Primele obstacole ale Fraților musulmani

Acest articol este extras din cartea Sub ochii noștri.
A se consulta Tabla de materii

11 - «Primaverile arabe» în Siria

Începând cu 4 februarie 2011, data deschiderii reuniunii de la Cairo, coordonarea «Primăverilor Arabe» în Siria, este asigurată de contul Facebook Syrian Revolution 2011. Declarația este suficientă, pentru a înțelege că operațiunea trebuia să răstoarne rapid Republica arabă siriană, așa cum a fost cazul cu celelalte «revoluții colorate», deoarece scopul nu este de a schimba mentalitatile, ci doar echipele de conducere și unele dintre legile țării. Chiar în ziua creării sale, Syrian Revolution 2011 a lansat un apel pentru manifestari la Damasc, care a fost transmis de Al-Jazeera, în timp ce Facebook a postat zeci de mii de «Followers». Magia informaticii. Acest cont va juca un rol central în următorii cinci ani. El va dedica în fiecare vineri, ziua de rugăciune a musulmanilor, unui obiectiv al Fraților.

Pe 22 februarie, John McCain este în Liban. El întâlneste diverși lideri ai Coaliției pro-Saudite din 14-martie, inclusiv cu deputatul Okab Sakr, căruia îi încredințeaza, transportul de arme pentru islamiștii care le așteptau în Siria [1]. Apoi, părăsește Beirut-ul și merge să exploreze granița siriană. El alege satul Ersal ca viitoarea sa baza de operațiuni.

În ciuda apelurilor de la misterioasul cont Syrian Revolution 2011, trebuie sa se astepte până la jumătatea lunii martie, pentru ca evenimentele sa înceapa în Siria. Frații se regrupeaza la Deraa, un oraș în Sud foarte cunoscut ca baasist, cu fosti jihadişti din Afganistan și Irak. Ei au deturnat o demonstrație de functionari care reclamau o marire a salariilor lor, și încep distrugerea Palatului de Justiție. În aceeași zi, flancati de ofițerii Mossad-ului, ei ataca un centru de servicii secrete, situat în afara orașului, si utilizat exclusiv pentru a supraveghea activitatea israeliană în Golanul ocupat.

Raportînd evenimentul, Al-Jazeera asigură că locuitorii lui Deraa protestează după ce poliția a torturat copiii care au etichetat sloganuri ostile președintelui Assad. Confuzia domnește în timp ce spărgătorii continuă să distrugă centrul orașului. În săptămânile următoare, trei grupuri de islamiști se deplaseaza în țara, atacând ținte secundare, slab apărate. Impresia de neliniște se răspândeste în întreaga țară, cu toate ca afectează doar trei locații distincte în simultan. În câteva săptămâni, sunt facuti mai mult de 100 de morti, mai ales polițisti și militari.

Președintele Assad reacționează opus la ceea ce se așteaptă de la el: departe de a impune un Patriot Act local, el abrogă starea de urgență care era încă în vigoare - Siria este în război cu Israelul care ocupă Înălțimile Golanului - și dizolvă Curtea de securitate a Statului. El face sa fie votata o lege care garantează și organizează dreptul de manifestare, denunță o operațiune condusă din străinătate, și cheama Poporul spentru a sprijini Instituțiile. El reunește șefii de stat major și interzice soldaților să-și folosească armele, dacă există riscul de a ucide colateral civilii.

Luând președintele pe cuvânt, Frații ataca un convoi militar la Banias (orașul fostului vice-președinte Abdel Halim Khaddam) timp de câteva ore, sub ochii populației. Cu teama de a răni civilii, soldatii îl asculta pe presedintele lor, si nu folosesc armele. O duzină dintre ei sunt uciși. Sergentul care comanda detașamentul își pierde ambele picioare, sufocînd cu corpul său o grenadă, astfel încât ea să nu omoare oamenii sai. Operațiunea este organizată de la Paris cu ajutorul Frontului Salvării lui Khaddam și a Fraților musulmani. Pe 6 iunie, sunt 120 polițiști care sunt uciși într-o situație identica la Jisr Al-Choughour.

Mitinguri ostile Republicii arabe siriene au loc în mai multe orașe. Contrar imaginii pe care o repercuta mass-mediile occidentale, niciodata manifestantii reclama pentru democrație. Sloganurile cele mai scandate sunt: «Poporul vrea căderea regimului», «Creștinii la Beirut, alauițtii la mormânt», «Noi vrem un președinte care se teme de Dumnezeu», «Jos cu Iran-ul și Hezbollah-ul». Multe alte sloganuri se referă la «libertate», dar nu în sensul occidental. Manifestantii cer libertatea de a practica legea Sharia.

La acel moment, oamenii nu considera ca o sursă fiabilă de informații, doar Al-Jazeera și Al-Arabiya, care au sprijinit schimbarile de regim în Tunisia și în Egipt. Prin urmare, ei sunt convinși că și în Siria președintele va abdica, și ca Frații musulmani vor veni la putere. Marea majoritate a Sirienilor asista la ceea ce ei cred ca ar fi o «revoluție», și se pregătesc pentru un viraj islamist. Este foarte dificil să se cuantifice numărul de Sirieni care se opun Republicii, sau care sprijină Frații musulmani. Cel mult – se poate constata că sute de mici demonstrații au loc în țară, și că cea mai importanta a adunat aproape 100.000 de persoane la Hama. Organizatorii săi sunt primiți de președintele Assad, la Damasc. Când i-a întrebat care sunt cererile lor, ei i-au răspuns «interzicerea accesului alauitilor la Hama». Uimit, președintele - el însuși un alauit - pune capat întîlnirii.

La 4 iulie la Paris, Frații și guvernul israelian, organizeaza pe ascuns o reuniune publică pentru a înlista clasa conducatoare franceza. Răspunzând apelului «filozofului» Bernard-Henri Lévy, și a fostului și viitorului ministru de Afaceri externe, Bernard Kouchner și Laurent Fabius, alesii de dreapta, centru, de stînga, si ecologistii aporta sprijinul lor, la ceea ce le este prezentat ca o lupta pentru democrație. Nimeni remarcheaza în sală prezența adevăraților organizatori: Alex Goldfarb (consilier al ministrului israelian al Apărării) și Melhem Droubi (responsabilul mondial a relațiilor externe ale Frăției, venit în special din Arabia Saudită).

În luna august, un Consiliu național sirian este înființat la Istanbul pe modelul Consiliului național de tranziție libian. Acesta reunește personalități care au trăit ani de zile în afara Siriei, unii dintre ei de-abea părăsisera țara, și Frații imusulmani. Ideea ciudată că acest grup caută să stabilească o «democrație» pare a fi validată de prezența personalitatilor de extrema-stânga, ca profesorul Burhan Ghalioun, care este propulsat ca președinte. Dar, de ani de zile, el a lucrat cu NED și cu Frații musulmani. Deși este laic, el scrie în special discursurile lui Abassi Madani (președintele Frontului islamic de salvare algerian) de când sa exilat în Qatar. Este de asemenea, cazul lui George Sabra și Michel Kilo, care lucreaza în ceea ce-i priveste cu Frații, de mai mult de treizeci de ani și care au urmat trotskistii americani la NED, în 1982. Sub directia Libianului Mahmoud Jibril, Sabra a lucrat în special, la versiunile străine ale programului pentru copii Strada Sesame, produse de francezul Lagardère Media și qatarul Al-Jazeera, cu Cheryl Benard, soția ambasadorului SUA la ONU. apoi în Irak, Zalmay Khalilzad. Sau înca, Haytham Manna, managerul de investiții al Fraților sudanezi.

Qatar-ul cumpără de la OLP, președenția anuală rotativă a Ligii arabe, pentru 400 de milioane de dolari. Încălcând statutul, el suspenda apoi Republica arabă siriană, care era înca membră fondatoare a organizației. Apoi, el propune o misiune de observare la fața locului prezidată de Sudan (mereu guvernată de Frați). Acesta îl numeste pe fostul șef al serviciilor secrete și fostul ambasador în Qatar, generalul Mohammed Ahmed Mustafa Al-Dabi, pentru a conduce lucrarile. Fiecare Stat membru trimite observatori, pentru a reprezenta toate tendințele. Republica arabă siriană accepta să primească Liga, și permite misiunii să se desfășoare pe întregul său teritoriu. Aceasta este prima și singura dată când un organism pluralist viziteaza terenul, se întâlneste cu toți actorii, și viziteaza întreaga țară. Este, de fapt, singura sursă externă fiabilă pe tot cuprinsul conflictului.

