedintelui si a presedintilor adunarilor, în cazul unui razboi nuclear. Compositia lui exacta este în principiu secreta, cu toate ca el dispune de mijloace foarte importante.

[2] Aceasta strategie a fost popularizata de asistentul lui Cebrowski, Thomas Barnett. The Pentagon’s New Map, Thomas P. M. Barnett, Putnam Publishing Group, 2004.

[3] “Mike Pompeo Address at CERAWeek”, by Mike Pompeo, Voltaire Network, 12 March 2019.

[4] Ieri seara, Departamentul de Trezorerie al SUA a emis un avertisment împotriva oricărei forme de tranzacționare a petrolului cu Iranul sau cu Siria: “Sanctions Risks Related to Petroleum Shipments involving Iran and Syria”, Voltaire Network, 25 March 2019.

[5] Death by China, Peter Navarro, Pearson, 2011. Crouching Tiger: What China’s Militarism Means for the World, Prometheus Books, 2015.

Thierry Meyssan

Thierry Meyssan Consultant politique, président-fondateur du Réseau Voltaire. Dernier ouvrage en français : Sous nos yeux - Du 11-Septembre à Donald Trump (2017).

 
Invazia turcă a Rojavei
Invazia turcă a Rojavei
Tot ceea ce vi se ascunde despre operațiunea turcă «Sursa păcii» (3/3)
 
Kurdistanul, imaginat de colonialismul francez
Kurdistanul, imaginat de colonialismul francez
Tot ceea ce vi se ascunde despre operațiunea turcă «Sursa păcii» (2/3)
 
Reţeaua Voltaire

Voltaire, ediţia internaţională

Articole sub licenţă Creative Commons

Puteţi reproduce liber articolele din Reţeaua Voltaire, cu condiţia să citaţi sursa şi să nu le modificaţi, nici să nu le utilizaţi în scopuri comerciale (licenţă CC BY-NC-ND)

Susţineţi Reţeana Voltaire

Utilizaţi acest site, în care veţi găsi analize de calitate care vă vor ajuta să vă modelaţi înţelegerea lumii. Acest site nu poate exista fără susţinerea voastră financiară.
Ajutaţi-ne printr-o donaţie

4 Noiembrie, sa vezi Napoli si apoi sa mori
4 Noiembrie, sa vezi Napoli si apoi sa mori
de Manlio Dinucci, Reţeaua Voltaire
 
Califul, filmul CIA între ficțiune și realitate
« Arta Razboiului »
Califul, filmul CIA între ficțiune și realitate
de Manlio Dinucci, Reţeaua Voltaire
 
Erdogan vrea bomba
«Arta Razboiului»
Erdogan vrea bomba
Reţeaua Voltaire
 
NATO se afla în spatele atacului turc asupra Siriei
NATO se afla în spatele atacului turc asupra Siriei
de Manlio Dinucci, Reţeaua Voltaire
 
Invazia turcă a Rojavei
Tot ceea ce vi se ascunde despre operațiunea turcă «Sursa păcii» (3/3)
Invazia turcă a Rojavei
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
Kurdistanul, imaginat de colonialismul francez
Tot ceea ce vi se ascunde despre operațiunea turcă «Sursa păcii» (2/3)
Kurdistanul, imaginat de colonialismul francez
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
Genealogia problemei kurde
Tot ceeea ce vi se ascunde despre operațiunea turcă «Sursa păcii» (1/3)
Genealogia problemei kurde
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire