Frații musulmani ca auxiliari ai Pentagonului

Acest articol este extras din cartea Sub ochii noștri.
A se consulta Tabla de materii

5 – Islamistii luati în mîini de Pentagon

La începutul anilor 1990, Pentagonul a decis să includă în activitățile sale islamiștii - care până atunci depindeau doar de CIA. Este operațiunea Gladio B, care se referă la serviciile secrete ale NATO în Europa (Gladio A [1])

Timp de un deceniu, toți liderii islamisti - inclusiv Oussama Bin Laden și Ayman Al-Zawahiri - călătoresc la bordul avioanelor US Air Force. Regatul Unit, Turcia și Azerbaidjanul participă la operațiune [2]. În consecinta, islamiștii - care până acum erau luptători în umbră - sunt « public » integrați în forțele NATO-ului.

Arabia Saudită – în acelasi timp ca Stat, cât și proprietate privată a Sauditilor - devine oficial societatea însărcinată cu gestionarea islamismului mondial. Regele proclamă o Lege fundamentală, în 1992, conform căreia « Statul protejează credința islamică și aplică șaria. El impune Binele și luptă împotriva Răului. El îndeplinește îndatoririle Islamului. (...) Apărarea islamismului, a societății și a patriei musulmane, este datoria fiecărui supus al regelui ».

În 1993, Charles, prințul Țării Galilor, plaseaza Oxford Center for Islamic Studies sub patronajul său, iar șeful serviciilor secrete saudite, prințul Turki, preia conducerea.

Londra devine în mod deschis centrul nevralgic al lui Gladio B, până la punctul în care se vorbește despre «Londonistan » [3]. Sub umbrela Ligii islamice mondiale, Frații musulmani arabi și Jamaat-i-Islami pakistaneza creează numeroase asociații culturale și religioase în jurul moscheii din Finsbury Park. Acest dispozitiv va permite sa se recruteze numerosi kamikaze, ditre care, cei care vor ataca școala rusă, începînd cu Beslan pîna la Richard Reid, Shoe bomber. Londonistan cuprinde în principal numeroase mass-media, editoriale, ziare (Al-Hayat și Asharq Al-Awsat - ambele conduse de copiii actualului rege Salman al Arabiei) și televiziuni (grupul MBC al lui printului Walid ben Talal, emite aproximativ douăzeci de canale), care nu sunt destinate diasporei musulmane din Regatul Unit, ci difuzate în lumea arabă; acordul dintre islamiști și Arabia Saudită a fost extins la Regatul Unit - libertate totală de acțiune, însă interzicerea de a interferi în politica internă. Acest set folosește mai multe mii de oameni și produce cantități gigantice de bani. Va rămâne public pe loc până la atacurile din 11 septembrie 2001, când va deveni imposibil Britanicilor să continue să-i justifice.

Abu Moussab « Sirianul » – un supraviețuitor al loviturii de Stat abortata a lui Hama, devenit agent de legătura între Ben Laden și Grupul islamic înarmate algerian (GIA) – teoretizează « jihadul descentralizat » [4]. În al său Apel la rezistența islamică mondială, el pune în termeni islamici doctrina deja binecunoscută a « strategiei tensiunii ». Este vorba de a provoca autoritățile pentru a începe o represiune teribilă, care va conduce poporul să se ridice împotriva lor. Această teorie a fost deja utilizată de rețelele Gladio ale CIA/NATO manipulînd extrema stînga europeana în anii 1970 și 1980 (Baader Band, Brigazile rosii, Acțiune directă). Desigur, nu exista chestiunea ca această strategie sa reuseasca, si CIA/OTAN știau că ea nu avea nici o șansă de a se realiza - ea nu a fost niciodată victorioasa, oriunde - dar ea intenționa să utilizeze reacția represivă a Statului pentru a plasa oamenii săi la putere. « Sirianul » se referă la Europa – și nu cu siguranță la Statele Unite – ca viitorul câmp de luptă pentru islamiști. El fuge din Franța după atentatele din 1995. Doi ani mai târziu, el înființeaza la Madrid și în Londonistan, Islamic Conflict Studies Bureau, pe modelul lui Aginter Press, pe care CIA o înființase la Lisabona în anii 1960 și 1970. Ambele structuri excelează în organizarea atentatelor sub steaguri false (de la cel atribuit extremei de stînga în Piazza Fontana în 1969, la cele atribuite musulmanilor la Londra în 2005).

