Reţeaua Voltaire
«Sub ochii noștrii» (2/25)

Fratii musulmani ca asasini

Continuam publicarea cartii lui Thierry Meyssan, «Sub ochii noștrii». În acest episod, el descrie crearea unei societăți secrete egiptene, Frații Musulmani și re-crearea lor de serviciul secret britanic după cel de-al Doilea Război Mondial. În sfîrsit, utilizarea acestui grup de către MI6 pentru a a proceda la asasinate politice în această fostă Colonie a Coroanei.

| Damasc (Siria)
+

Acest articol este extras din cartea Sub ochii noștri.
A se consulta Tabla de materii

JPEG - 31 ko
Hassan el-Banna, fondatorul societății secrete Frații Musulmani. Știm prea puțin despre familia sa, cu excepția faptului că au fost ceasornicari; o profesie rezervată comunității evreiești din Egipt.

« Primăverile arabe »,
trăite de Frații Musulmani

În 1951, serviciile secrete anglo-saxone au format, plecînd de la vechea organizație omonimă, o societate politică secretă: Frații Musulmani. Ei au folosit-o succesiv pentru a asasina personalitățile care le rezistau, apoi din 1979 ca mercenari împotriva Sovieticilor. La începutul anilor 1990, ei i-au încorporat în NATO, iar în anii 2010 au încercat să-i aducă la putere în țările arabe. În definitiv, Frații Musulmani și Ordinul Sufi al Naqchbandis-tilor au fost finanțați cu aproximativ 80 de miliarde de dolari anuali, de către familia domnitoare Saudită, ceea ce iã facut sa devina una dintre cele mai importante armate din lume. Totalitatea liderilor jihadiști, inclusiv cei ai lui Daesh, aparțin acestui dispozitiv militar.

1 – Fratii musulmani egipteni

Patru imperii dispar în timpul Primului Război mondial: Reich-ul german, Imperiul Austro-Ungar, Sfânta Rusie țaristă și Sublima Poartă otomană. Învingătorii au fost complect lipsiti de masuri impunînd condiții inacceptabile celor învinși. Astfel, în Europa, Tratatul de la Versailles determină condiții inacceptabile pentru Germania, pe care o fac singura responsabila a conflictului. În Orient, dezmembrarea Califatului otoman se petrece rau: Conferința de la San Remo (1920), conform acordurilor secrete Sykes-Picot-Sazonov (1916), Regatul Unit este autorizat să stabilească o patrie evreiască în Palestina, în timp ce că Franța poate coloniza Siria (care includea atunci Libanul actual). Totusi, în ceea ce rămâne din Imperiul Otoman, Mustafa Kemal se revolta atât împotriva sultanului care a pierdut războiul, cît si împotriva Occidentalilor care profita de țara lui. La conferința de la Sèvres (1920), este taiat în bucăți mici Califatul, pentru a crea tot felul de State noi, dintre care Kurdistanul. Populația turco-mongolă din Tracia și Anatolia se revoltă și îl conduce pe Kemal la putere. În cele din urmă, Conferința de la Lausanne (1923) trasează granițele actuale, renuntă la Kurdistan și organizează transferuri uriașe de populație, ceea ce provoaca mai mult de o jumătate de milion de morti.

Dar, la fel ca în Germania, Adolf Hitler va contesta soarta țării sale, în Orientul-Mijlociu, un om se ridică împotriva noii diviziuni a regiunii. Un profesor egiptean fondeaza o mișcare pentru a restabili Califatul pe care occidentalii l-au învins. Acest om este Hassan el-Banna, si această organizație sunt Frații Musulmani (1928).

Califul este, în principiu, succesorul Profetului căruia toți trebuie să-l asculte; un titlu foarte râvnit. Mai multe linii mari de califi s-au succedat: Omeyiații, Abbasii, Fatimizii și Otomanii. Viitorul Calif trebuia să fie cel care va pune mîna pe titlu, în acest caz «Ghidul general» al Frăției, care se va vedea pe sine însași ca stăpâna a lumii musulmane.

Societatea secretă se dezvolta foarte repede. Ea intenționează să lucreze din interiorul sistemului pentru a restabili instituțiile islamice. Solicitanții trebuie să jure fidelitate fondatorului, pe Coran, și pe o sabie sau pe un revolver. Scopul Frăției este exclusiv politic, chiar dacă ea îl exprima în termeni religioși. Niciodata Hassan el-Banna, nici succesorii săi nu vor vorbi despre Islam ca o religie, sau vor evoca o spiritualitate musulmana. Pentru ei, Islamul este numai o dogmă, o supunere față de Dumnezeu și un mijloc de a exercita Puterea. Evident, Egiptenii care sprijină Frăția, nu o înteleg așa. Ei o urmează, pentru ca ea pretinde că-l urmează pe Dumnezeu.

Pentru Hassan el-Banna, legitimitatea unui guvern nu se măsoară prin reprezentativitatea sa, așa cum este evaluata cea a guvernelor occidentale, ci prin capacitatea sa de a apăra «modul de viață islamic«, adică cel al Egiptului otoman din secolul al XIX-lea. Frații nu vor considera niciodată că Islamul are o istorie și că stilurile de viață musulmane variază considerabil în funcție de regiuni și de epoci. Niciodata vor considera de asemenea, că Profetul a revoluționat societatea beduină, și că modul de viață descris în Coran este doar o etapa fixata pentru acești oameni. Pentru ei, regulile penale ale Coranului - Sharia - nu corespund unei situații date, ci stabilesc legi imuabile pe care Puterea se poate sprijini.

Faptul că religia musulmană sa răspândit adesea prin sabie justifică folosirea forței de către Frăție. Frații nu vor recunoaște niciodată că Islamul sa putut răspândi prin exemplul său. Acest lucru nu-l împiedică pe Al-Banna și pe Frații săi să se candidateze la alegeri - și să piardă. Dacă ei condamnă partidele politice, nu este în opoziție cu politica multipartidă, ci pentru că daca se separa religia de politică, ei ar cădea în corupție.

Doctrina Fraților musulmani este ideologia «Islamului politic», în limba franceză se numește «islamismo»; un cuvânt care va face furoare.

În 1936, Hassan el-Banna a scris Prim-ministrului Mustafa el-Nahhas Pasha. El cere:
- «o reformă a legislației și a unirea tuturor instanțelor judecătorești în conformitate cu legea șariei;
- recrutarea în forțele armate prin instituirea unui serviciu de voluntariat sub steagul jihadului;
- legătura între țările musulmane și pregătirea restaurării Califatului, aplicînd unitatea ceruta de islam. »

În timpul celui de-al Doilea Război mondial, Frăția sa declarat neutră. De fapt, ea se transformă într-un serviciu de Informații al Reich-ului. Dar de la intrarea în război a Statelor Unite, atunci când soarta armelor pare a fi inversată, ea joacă un joc dublu și este finanțată de Britanici pentru a furniza informații asupra primului său angajator. Făcând acest lucru, Frăția manifestă lipsa sa totală de principiu și purul său oportunism politic.

La 24 februarie 1945, Frații își încearcă norocul și îl asasinează pe Prim-ministrul egiptean în plină sesiune parlamentară. Urmează o escaladare a violenței: o represiune împotriva lor și o serie de asasinate politice, ajungînd până la cel al noului Prim-ministru, la 28 decembrie 1948, și în răzbunarea lui Hassan el-Banna însuși, la 12 februarie 1949. La scurt timp după aceea, un tribunal instituit prin legea marțială condamnează majoritatea Fraților la închisoare și dizolvă asociația lor.

Această organizație secretă nu era de fapt decât o bandă de asasini care aspirau să pună mîna pe putere, mascîndu-si pofta în spatele Coranului. Această istorie lui ar fi trebuit să se oprească acolo. Nu a fost astfel.

2 - Frăția reconstruită de Anglo-Saxoni
și pacea separată cu Israelul

Capacitatea Frăției de a mobiliza oamenii și de a-i transforma în asasini nu poate decât să intrigheze Marile puteri.

JPEG - 29.2 ko
Contrar negărilor sale, Sayyid Qutb era un francmason. El a publicat un articol intitulat «De ce am devenit un francmason», publicat în revista al-Taj al-Masri («Coroana Egiptului»), la 23 aprilie 1943.

