Reţeaua Voltaire

Turcia nu se va alinia nici cu NATO nici cu OTSC

După trei ani de retragere relativă de pe scena internațională, Turcia și-a clarificat calea. Rămînînd un membru al Alianței atlantice și al comandamentului său integrat, ea intenționează să-si obțină independența. Nu va primi ordine de la Alianța atlântica, nici de la Tratatul de securitate colectivă. Pe plan intern, în timp ce se definește ca musulmană, dorește să integreze minoritățile pe o bază națională, și să combată elementele subordonate Statelor-Unite.

| Damasc (Siria)
+
JPEG - 31.5 ko
Sub portretul fondatorului Turciei moderne, laicul Mustafa Kemal Atatürk, Recep Tayyip Erdogan încearcă să continue recuperarea Turciei.

Turcia se schimbă și proiecțiile lui George Friedman, fondatorul lui Stratfor, se dovedesc a fi false. Daca fostul Imperiu otoman trebuie sa se dezvolte, aceasta nu va fi ca vasala Statelor-Unite.

Mai degraba decît să judecam Turcia pe baza standardelor occidentale, și sa rîdem de «noul său sultan», noi trebuie să înțelegem în ce fel «omul bolnav din Europa» încearcă să se ridice din întîrzierea sa culturală, asupra modernitatii, și din înfrângerea sa de la primul Razboi Mondial, fără ca pentru acest lucru, sa-si nege specificitatea sa istorică și geografică. Într-adevăr, un secol mai târziu, calea insuflata de Ataturk nu a ajuns la capătul sau, și problemele rămân.

Noi am crezut că, odată cu AKP, Turcia devenea o democrație islamică inclusiva, comparându-și doctrina cu cea a democrației creștine europene. Treptat, ea sa reconectat cu măreția ei otomană, devenind astfel purtătorul de cuvânt al lumii musulmane. Sprijinita de Statele-Unite, ea putea sa devina o putere economică lider. Continuându-si modernizarea și occidentalizarea, ea a întors spatele primului său client, Libia, și apoi partenerului său economic, Siria, și sa implicat din ce în ce mai mult cu Occidentul.

Cu toate acestea, tentativa de asasinare la Marmari, a președintelui nou ales, Recep Tayyip Erdogan la 15 iulie 2016, care s-a transformat într-o lovitură de Stat improvizata, a eșuat lamentabil si a inversat jocul. Timp de trei ani, AKP a încercat să digere această cursă nebună. S-a lansat într-o introspecție a politicii sale. A organizat a treia aniversare a loviturii de Stat, pentru a-și clarifica pozițiile.

În primul rând, contrar la ceea ce se înțelege, Turcia modernă nu este nici cu Vestul, nici cu Estul. Ea se definește ca o țară călare între cele două lumi, jumătate asiatica și jumătate europeana, care nici cu apartenența ei la Alianța atlantică, nici cu participarea ei la războaiele occidentale ale «Primăverilor Arabe» nu se schimba.

Este ceea ce ilustreaza achiziționarea sistemului anti-aerian rus, S-400. Ankara își susține atât aderarea la NATO, cât și capacitatea sa de a cumpăra arme de la adversarul Alianței. Ea afirmă chiar pe bună dreptate, că nimic din texte nu o interzice de la această alegere, nici nu autorizează pe nimeni să o sancționeze.

Mai mult ca niciodată, Turcii sunt «copiii lupului stepelor» care cuceresc Asia și o parte din Europa. Este în acest sens, ca trebuie să înțelegem negocierile de la Astana (Rusia-Iran-Turcia) pentru pace în Siria. Sau înca, declarațiile anti-imperialiste ale delegației turcești la Conferința ne-aliniatilor de la Caracas.

În al doilea rând, Turcia își asigură independența economică asupra proiectului său energetic cu Turkish Stream, și explorarea zonei maritime exclusive cipriote. Acesta este, evident, punctul slab. Unele secțiuni ale conductei de gaz ruso-europeana care trece prin Turcia sunt deja operaționale. Însă Comisia europeană poate mereu sa i se opuna sub presiunea SUA; importanța investițiilor nu va cântări mult în balanta, decât pentru Nord Stream 2. În cele din urmă, potrivit Dreptului internațional, Turcia nu are nici un drept în zona maritimă exclusivă cipriotă, iar sprijinul marionetei Republicii Turce a Ciprului de Nord este nul și neavenit.

Este în acest context, ca ministrul Afacerilor externe, Mevlüt Çavusoglu, anunța suspendarea acordului de migrație cu Uniunea Europeană (imediat după achitarea a 2 miliarde de euro pe an).

În al treilea rând, Turcia rupe cu modelul financiar anglo-saxon. Nivelul sau de trai a suferit o prabusire treptata de la războiul occidental împotriva Libiei, și mai mult înca, în timpul războiului de asemenea occidental, împotriva Siriei. Ankara deci a decis brusc să preia banca sa centrală și să reducă rata dobânzii de la 24% la 19,75%. Nimeni nu știe care va fi consecința economică a acestei decizii.

În al patrulea rând, spre deosebire de perioada incluzivă 2002-2016, a fi Turc este încă posibil pentru minorități, dar nu și pentru indivizii care au făcut alianțe în străinătate. De la lovitura de Stat, o epurare masivă a aruncat afara din armată și din administrație, pe toti cei suspecti de a avea legături de subordonare cu Statele Unite, și în special urmașii lui Fethullah Gülen (refugiat în Pennsylvania ). Sute de mii de cetățeni au fost închiși. Războiul nu s-a reluat împotriva minorității kurde, ci împotriva Kurzilor aliați cu Washington-ul.

Contrar percepției pe care o avem asupra acestei situatii, Recep Tayyip Erdogan nu impune o dictatură din mitomanie personală, ci recurge la violență pentru a schimba cursul țării sale.

JPEG - 72 ko
În 2017, președintele Erdogan, fost cadru al Millî Görüs (o organizație de extremă dreapta împotriva ne-musulmanilor), a acordat o derogare, autorizînd construcția excepționala, a unei biserici. El a pus piatra de temelie, pe 3 august 2019.

În al cincilea rând, Turcia se definește ca un Stat musulman favorabil minorităților. De exemplu, președintele Erdogan tocmai a pus piatra de temelie pentru o biserică syriaca la Istanbul. Această alegere este incompatibilă cu sprijinul său orb pentru Frăția Fraților musulmani, și proiectul său, Califatul. «Solidaritatea musulmană» este o iluzie lipsită de sens și - ca și în Iran – ea trebuie să aleagă despre ce «Islam» vorbeste. Ea a rupt deja cu postura sa anterioară de a nu mai sprijini la fel de puternic musulmanii Xinjiang-ului chinez.

În prezent, armata turcă ocupă Ciprul de Nord, duce un război în Irak, în Siria și în Libia, și se desfasoară în jurul Arabiei Saudite: în Qatar, în Kuweit, în Sudan și în Marea Roșie. Acest activism toate azimuturile, nu poate dura și cu siguranță nu în opoziție, atât cu Israelul, cât și cu Alianța atlantică.

Toate acestea oferă de fapt noi perspective pe care Statele Unite nu le doresc. Deja, fostul ministru al Economiei Ali Babacan, și fostul Prim-ministru Ahmet Davutoglu s-au asociat cu fostul președinte al Republicii, Abdullah Gül. Acest ultimul, care renunțase să rivalizeze cu fostul său partener Erdogan în alegerile parlamentare, consideră că înfrângerea lui AKP în alegerile municipale - în special la Istanbul - deschide posibilitatea prevenirii instaurarii unei dictaturi. Împreună, ei încearcă să organizeze cu ajutorul CIA, o disidență în cadrul lui AKP. Scopul este ca Langley să realizeze prin mijloace electorale același obiectiv ca și tentativa de asasinat eșuată asupra președintelui Erdogan în 2016.

«Dacă nu suntem dezamăgiți de ei, de cine am fi dezamăgiți?», a declarat președintele Erdogan.

Traducere
Light Journalist

Erdogan vrea bomba
Erdogan vrea bomba
«Arta Razboiului»
 
Invazia turcă a Rojavei
Invazia turcă a Rojavei
Tot ceea ce vi se ascunde despre operațiunea turcă «Sursa păcii» (3/3)
 
Genealogia problemei kurde
Genealogia problemei kurde
Tot ceeea ce vi se ascunde despre operațiunea turcă «Sursa păcii» (1/3)
 

Articole sub licenţă Creative Commons

Puteţi reproduce liber articolele din Reţeaua Voltaire, cu condiţia să citaţi sursa şi să nu le modificaţi, nici să nu le utilizaţi în scopuri comerciale (licenţă CC BY-NC-ND)

Susţineţi Reţeana Voltaire

Utilizaţi acest site, în care veţi găsi analize de calitate care vă vor ajuta să vă modelaţi înţelegerea lumii. Acest site nu poate exista fără susţinerea voastră financiară.
Ajutaţi-ne printr-o donaţie

Agonia politicii externe franceze
«Sub ochii noștrii» (8/25)
Agonia politicii externe franceze
de Thierry Meyssan
Italia în coaliţia “antiterorism”
« Arta Razboiului »
Italia în coaliţia “antiterorism”
de Manlio Dinucci, Reţeaua Voltaire
 
Șase proiecte de clasă mondială contradictorii
Șase proiecte de clasă mondială contradictorii
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
Contradicțiile insolubile ale lui Daesh și ale lui PKK/YPG
Contradicțiile insolubile ale lui Daesh și ale lui PKK/YPG
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
4 Noiembrie, sa vezi Napoli si apoi sa mori
4 Noiembrie, sa vezi Napoli si apoi sa mori
de Manlio Dinucci, Reţeaua Voltaire
 
Califul, filmul CIA între ficțiune și realitate
« Arta Razboiului »
Califul, filmul CIA între ficțiune și realitate
de Manlio Dinucci, Reţeaua Voltaire
 
Erdogan vrea bomba
«Arta Razboiului»
Erdogan vrea bomba
Reţeaua Voltaire