În același timp, Frații elaboreaza un program amplu de formare a liderilor arabi pro-SUA. Libianul Mahmoud Jibril el-Warfally, profesor la Universitatea din Pittsburg, îi învață să vorbească « corect politica ». El formează astfel, emiri și generali din Arabia Saudită, Bahrein, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Kuweit, Maroc și Tunisia (si, de asemenea, din Singapore). Amestecând principiile Relațiilor publice si studiul rapoartelor Băncii mondiale, cei mai răi dictatori sunt acum capabili să diserteze fără a batjocori, idealul lor democratic, tot atît de bine ca și respectul lor profund pentru Drepturile Omului.

Războiul împotriva Algeriei se revarsă în Franța. Jacques Chirac și ministrul său de Interne, Charles Pasqua, întrerup susținerea Parisului, Fraților musulmani, și interzic chiar cărțile lui Youssef Al-Qaradâwî (predicatorul Frăției). Pentru ei, este important sa se mențina prezența franceza în Maghreb, pe care Britanicii vor să o elimine. Grupul islamic înarmat (GIA) iau ca ostatici pasagerii zborului Air France Alger/Paris (1994), detoneaza bombe în RER și în diferite puncte din capitala (1995), și planifica un atentat gigant - care va fi dejucat - în timpul Cupei Mondiale de fotbal (1998), incluzînd căderea unei aeronave pe o centrală electrica nucleară. De fiecare dată, suspecții care reușesc să fugă, găsesc azil în Londonistan.

Războiul din Bosnia- Herțegovina a început în 1992 [5]. La instruirea Washingtonului, serviciile secrete pakistaneze (ISI), sustinute mereu financiar de Arabia Saudită, trimit 90.000 de oameni pentru a participa pe teren împotriva Sârbilor (susținuți de Moscova). Oussama Ben Laden primeste un pașaport diplomatic bosniac și devine consilierul militar al președintelui Alija Izetbegovic (unde americanul Richard Perle este un consilier diplomatic, și francezul Bernard-Henri Lévy, un consilier mediatic). El formează Legiunea arabă cu veteranii din Afganistan și distribuie finanțare din partea Ligii islamice mondiale. Prin reflex comunitar sau în competiție cu Arabia Saudită, Republica Islamică a Iranului îi ajută, de asemenea, pe musulmanii din Bosnia. Într-o bună ințelegere cu Pentagonul, ea trimite câteva sute de Gardieni ai Revoluției și o unitate a Hezbollahului libanez. Mai ales, ea oferă esentialul armelor utilizate de armata bosniacă.

Serviciile secrete ruse, care pătrund în tabăra lui Ben Laden, descoperă că întreaga birocrație a Legiunii arabe este scrisă în limba engleză și că ea primește ordine direct de la NATO. După război, a fost înființat un Tribunal internațional special. El dă în judecată numerosi luptători pentru crime de război, dar niciun membru al Ligii arabe.

După trei ani de calm, războiul dintre musulmani și Ortodocsi se reia în fosta Iugoslavie, de data aceasta în Kosovo. Armata de eliberare din Kosovo (UÇK) este formată din grupuri de mafiosi antrenati pentru luptă, de forțele speciale germane (KSK) la baza turcă de la Incirlik. Albanezii și Yugoslavii musulmani au o cultură Naqchbandista. Hakan Fidan, viitorul șef al serviciilor secrete turcesti, este un ofițer de legătură între NATO și Turcia. Veteranii Legiunii arabe integrează UÇK, dintre care o brigadă este comandată de unul dintre frații lui Ayman al-Zawahiri. Aceasta distruge sistematic bisericile și mănăstirile ortodoxe și gonesc creștinii.