Doi ani și jumătate după dizolvarea ei, o nouă organizație este formată de Anglo-Saxoni prin reutilizarea numelui «Fratii musulmani». Profitând de încarcerarea liderilor istorici, fostul judecător Al-Hassan Hodeibi este ales Ghid general. Contrar unei idei ades acceptată, nu există nicio continuitate istorică între vechea și noua fraternitate. Se pare că o unitate a vechii societății secrete, «Aparatul secret», a fost însarcinată de Hassan al-Banna pentru a perpetua atacurile de care el nega paternitatea. Această organizație în organizație, era atât de secretă că nu a fost afectată de dizolvarea Frăției, și este acum la dispoziția succesorului său. Ghidul decide să renege și declară că vrea să își atingă obiectivele numai în mod pașnic. Este dificil de stabilit ce sa întâmplat exact în acel moment între Anglo-Saxonii care doreau să recreeze vechea societate, și Ghidul care credea că era just să-si recupereze publicul în rândul maselor. În orice caz, «Aparatul secret» a continuat, și autoritatea Ghidului sa stins în favoarea celorlalți lideri ai Frăției, deschizînd un adevărat război intern. CIA a introdus la direcția lor pe francmasonul Sayyid Qutb [1], teoreticianul jihadului, pe care Ghidul la condamnat înainte de a închide un acord cu MI6.

Este imposibil să precizăm raporturile de subordonare interne ale unora și a altora, pe de o parte, pentru că fiecare ramură străină are própria sa autonomie, și pe de altă parte, deoarece unitățile secrete din cadrul organizației nu depind în mod necesar, nici de Ghidul general și nici de Ghidul local, dar uneori direct de CIA și de MI6.

În perioada care a urmat celui de-al Doilea Război mondial, Britanicii încearcă să organizeze lumea, astfel încât să nu fie la îndemâna Sovieticilor. În septembrie 1946, la Zürich, Winston Churchill lansează ideea Statelor Unite ale Europei. Pe același principiu, lansează Liga arabă. În ambele cazuri, este vorba despre unirea unei regiuni fără Rusia. De la începutul Războiului Rece, Statele Unite ale Americii, la rândul lor, creeză asociații însarcinate să sprijine această mișcare în avantajul lor, American Committee on United Europe et les American Friends of the Middle East [2]. În lumea arabă, CIA organizează două lovituri de Stat, mai întîi în favoarea generalului Hosni Zaim la Damasc (martie 1949) și apoi cu Ofiterii liberi la Cairo (iulie 1952). Este vorba de a sprijini naționaliștii pe care îi presupun a fi ostili comuniștilor. Este în aceasta stare de spirit ca Washingtonul îl aduce în Egipt pe general SS Otto Skorzeny, și în Iran pe generalul nazist Fazlollah Zahedi, însoțiți de sute de foști responsabili ai Gestapoului pentru a conduce lupta anticomunistă. Din păcate, Skorzeny a modelat poliția egipteană într-o tradiție de violență. În 1963, el va alege CIA și Mossadul împotriva lui Nasser. Zahedi cît despre el, va crea SAVAK, cea mai crudă poliție politică a epocii.

Dacă Hassan el-Banna și-a stabilit scopul - de a prelua puterea manipulînd religia - Qutb define mijloacele: jihadul. Odată ce adepții au admis superioritatea Coranului, se poate baza pe el pentru a-i organiza în armată și pentru a-i trimite la luptă. Qutb dezvoltă o teorie manicheistă care distinge ceea ce este islamist și ceea ce este «întunecat». Pentru CIA și MI6, această umplutură a craniului permite folosirea adepților pentru a controla guvernele naționaliste arabe și apoi pentru a destabiliza regiunile musulmane ale Uniunii Sovietice. Frăția devine un rezervor inepuizabil de teroriști sub sloganul: «Allah este scopul nostru. Profetul este liderul nostru. Coranul este legea noastră. Jihadul este calea noastră. Martiriul, dorința noastră ».

Gândul lui Qutb este rațional, dar nu rezonabil. El dezvăluie o retorică invariabilă Allah / Profet / Coran / Jihad / Martiriu care nu lasă nici o posibilitate discuțiilor. El susține superioritatea logicii sale asupra rațiunii umane.

JPEG - 28.8 ko
Recepția unei delegații a societății secrete de către președintele Eisenhower la Casa Albă (23 septembrie 1953).