Numirea generalului Al-Dabi este salutată în unanimitate de toate părțile. Omul a negociat separarea Sudanului și a Sudanului de Sud, și este propus de numeroase State arabe pentru premiul Nobel pentru Pace. Cu toate acestea, reiese din lectura rapoartelor preliminare că Sudanezii nu intenționează să scrie un raport adaptat, ci să realizeze o observație pluralistă autentică. Brusc, mass-media internaționale își schimba tonul și îl acuza de a fi un genocidar la Darfur. Toți cei care i-au aprobat numirea, îi cer demisia. Generalul se împotriveste. În cele din urmă, este publicat un raport care atestă că nu există nicio revoluție în Siria. Misiunea confirmă că violențele au fost exagerate în mod considerabil, că armata s-a retras din orașe, că nu există nicio represiune, că victimele sunt în principal soldați și polițiști, că mai mult de 5.000 de deținuți ale căror nume ea le-a transmis autorităților au fost eliberati, și că mass-media străine care a facut solicitarile, au fost capabili să acopere evenimentele. Qatar-ul vede roșu, și plătește Sudan-ului 2 miliarde de dolari, pentru ca el sa-l recheme pe generalul Al-Dabi. El se opune ca Liga sa-i numeasca un succesor. Lipsita de un conducător, misiunea este dizolvată la începutul anului 2012.

Furiosi de a vedea că Republica arabă siriană scapă, Frații decid să creeze un Emirat islamic. După mai multe încercări, acesta va fi într-un cartier nou de la Homs, Baba Amr, unde au fost săpate anterior tunele și echipate pentru a asigura aprovizionarea în caz de asediu. 3.000 de luptători se adună acolo, inclusiv 2.000 takfiristi sirieni. Acestia sunt membrii ai unui subgrup al Frăției, «Excomunicarea și imigrația», creată sub Sadat.

Ei constituie un «Tribunal revoluționar», judecă și condamna la moarte mai mult de 150 de locuitori ai cartierului carora li se taie gîtul în public. Locuitorii fug, cu exceptia a aproximativ 40 de familii. Takfiristii stabilesc baraje la toate intrările cartierului, pe care Forțele speciale franceze le înarmează puternic. Campania teroristă din primul an a dat loc la un război de poziție, în conformitate cu planul prezentat în 2004 în Gestiunea barbariei. Începînd de acum, islamiștii primesc armament mai sofisticat de la NATO, decât cel de care dispune armata arabă siriană, sub embargo din 2005.

Într-o dimineață, armata arabă siriană intră în Baba Amr ale cărei apărări au fost dezactivate. Francezii, jurnaliștii și cîtiva lideri fug și reapar câteva zile mai târziu, în Liban. Takfiristii se predau. Războiul care începea, pare a se apropia de sfârșit, la fel ca în Liban, în 2007, cu ocazia victoriei armatei libaneze asupra lui Fatah Al-Islam. Dar islamiștii nu au terminat încă.

O nouă operațiune se pregăteste în Iordania, sub comanda NATO. Ea prevede atacul asupra Damasc-ului în contextul unei gigantice operații psihologice. Dar ea este anulata în ultima clipă. Islamiștii care au fost abandonați de Franța la Baba Amr, tocmai sunt decomandați de Statele Unite. Acesti ultimii discută asupra unui posibil partaj al Orientului Mijlociu cu Rusia. O promisiune de pace este semnată la Geneva, la 30 iunie 2012.

12 - Sfîrsitul «Primaverilor arabe» în Egipt

În Egipt, o noua adunare este dominată de Frați. Ea consideră că noua Constituție - care a fost elaborată pentru a permite alegerea sa – nu face decît sa reia un vechi text modificînd-ul ușor, deși fusese aprobată prin referendum cu 77%. Prin urmare, desemnează o Adunare constitutiva de 100 de membrii, dintre care de data aceasta 60 sunt Frați.

Frații subliniaza că tinerii democrați ar putea pune la îndoială puterea armatei. Campania lor pentru alegerile prezidențiale este o oportunitate de a apela la regenerarea țării prin Coran. Youssef Al-Qaradâwî predică că este mai important să se lupte împotriva homosexualilor și să se recâștige Credința, decât să se lupte împotriva Israelului pentru a recunoaște drepturile Poporului palestinian [2]. În timp ce abținerea sunnitilor este masivă, Frăția împiedica organizarea votului în orașele și satele creștine, astfel încât 600.000 de alegători nu pot vota.