În 1995, reînnoind tradiția asasinatelor politice, Oussama Ben Laden încearca să-l elimine pe președintele egiptean, Hosni Mubarak. El o face din nou în anul următor împotriva Ghidului libian, Muammar Kadhafi. Acest al doilea atentat este finanțat cu 100.000 de lire sterline de serviciile secrete britanice, care vor să sancționeze sprijinul libian oferit Rezistenței irlandeze [6]. Cu toate acestea, operațiunea eșueaza. Mai multi ofițeri libieni fug în Regatul-Unit. Printre ei, Ramadan Abidi, al cărui fiu va fi însărcinat cu ani mai târziu, din nou de serviciile britanice, sa efectueze un atentat în Manchester. Libia trimite dovezi la Interpol, și emite primul mandat internațional de arestare împotriva lui Oussama Ben Laden el însuși, care dispune încă de un birou de relații publice în Londonistan.

În 1998, Comisia arabă pentru Drepturile omului este fondată la Paris. Ea este finanțata de NED. Președintele său este Tunisinul Moncef Marzouki, și purtătorul său de cuvânt Sirianul Haytham Manna. Obiectivul său este, de a apăra Frații musulmani arestati în diferite țări arabe din cauza activităților lor teroriste. Marzouki este un medic de stânga care lucreaza cu ei de mult timp, și Manna este un scriitor care gestionează investițiile lui Hassan el-Tourabi și ale Fraților sudanezi în Europa. Când Manna se retrage, partenera sa rămâne directorul asociației. El este înlocuit de Algerianul Rachid Mesli, care este avocat, în special al lui Abassi Madani și a Fraților algerieni.

În 1999 (adică după războiul din Kosovo și preluarea puterii de islamisti la Grozny), Zbigniew Brzezinski fondeaza cu o cohorta de neoconservatori, American Committee for Peace în Cecenia. Daca primul război din Cecenia era o afacere internă rusă în care cîtiva islamiști au intervenit, al doilea este crearea Emiratului islamic de la Ichkeria. Brzezinski, care pregătea aceasta operațiune de mai mulți ani, încearcă să reproducă experiența afgană. Jihadiștii ceceni, ca Shamil Bassaïev, nu au fost instruiți în Sudan de Ben Laden, dar în Afganistan de Talibani. De-a lungul întregului război, ei au beneficiat de sprijinul «umanitar» turc, al lui Millî Görüs, Necmettin Erbakan și Recep Tayyip Erdogan și al « IHH-Drepturile omului și libertățile ». Aceasta ultima asociație turcă a fost creată în Germania sub numele de Internationala Umanitara Hilfe (IHH). Ulterior, aceste jihadiști au organizat mai multe operații majore: în special împotriva teatrului din Moscova (2002, 170 morți, 700 răniți), împotriva unei școli din Beslan (2004, 385 morti, 783 răniți) și împotriva orașului Naltchik (2005, 128 morti și 115 răniți). După masacrul de la Beslan și moartea liderului jihadist Shamil Bassaïev, Millî Görüs și IHH au organizat la moscheea Fatih din Istanbul mari înmormîntari, fără corpuri, dar cu zeci de mii de militanti.

În această perioadă, trei atacuri majore au fost atribuite lui Al-Qaïda. Cu toate acestea, oricât de importante sunt aceste operațiuni, ele reprezintă un declin pentru islamiști care sunt integrați în NATO, și sunt în același timp redusi la nivelul teroriștilor « anti-americani ».

–  În 1996, un camion cu explozive detoneaza un turn cu opt etaje în Khobar, Arabia Saudită, omorând 19 soldați americani. Mai întîi atribuita lui Al-Qaïda, responsabilitatea atentatului este reportată Iranului, și în cele din urmă nimanui.

– În 1998, două bombe explodeaza în fata ambasadelor SUA la Nairobi ( Kenya) și Dar-es-Salam (Tanzania) omorînd 298 Africani - dar niciun american - și rănind mai mult de 4.500 de persoane. Aceste atentate sunt revendicate de o misterioasă Armată islamică pentru eliberarea locurilor sfinte. Potrivit autorităților SUA, acestea fusesera revendicate de către membrii Jihadului Islamic egiptean, în represalii pentru extrădarea a patru dintre membrii lor. Totusi, aceleași autorități îl acuză pe Oussama Ben Laden de a fi sponsorul, și FBI-ul emite - în cele din urmă - un mandat de arestare internațional împotriva lui.

–  În 2000, o barcă sinucigașă explodeaza contra corpului destroyeru-lui USS Cole în portul de la Aden (Yemen). Atentatul este revendicat de Al-Qaïda în Peninsula Arabică (AQPA), dar o instanță a SUA va da vina pe Sudan.