CIA organizează un simpozion la Universitatea din Princeton cu tema «Situația musulmanilor în Uniunea Sovietică». Aceasta este ocazia de a primi în Statele-Unite o delegație a Fraților musulmani, condusă de unul dintre liderii aripei sale armate, Said Ramadan. În raportul său, ofițerul CIA responsabil de monitorizare remarcă faptul că Ramadanul nu este un extremist religios, ci mai degrabă un fascist; o modalitate de a accentua caracterul exclusiv politic al Fraților Musulmani. Simpozionul se încheie cu o receptie la Casa Albă de către Președintele Eisenhower, la 23 septembrie 1953. Alianța dintre Washington și jihadism se conclude.

JPEG - 27.5 ko
(De la stânga la dreapta), Hassan el-Banna și-a căsătorit fiica cu Saïd Ramadan, făcând din el sucessor sau. Cuplul a dat naștere lui Hani (directorul Centrului islamic de la Geneva) și Tariq Ramadan (care va fi profesor al catedrei de studii islamice contemporane la universitatea din Oxford).

CIA, care a re-crease Frăția împotriva comuniștilor, a folosit-o mai întâi pentru ai ajuta pe naționaliști. La acel moment Agenția a fost reprezentată în Orientul-Mijlociu de antisioniștii iesiti din clasele mijlocii. Ei au fost desființați rapid în favoarea unor înalți oficiali de origine anglo-saxonă și puritană, iesiți din marile universități și favorabili Israelului. Washingtonul a intrat în conflict cu naționaliștii, iar CIA si-a întors Frăția împotriva lor.

JPEG - 14.2 ko
Said Ramadan și Abdul Ala Mawdudi au îmsufletit o emisiune săptămânală pe Radio Pakistan, o stație creată de MI6 britanic.

Said Ramadan comandase cîtiva luptători ai Frăției în timpul unui scurt război împotriva Israelului în 1948 și apoi l-a ajutat pe Sayyid Abul Ala Maududi sa creeze în Pakistan organizația paramilitară de la Jamaat-i-Islami. Era atunci vorba de fabricarea unei identități islamice pentru Indienii musulmani, astfel încât ei să constituie un nou Stat, Pakistanul. Jamaat-i-Islami va scrie de altfel constituția pakistaneză. Ramadan se căsătorește cu fiica lui Hassan al-Banna și devine liderul aripii armate ai noilor «Frati musulmani».

În timp ce în Egipt, Frații au participat la lovitura de Stat a Ofițerilor liberi ai generalului Mohammed Naguib - Sayyid Qutb era ofițerul lor de legătură - ei sunt însarcinati cu eliminarea unuia dintre liderii lor, Gamal Abdel Nasser, care intrase în conflict cu Naguib. Nu numai că ei au eșuat, la 26 octombrie 1954, dar Nasser preia puterea, suprimă Frăția și îl obliga pe Naguib la arest la domicilu. Sayyid Qutb va fi spânzurat câțiva ani mai târziu.

Interzisi în Egipt, Frații se reîntorc în Statele wahhabite (Arabia Saudită, Qatar și Emiratul Sharjah) și Europa (Germania, Franța și Regatul Unit, plus în Elveția neutră). De fiecare dată, aceștia sunt primiți ca agenți occidentali care luptă împotriva alianței emergente dintre naționaliștii arabi și Uniunea Sovietică. Saïd Ramadan primeste un pașaport diplomatic iordanian și se instaleaza la Geneva în 1958, de unde conduce destabilizarea Caucazului și a Asiei Centrale (în acelasi timp Pakistan / Afganistan și valea soviética de la Ferghana). El preia controlul Comisiei pentru construirea unei moschei la Munchen, ceea ce îi permite să supravegheze aproape toți musulmanii din Europa Centrala. Cu ajutorul lui American Committee for the Liberation of the Peoples of Russia (AmComLib), adică al CIA, el dispune de Radio Liberty / Radio Free Europe, o stație finanțată direct de Congres -pentru a răspândi gândul Frăției [3].