Cu toate acestea, rezultatele urnelor îl arată pe generalul Ahmed Shafik, fost Prim-ministru al lui Mubarak, ca învingator cu un ușor avans de 30.000 de voturi. Frăția amenința atunci membrii Comisiei electorale și familiile lor, până când aceasta se decide, după 13 zile, să proclameze victoria Fratelui Mohamed Morsi [3]. Închizînd ochii, «comunitatea internațională» se feliciteaza asupra caracterului «democratic» al consultării.

Mohamed Morsi este un inginer de la NASA. El are cetățenie americană și dispune de autorizație secret-Défense a Pentagon-ului. De la venirea lui la putere, el intreprinde să reabiliteze și să favorizeze clanul său, și sa consolideze legăturile cu Israelul. El primește la palatul prezidențial pe asasinii președintelui Sadat, pentru aniversarea execuției lui. El îl numeste pe Adel Mohammed al-Khayat, unul dintre liderii lui Gamaa Al-Islamiya, (grupul responsabil pentru masacrul de la Luxor din 1997), guvernatorul acelui district. El îi persecuteaza pe democrații care au protestat împotriva anumitor aspecte ale politicilor lui Hosni Mubarak (dar nu și pentru demisia sa). El sprijina o vasta campanie de pogromuri a Fratilor musulmani împotriva creștinilor, și acopera abuzurile lor: linsari, răscoliri ale Arhiepiscopiei, incendierea bisericilor. În același timp, el privatizeaza marile companii, și anunța posibila vânzare a Canalului de Suez, Qatar-ului, care sponsorizeaza atunci Frăția. De la Palatul prezidențial, el se conecteaza cel puțin de patru ori prin telefon cu Ayman Al-Zawahiri, liderul mondial al lui Al-Qaïda. În cele din urmă, el pune unanimitatea contra lui. Toate partidele politice, inclusiv salafistii (cu excepția, desigur a Frăției) manifesteaza împotriva lui. Ei sunt 33 de milioane care coboara pe străzi, și care cer armatei să redea țara Poporului. Insensibil la ceea ce se petrece pe străzi, președintele Morsi ordoneaza armatei să se pregătească să atace Republica arabă siriană, pentru a veni în ajutorul Fraților musulmani sirieni. Va fi o decizie prea mare.

Pe 3 iulie 2013, la ora închiderii birourilor la Washington, pentru lungul sfîrsit de saptamîna al sarbatorii naționale, armata efectueaza o lovitură de Stat. Mohamed Morsi este încarcerat, în timp ce străzile se transformă într-un câmp de luptă între Frați și familiile lor pe de o parte, si forțele de ordine pe de altă parte.

13 – Razboiul împotriva Siriei

«În politică, promisiunile nu îi angajează decît pe cei care cred în ele», se spune. La o lună după Conferința de la Geneva și semnarea păcii, și la câteva zile după Conferința «Prietenii Siriei» de la Paris, războiul este din nou autorizat. Nu va fi vorba de o acțiune a NATO-ului asistată de suplentii lui jihadisti, ci doar un atac jihadist, asistat de NATO. Numele său de cod: «Vulcanul Damascului și cutremurul din Siria».

40.000 de oameni instruiți sumar în Iordania traversează granița și se grăbesc spre capitala siriană, în timp ce un atac ucide participanții la o reuniune a Consiliului național de securitate. Armata și serviciile secrete sunt decapitate. Chiar și astăzi, este dificil de spus dacă un kamikaze a plantat o bombă în candelabrul camerei, sau dacă un dron a tras o rachetă în clădire.

Jihadiștii sunt mercenari recrutați printre săracii din lumea musulmană. Mulți nu vorbesc araba, și au doar o săptămână de formare militară. Unii oameni cred că luptă cu israeliții. Ei suferă pierderi considerabile și se retrag.

Războiul lung care urmează, opune o armată arabă siriană care încearcă să-și apere populația și trebuie să se retragă în marile orașe, împotriva jihadiilor care încearcă să facă viața imposibilă în teritoriile vaste. Acești luptători sunt regenerabili la infinit. În fiecare lună, sosesc altii noi, veniti să înlocuiască morții sau dezertorii. La început, toți huliganii din lumea musulmană vin să-și încerce norocul pentru câteva sute de dolari pe lună. Birourile de recrutare sunt deschise public în țări precum Tunisia și Afganistan, în timp ce acestea sunt mai discrete în alte țări, cum ar fi Maroc sau Pakistan. Cu toate acestea, mortalitatea combatanților este extrem de mare. În iulie 2013, potrivit Interpol-ului, operațiuni de evadare foarte sofisticate sunt efectuate în nouă State, pentru a exfiltra liderii islamiști și pentru a-i transfera în Siria. De exemplu:

– La 23 iulie, între 500 la 1.000 de deținuți evadeaza din penitenciarele Taj și de la Abu Ghraib (Irak).
– La 27 iulie, 1.117 de deținuți evadeaza din închisoarea Kouafia (districtul din Benghazi, Libia) în urma unei revolte interne cuplate unui atac extern.
–  În noaptea de 29 la 30 iulie, 243 talibani evadeaza din închisoarea Dera Ismail Khan (zone tribale pakistaneze).

Armata arabă siriană arde majoritatea corpurilor luptătorilor, dar le păstrează pe cele pe care reușește să le identifice. Ele sunt re-dati familiilor lor. Mai multe State configureaza discret filiere de repatriere, de exemplu Algeria cu Fundația Abdelkader. Cu toate acestea, armata arabă siriană păstrează încă, mai mult de 30.000 de cadavere identificate, dar care nu au fost reclamate.

Statele occidentale care au trimis inițial Forțe speciale la fata locului, recrutându-i printre soldații lor cu dubla-naționalitate, în general musulmani originari din Maghreb, își organizează propriile canale de recrutare de jihadisti. În Franța, de exemplu, o filieră este înființata în închisori, cu moscheile salafiste. Acesti câtiva mii de indivizi se adauga zecilor de mii, veniti din Orientul Mijlociu extins. Deși nu este cunoscut câte persoane vor participa la acest război, se estimează că totalul jihadiștilor luptînd atât în Siria, cît și în Irak, locali și străini, din 2011, depășește 350.000. Este mai mult decât orice armată regulată a Uniunii Europene, și de două ori mai mult decât armata arabă siriană la sfârșitul războiului.

Unitatea ideologică a jihadistilor este asigurată de «seful spiritual al armatei siriene libere», seicul Adnan Al-Arour. Acest personaj colorat ajunge la un public vast, în fiecare săptămână, în timpul emisiunii sale de televiziune. El inflamează pasiunile apelînd la răsturnarea tiranului, și sustine o viziune patriarhală autoritară a societății. Treptat, el deriva la apelurile sectare pentru masacrul creștinilor și alauitilor. Sub-ofițer în armata arabă siriană, el a fost arestat din cauza violarii tinerilor recruți. Fuge apoi în Arabia Saudită, unde devine seic în serviciul lui Allah.

Jihadiștii primesc de obicei un armament de bază și dispun de o cantitate nelimitată de muniții. Ei sunt organizati în katibas, unități mici de câteva sute de oameni ale căror lideri primesc armamente ultra-sofisticate, în special serviete de comunicare care le permit să primească imagini în direct prin sateliti a deplasarilor armatei arabe siriene. Prin urmare, este o luptă asimetrică cu aceasta ultima, care este cu siguranță mult mai bine instruită, dar ale căror arme sunt toate anterioare lui 2005 și care nu dispune de informații prin satelit.

Opusi armatei arabe siriene, ale cărei unități sunt coordonate și plasate sub autoritatea președintelui Bashar el-Assad, katibasii jihadisti continuă să se certe între ei, ca de altfel, pe toate câmpurile de luptă unde rivalizeaza «liderii războiului». Toti, cu toate acestea, primesc întăririle lor, arme, muniții și informații, de la un stat-major unic caruia ei sunt, obligati să se supună. Cu toate acestea, Statele Unite ale Americii au cea mai mare dificultate în a face sa functioneze acest sistem, deoarece mulți actori înțeleg să efectueze operațiuni pe ascuns de ceilalti aliați, de exemplu Francezii, fără cunoștința Britanicilor, sau Qatarii în detrimentul Saudiţilor.

Odată ce un teritoriu este evacuat de armata arabă siriană, jihadistii care îl ocupă, se îngroapă acolo. Ei construiesc tunele și buncăre acolo. Sauditii îl trimisesera pe miliardarul Oussama Ben Laden în Afganistan, pentru că era specialist în lucrări publice. El supraveghease construcția de tunele în munți - sau mai exact înlărgirea râurilor subterane. De această dată, inginerii civili ai NATO-ului, vin să supravegheze construcția unor linii de apărare gigantice.

(va urma ...)