Aceste atentate apar în momentele în care cooperarea între Washington și islamiști continuă. Oussama Ben Laden și-a menținut biroul în Londonistan până la 1999. Situat în cartierul Wembley, l’Advice and Reformation Committee (ARC), urmărește în acelasi timp să difuzeze declarațiile lui Ben Laden, și să acopere activitățile logistice ale lui Al-Qaïda, inclusiv recrutarea, plățile și achiziționarea echipamentelor. Printre colaboratorii săi din Londra sunt Sauditul Khaled al-Fawwaz și Egiptenii Adel Abdel Bary și Ibrahim Eidarous, trei oameni care sunt obiectul unor mandate de arestare internaționale, dar care, au primit azil politic în Regatul-Unit. Este în perfecta legalitate ca biroul lui Ben Laden din Londra va publica în februarie 1998, faimosul său Apel la Jihad împotriva evreilor și cruciaților. Grav bolnav cu boala la rinichi, Ben Laden este spitalizat în august 2001, la spitalul american din Dubai. Un șef de Stat din Golf mi-a confirmat că l-a vizitat în camera lui, unde securitatea lui era asigurată de CIA.

6 — Fuziunea celor două « Gladio » și pregătirea Daeshului

În aceeași logica, administrația Bush îi face responsabili pe islamiști de atentatele gigante care au loc la 11 septembrie, 2001 în Statele Unite. Versiunea oficială se impune, deși include nenumărate inconsistențe. Secretarul Justiției declară că avioanele au fost deturnate de islamiști, chiar daca companiile aeriene declară că niciunul dintre suspecți a fost la bord. Departamentul Apărării va elibera un videoclip în care Ben Laden își asumă responsabilitatea atentatelor, atunci cînd el le respinsese public, și cînd experții în recunoaștere facială și vocală spun că omul din videoclip nu este Ben Laden. În orice caz, aceste evenimente servesc ca pretext Washingtonului și Londrei, pentru a lansa « Războiul fara sfârșit » și să-și atace foștii lor aliați, Talibanii din Afganistan, și Irakul lui Saddam Hussein.

La 11 septembrie 2001, Oussama Ben Laden nu era în măsură să conducă nici cea mai mica operațiune teroristă. El era, pe moarte în dializă, la spitalul militar din Rawalpindi (Pakistan).

Deși suferea de insuficiență renală cronică, Oussama Ben Laden a cedat bolii sale la 15 decembrie 2001, ca urmare a sindromului Marfan. Un reprezentant al MI6 a participat la înmormântarea lui în Afganistan. Ulterior, mai multe sosii, mai mult sau mai puțin similare vor mentine fabula sa în viață, dintre care unul va fi el însusi asasinat de Omar Sheikh în 2005, potrivit Prim-ministrului pakistanez Benazir Bhuto.

În august 2002, MI6 a organizeaza o conferință a Fraților musulmani la Londra pe tema « Siria pentru toți ». Oratorii dezvolta acolo ideea că Siria va fi asuprită de secta alauita, și că numai Frații musulmani ofereau adevărata libertate.

După Sayyed Qutb și Abu Musab « Sirianul », islamiștii dobândesc un nou strateg, Abu Bakr Naji. În 2004, acest personaj, care se pare că nu a existat niciodata, publica o carte pe Internet, Gestiunea barbariei, o teorie a haosului [7]. Cu toate ca unii cred ca recunosc stilul unui autor egiptean, se pare că cartea a fost scrisă în limba engleză, apoi îmbogățita cu citate coranice și traduse în arabă. « Barbaria » titlul cărții nu indica recursul la teroare, dar întoarcerea la starea de natura, înainte ca civilizația sa creeze Statul. Este vorba de a trimite Umanitatea înapoi la momentul în care « omul este un lup pentru om ». Strategia haosului are trei faze:

 - În primul rând, a demoraliza și epuiza Statul atacîndu-i flancurile mai puțin bine protejate. Prin urmare, vor fi alese ținte secundare, adesea fara interes, dar ușor de distrus și dispersate. Va fi vorba de a da impresia unei revolte generalizate, a unei revoluții.