După criza canalului de Suez și revenirea spectaculară a lui Nasser din partea sovietică, Washingtonul decide să sprijine fără limite pe Frații musulmani împotriva naționaliștilor arabi. Un cadru înalt al CIA, Miles Copeland, este însărcinat - fără succes - sa selectioneze în Frăție o personalitate care poate juca în lumea arabă un rol echivalent cu cel al pastorului Billy Graham din Statele Unite. Vor trebui sa fie așteptați anii 1980 pentru a gasi un predicator de aceasta envergadura, Egipteanul Youssef Al-Qaradâwî.

În 1961, Frăția stabileste o legătură cu o altă societate secretă, Ordinul lui Naqchbandis. Este vorba de un fel de franc-masonerie musulmană care amestecă inițierea și politica Sufi. Unul dintre teoreticienii săi indieni, Abu Al-Hasan Ali al-Nadwi, publica un articol în revista Fraților. Ordinul este vechi și prezent în numeroase țări. În Irak, marele maestru nu este altul decât viitorul vicepreședinte Ezzat Ibrahim Al-Douri. El va sprijini tentativa de lovitură de Stat a Fraților în Siria, în 1982, și apoi «campania de revenire la Credințã» organizata de Președintele Saddam Hussein pentru a reda o identitate țării sale, după înstaurarea zonei fara zbor de către Occidentali. În Turcia, Ordinul va juca un rol mai complex. Acesta va include ca responsabili atât pe Fethullah Gullen (fondatorul lui Hizmet) cît si pe președintele Turgut Özal (1989-1993) și pe Prim-ministrul Necmettin Erbakan (1996-1997), responsabil al Partidului Justiției (1961) și al Milli Görüs (1969). În Afganistan, fostul președinte Sibghatullah Mojaddedi (1992) a fost marele maestru. În Rusia, cu ajutorul Imperiului Otoman, Ordinul a facut sa se revolte Crimeea, Uzbekistanul, Cecenia și Daghestanul în secolul al XIX-lea, împotriva țarului. Până la căderea URSS, nu vor exista știri despre această ramură; de asemenea, în Xinjiang-ul chinez. Proximitatea Fraților și a Naqchbandis-tilor este foarte rar studiată, având în vedere opoziția principială a islamiștilor față de misticism și ordinelor Sufi în general.

JPEG - 27.8 ko
Sediul saudit al Ligii Islamice Mondiale. În 2015, bugetul său era superior celui al ministerului saudit al Apărării. Primul cumpărător mondial de arme, Arabia Saudită dobândește arme pe care Liga le distribuie organizațiilor Fratilor musulmani și Naqchbandis-tilor.

În 1962, CIA încurajeaza Arabia Saudită să creeze Liga islamică mondială și să finanțeze Frăția și Ordinul împotriva naționaliștilor și comuniștilor [4]. Această structură este finanțată mai întâi de Aramco (Arabian-American Oil Company). Printre cei 20 de membri fondatori, există trei teoreticieni islamisti pe care i-am menționat deja: Egipteanul Saïd Ramadan, Pakistanezul Sayyid Abul Ala Maududi și Indianul Abu Al-Hasan Ali Al-Nadwi.

De facto, Arabia, care dispune brusc de enorme lichiditati multumita comercializarii petrolului, devene nașul Fratilor în lume. Pe loc, monarhia le încredințează sistemul de învățământ școlar și universitar, într-o țară în care aproape nimeni nu stie sa citeasca și sa scrie. Frații trebuie să se adapteze gazdelor lor. Într-adevăr, loialitatea lor față de rege îi împiedică să-si ofere loialitatea față de Ghidul General. Oricum, ei se organizeaza în jurul lui Mohamed Qutb, fratele lui Sayyid, în două tendințe: Fratii sauditi pe de o parte și «sourouristii» pe de altă parte. Acesti ultimii, care sunt Saudiți, încearcă o sinteză între ideologia politică a Frăției și teologia wahhabită. Această sectă, din care familia regală este membru, poartă o interpretare a Islamului iesita din gîndirea beduina, iconoclasta și anti-istorica. Până când Riyadh-ul va dispune de petrodolari, ea arunca anatema pe școlile tradiționale musulmane, care, la rândul lor, o considerau ca eretica.

În realitate, politica Fraților și religia wahhabita nu au nimic în comun, dar ele sunt compatibile. Cu excepția faptului că pactul care leagă familia lui Seoud cu predicatorii wahhabiti nu poate exista cu Frăția: ideea unei monarhii de drept divin se ciocneste cu apetitul pentru putere al Fraților. Prin urmare, sa convenit ca Seouzii să-i sprijine pe Frați pretutindeni în lume, cu condiția ca ei să se abțină de a intra în politică în Arabia.

Sprijinul wahabitilor saudiți față de Frați a provocat o rivalitate suplimentară între Arabia și celelalte două State wahhabite, care sunt Qatar și Emiratul din Sharjah.

Din 1962 până în 1970, Frații musulmani au participat la războiul civil din Yemenul de Nord și încearca să restaureze monarhia alături de Arabia Saudită și Regatul Unit, împotriva naționaliștilor arabi, Egipt și URSS; un conflict care prefigurează ceea ce va urma, timp de o jumătate de secol.

În 1970, Gamal Abdel Nasser reușeste să ajungă la un acord între fracțiunile palestiniene și regele Hussein din Iordania, care pun e capat lui «septembrie negru». În seara summit-ului Ligii Arabe care ratifică acordul, el moare, oficial de un atac de cord, mult mai probabil ucis. Nasser avea trei vicepreședinți, unul de stânga - extrem de popular - un centrist - foarte cunoscut - și un conservator ales la cererea Statelor Unite și al Arabiei Saudite: Anwar el-Sadat. Sub presiune, vicepreședintele stângii se declară nedemn de această funcție. Vicepreședintele centrist preferă să renunțe la politică. Sadat este desemnat candidat al Nasser-ienilor. Aceasta este drama multor țări: președintele alege un vice-președinte printre rivalii săi pentru a-și lărgi baza electorală, dar acesta îl înlocuiește atunci când moare și anihilează moștenirea lui.

Sadat, care a servit Reich-ul în timpul celui de-al Doilea Război mondial și profesează o mare admirație pentru Führer, este un militar ultra-conservator, care servea de alter ego lui Sayyid Qutb ca un agent între Frăție și Ofiterii liberi. Imediat după aderarea lui la putere, el elibereaza Frații închiși de Nasser. «Președintele credincios» este aliatul Frăției în ceea ce priveste islamizarea societății (« revoluția de rectificare »), dar rivalul său atunci când el are un avantaj politic. Această relație ambiguă este ilustrată prin crearea a trei grupuri armate care nu sunt rupturi ale Frăției, dar unități exterioare care îl ascultă : Partidul de eliberare islamică, Jihadul islamic (al Sheikh-ului Omar Abdul Rahman) și Excomunicarea și imigrația («Takfir»). Toți declară că aplică instrucțiunile lui Sayyid Qutb. Înarmat de serviciile secrete, Jihadul islamic lansează atacuri împotriva creștinilor copți. Departe de a calma situația, «Președintele credincios» acuza coptii de răzvrătire și îl închide pe papa lor și opt dintre episcopii lor. În cele din urmă, Sadat intervine în comportamentul Frăției, și ia poziție pentru Jihadul islamic împotriva Ghidului general, pe care îl aresteaza [5].

Pe instrucțiunile Secretarului de Stat al SUA, Henry Kissinger, el convinge Siria să se alăture Egiptului pentru a ataca Israelul și sa restabilileasca drepturile Palestinienilor. La 6 octombrie 1973, cele două armate îl iau pe Israel în cleste, în timpul sarbatorii lui Yom Kippur. Armata egipteană traversează Canalul de Suez, în timp ce cea siriana ataca de pe platoul Golan-ului. Cu toate acestea, Sadat nu își desfășoară decît parțial acoperirea antiaeriană și își oprește armata la 15 kilometri la est de canal, în timp ce Israelienii se năpustesc asupra sirienilor care se gasesc prinși în capcana, și urlă la complot. Doar atunci când rezervistii israelieni sunt mobilizati și cînd armata siriană este înconjurată de trupele lui Ariel Sharon, ca Sadat ordoneaza armatei lui să-și reia avansul, apoi să o oprească pentru a negocia o încetare a focului. Observând trădarea egipteană, Sovieticii care și-au pierdut deja un aliat cu moartea lui Nasser, amenință Statele Unite și cer o oprire imediată a luptelor.