 - În al doilea rând, odată ce Statul s-a retras din suburbii și din mediul rural, a cuceri anumite zone și a le administra. Se va sprijini pe legea șariei, pentru a marca tranziția către o nouă formă de Stat. În această perioadă, se vor face alianțe cu toți cei care se opun Puterii și care vor fi înarmați. Va fi dus apoi un război de poziție.

 - În al treilea rând, a proclama Statul islamic.

Acest tratat este rezultatul științei militare contemporane. Acesta plasează un mare accent pe operațiunile psihologice, inclusiv utilizarea violenței spectaculoase. În practică, această strategie nu are nimic de-a face cu o revoluție, ci cu cucerirea unei țări de către puterile externe, deoarece necesită o investiție masivă. Ca întotdeauna în literatura subversiva, cel mai interesant lucru este ceea ce nu este spus, sau doar citat întâmplător:

 - pregătirea populatiilor pentru ca ele să-i primeasca pe jihadiști, presupune construcția unei rețele de moschei și lucrări sociale, așa cum a fost făcut în Algeria înainte de războiul «civil»;

 - pentru a fi efectuate, primele operațiuni militare necesită arme care vor trebui să fie importate în prealabil. Mai presus de toate, după aceea, jihadiștii nu vor avea nici o modalitate de a-si furniza arme, si mai putin înca muniții. Prin urmare, acestea vor trebui să fie sprijinite din exterior;

 - administrarea zonelor cucerite presupune că se dispune de înalți oficiali instruiți dinainte, cum sunt cei ai armatelor regulate însărcinate cu « reconstrucția statelor »;

 - în cele din urmă, războiul de poziție presupune construcția de infrastructuri vaste care vor necesita un număr mare de materiale, de ingineri și arhitecți.

De facto, afirmația acestei cărți atestă că islamiștii intenționează să continue să joace un rol militar în numele puterilor externe, dar de data aceasta pe o scară foarte mare.

În 2006, Britanicii cer emirului Hamad din Qatar, să-și plaseze canalul sau de televiziune pan-araba, Al-Jazeera, în serviciul Frăției Musulmane [8]. Libianul Mahmoud Jibril, care a antrenat familia regală să vorbească în limba democratică, este responsabil de a introduce pas cu pas Fratii în canalul de televiziune, și sa creeze canale în limbi străine (engleză, și mai târziu Bosniacă și turcă), precum și un canal pentru copii. Predicatorul Youssef al-Qaradâwî devine «consilierul religios » al lui Al-Jazeera. Desigur, canalul va difuza și valida înregistrări audio sau video ale lui « Oussama Ben Laden ».

În aceeași perioada, trupele americane din Irak trebuie sa faca fata unei revolte care se generalizeaza. După ce a fost doborât de nepotrivirea și brutalitatea invaziei (tehnica « șocului și a uimirii »), irakienii își organizeaza rezistența. Ambasadorul SUA la Bagdad, apoi director al Intelligentei nationale, John Negroponte, propune înfrângerea prin împărțirea lor, și reîntorcînd furia lor împotriva lor însisi, adica, pentru a transforma Rezistența fata de ocupație, în război civil. Expert în operațiuni secrete, el a participat în special la operațiunea Phoenix din Vietnam, apoi a organizat războiul civil în El Salvador și Iran-Contras în Nicaragua, și a condus la prăbușirea rebeliunii în Chiapas mexicana. Negroponte cheama pe unul din oamenii sai pe care se sprijinise în El Salvador, colonelul James Steele. El îi încredințeaza sarcina de a crea miliții irakiene șiite contra celor sunnite, și sunnite contra celor șiites. În ceea ce privește miliția sunnita, Steele folosește islamiștii. Din Al-Qaïda, în Irak, el armeaza o coaliție tribală, Emiratul islamic din Irak (mai târziu Daeshul), sub masca Poliției speciale (« Brigada Lupilor »). Pentru a speria victimele și familiile lor, el antrenează Emiratul la tortură folosind metodele Scolii americane (School of America) și Political Warfare Cadres Academy de Taïwan, unde el preda. În câteva luni, o nouă groază se abate asupra Irakienilor, și îi împarte în funcție de apartenența lor religioasă. Mai târziu, când generalul David Petraeus va prelua comanda trupelor americane din țară, el va numi pe colonelul James H. Coffman pentru a lucra cu Steele, și pentru a-i raporta operațiunea, în timp ce Brett H. McGurk va da direct socoteala presedintelui. Principalii lideri ai Emiratului islamic sunt recrutați din tabăra de internare de la Bucca, dar sunt supuși unei condiții în închisoarea Abu Ghraib conform metodelor de « spălare a creierului » ale profesorilor Albert D. Biderman și Martin Seligman [9]. Totul este supravegheat de la Washington de secretarul Apărării Donald Rumsfeld, de care Steele este direct dependent.