JPEG - 25 ko
Fost agent de legătură cu Sayyid Qutb între «Ofițerii liberi» și Frăția, «președintele credincios» Anwar Sadat. urma să fie proclamat «al șaselea calif» de către parlamentul egiptean. Aici, acest admirator al lui Adolf Hitler în Knesset, împreună cu partenerii săi Golda Meïr și Shimon Peres.

Patru ani mai târziu - urmînd planul CIA - Președintele Sadat merge la Ierusalim și decide să semneze o pace separată cu Israelul în detrimentul Palestinienilor. De acum înainte, alianța între frați și Israel este pecetuită. Toate Popoarele arabe condamnă această trădare și Egiptul este exclus din Liga Arabă, al cărei sediu este mutat la Alger.

JPEG - 21.7 ko
Responsabilul «Aparatului secret» al Fraților musulmani, Ayman al-Zawahiri (actualul lider al Al_Qaïda) organizează asasinatul președintelui Sadat (6 octombrie 1981).

Washingtonul decide să întoarca pagina în 1981. Jihadul islamic se ocupă de lichidarea lui Sadat, acum inutil. El este asasinat într-o paradă militară, în timp ce Parlamentul se pregătea să-l proclame «al Saselea Calif». În tribuna oficială, 7 persoane sunt ucise și 28 rănite, dar, asezat lângă președinte, vicepresedintele sau, generalul Mubarak scapă. El a fost singura persoană din tribuna oficială care purta o vesta antiglont. El îi succedeaza «președintelui credincios», iar Liga Arabă poate fi repatriată la Cairo.

(a continua ...)

Traducere
Light Journalist

Această carte este disponibilă în engleză, franceză, italiană, spaniolă și rusă în format tipărit și în limba turcă în versiune electronică.

[1] « Sayyid Qutb était franc-maçon », Réseau Voltaire, 28 mai 2018.

[2] America’s Great Game: The CIA’s Secret Arabists and the Shaping of the Modern Middle East, Hugh Wilford, Basic Books (2013).

[3] A Mosque in Munich: Nazis, the CIA, and the Rise of the Muslim Brotherhood in the West, Ian Johnson, Houghton Mifflin Harcourt (2010).

[4] Dr. Saoud et Mr. Djihad. La diplomatie religieuse de l’Arabie saoudite, Pierre Conesa, préface d’Hubert Védrine, Robert Laffont (2016). English version: The Saudi Terror Machine: The Truth About Radical Islam and Saudi Arabia Revealed, Skyhorse (2018).

[5] Histoire secrète des Frères musulmans, Chérif Amir, préface d’Alain Chouet, Ellipses (2015).

Articole sub licenţă Creative Commons

Puteţi reproduce liber articolele din Reţeaua Voltaire, cu condiţia să citaţi sursa şi să nu le modificaţi, nici să nu le utilizaţi în scopuri comerciale (licenţă CC BY-NC-ND)

Susţineţi Reţeana Voltaire

Utilizaţi acest site, în care veţi găsi analize de calitate care vă vor ajuta să vă modelaţi înţelegerea lumii. Acest site nu poate exista fără susţinerea voastră financiară.
Ajutaţi-ne printr-o donaţie

Frații musulmani ca auxiliari ai Pentagonului
«Sub ochii noștrii» (4/25)
Frații musulmani ca auxiliari ai Pentagonului
de Thierry Meyssan
Fratii musulmani ca forta de sprijin pentru MI6 si CIA
«Sub ochii noștrii» (3/25)
Fratii musulmani ca forta de sprijin pentru MI6 si CIA
de Thierry Meyssan
Cursa pentru domeniul spațiului
«Arta Razboiului»
Cursa pentru domeniul spațiului
de Manlio Dinucci, Reţeaua Voltaire
 
«Sub ochii noștrii»
de Thierry Meyssan, Arhive
 
Israel contra Venezuelani
Israel contra Venezuelani
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
Sub ochii nostrii
1/25
Sub ochii nostrii
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
Bibliografie
de Thierry Meyssan, Arhive
 
Europa în strategia nucleara a Pentagonului
«Arta razboiului»
Europa în strategia nucleara a Pentagonului
de Manlio Dinucci, Reţeaua Voltaire