În 2007, Washingtonul informeaza Frăția că va răsturna regimurile laice ale Orientului Mijlociu extins, inclusiv cele ale Statelor aliate, și că ea trebuie să se pregătească pentru a exercita puterea. CIA organizează alianțe între Frați și personalități sau partide laice, din toate Statele din regiune. În același timp, ea conectează cele două ramuri ale lui « Gladio » forjînd legături între grupurile naziste occidentale și grupurile islamiste orientale.

Aceste alianțe sunt uneori ale bancilor, de exemplu, cu ocazia « Conferinței Naționale a opoziției libiene" de la Londra, Frații reușesc să unească în jurul lor doar Grupul islamic care luptă în Libia (Al-Qaïda în Libia) și Frăția wahhabita senoussie. Platforma programatică prevede să restabilească monarhia, și să facă din Islam religia Statului. Mai convingătoare este formarea Frontului Salvării naționale, la Berlin, care oficializează unirea Fraților și a fostului vicepreședinte baasist sirian, Abdel Halim Khaddam.

La 8 mai 2007, la Ternopol (vestul Ucrainei), grupuri mici naziste și islamiste creeaza un Front anti-imperialist pentru a lupta împotriva Rusiei. Organizațiile din Lituania, Polonia, Ucraina și Rusia participă, inclusiv separatiștii islamiști din Crimeea, Adygea, Dagestan, Ingushetia, Kabardino-Balkaria, Karachaevo-Cherkessy, Ossetia, Cecenia. Imposibilitat de a participa din cauza sancțiunilor internaționale luate împotriva lui, Dokou Umarov - care a abolit Republica Ceceniei și a proclamat Emiratul islamic al Ichkeriei – face sa fie citita contribuția sa. Frontul este prezidat de nazistul Dmytro Iarosh, care va deveni cu ocazia loviturii de Stat din Kiev, în februarie 2014, secretarul adjunct al Consiliului de securitate naționala al Ucrainei.

În Liban, în mai/iunie 2007, armata națională începe asediul taberei palestiniene de la Nahr el-Bared, după ce membrii lui Fatah el-Islam se ascund acolo. Luptele dureaza 32 de zile și costa viețile a 76 de soldați, dintre care 30 sunt decapitati.

În 2010, Frăția organizeaza Flotila Libertății prin intermediul lui IHH. În mod oficial, este vorba de a sfida embargoul israelian, și de a acorda ajutor umanitar Gazauilor [10]. În realitate, clădirea principală a acestei echipamentari, își schimbă steagul în timpul trecerii și continuă sub culorile turcești. Numerosi spioni se amesteca cu militanții ne-violenți care participa la expediție, dentre care un agent irlandez al CIA, Mahdi al-Harati. Cazînd în capcana pe care i-o întind Statele-Unite, Primul ministru israelian Benjamin Netanyahu, asalteaza bărcile în apele internaționale, facînd 10 morti și 54 de raniti. Lumea întreaga condamnă acest act de piraterie sub ochiul batjocoritor al Casei-Albe. Israelul, care furniza arme jihadiștilor din Afganistan, și sprijinise crearea Hamasului împotriva OLP-ului lui Yasser Arafat, se întoarce împotriva islamiștilor în 2008, și îi bombardeaza, precum și populația gazaui. Netanyahu plătește în acest fel operațiunea « Plumbul întărit » pe care o dusese cu Arabia Saudită împotriva sfaturilor Casei-Albe. În cele din urmă, pasagerii Flotilei sunt eliberați de Israel. Presa turcă îl arată apoi pe Prim-ministrul Recep Tayyip Erdogan vizitând un spital din Mahdi al-Harati.

(a continua ...)