Comunicarea, singurul subiect al Summit-ului G-7 de la Biarritz

Un club, nu o organizație pentru a lua decizii

Când a fost fondată în 1976 de către Valéry Giscard d ’ Estaing și Helmut Schmidt, G-6 era un grup de discutie informala. Președintele francez și cancelarul german, intenționau să facă schimb cu omologii lor pentru a-și identifica gândurile în contextul crizei dolarului care a rezultat din sfârșitul războiului împotriva Vietnamului. Nu era vorba de luarea deciziilor, ci de a reflecta asupra viitorului economiei occidentale. Invitatii erau aceiasi ca si cei reuniti de Trezoreria SUA, pentru același motiv, ceva mai devreme. Cu toate acestea, de data aceasta reuniunea nu reunea miniștrii Finanțelor, dar șefii de Stat sau de guvern, și Italia a fost adăugată. În anul următor, Canada a fost, de asemenea, invitată.

Odată cu dizolvarea Uniunii Sovietice și sfârșitul diviziunii lumii în două tabere, G-7 a abordat chestiuni politice, și apoi a asociat Rusia la discuțiile sale informale. Dar când Moscova s-a ridicat, s-a opus NATO-ului în Siria și a refuzat lovitura de stat din Ucraina, încrederea a fost ruptă, și Occidentalii au decis să se întâlnească din nou între ei. Acest episod a închis orice dorinta de a implica China.

Ultimii G-7 au produs o serie de Declarații și de Comunicate. Această literatură nu a făcut act de nici o decizie, dar a elaborat un discurs comun, cu atât mai vorbaret, cu cît politica internă a SUA era dominată de «corectitudinea politică». Ca întotdeauna, atunci când unul nu este conștient de a avea contra-puteri, separarea dintre realitate și acest discurs, nu a încetat să crească.

O derivă a avut loc în 2005, în Regatul Unit, cînd Primul ministru britanic Tony Blair a atras atenția tuturor, asigurînd că G8 pe care el îl prezida, avea să anuleze datoriile celor 18 țări mai sărace din Africa. În realitate, acest anunț a fost gratuit: G8 nu a luat niciodată această decizie. Ulterior, 14 țări au acceptat condițiile leonine ale Marii Britanii, și apoi și-au mușcat degetele. Alți 4 au refuzat această capcană. Această înscenare a lăsat impresia înşelătoare că G7/8 era un fel de guvern mondial.

Este esențial ca el să nu ia o decizie: acest lucru ar însemna, a constitui un cartel în cadrul Adunării generale a ONU, și a încălca principiul egalității între fiecare Stat, indiferent de puterea sa. Există deja un privilegiu, recunoscut de principalii învingători ai celui de-al Doilea Război mondial, de a sta permanent în Consiliul de securitate și de a deține un drept de veto acolo. Un privilegiu care derivă din realism: nici o majoritate de State pot impune voința lor, asupra unor astfel de puteri mari.

Summit-ul 2019

În orice caz, importanța acestei reuniuni informale este măsurată prin puterea cumulată a invitaților săi. Trebuie menționat mai întâi că G-7 reunește 9 personalități: Președintele Comisiei Europene și președintele Consiliului European sunt invitați. Se pare că, din motive de sănătate, Donald Tusk va lipsi la apel. Observăm apoi că, începând cu 2015, președintele rotativ al G7 a invitat oaspeți străini. Emmanuel Macron a ales 8, dintre care 3 au fost deja anul trecut: doi dintre BRICS (India și Africa de Sud), Australia (care a fost invitata ca si Canada ca stapînire britanică și ar trebui să adere la NATO în câțiva ani și sa formeze o forța anti-Chineză cu Japonia) și «clienți» (Egiptul, Burkina Faso, Chile, Rwanda și Senegal). Aceste State vor participa la unele reuniuni, dar nu la toate dintre ele.

Președintele Macron a reiterat posibilitatea reintroducerii Rusiei în acest cerc închis în 2020 (menționatA de președintele Trump, care va prezida atunci clubul). Acest lucru ar necesita mai întâi ca Siria să fie eliberată și ca aderarea Crimeei la Federația Rusă să fie recunoscută. Mai mult decât atât, pentru ca participarea Moscovei sa aiba un sens, Rusia va trebui să înceapă să vorbească ca Occidentalii. Serghei Lavrov a răspuns deja cu politete că va lua în considerare această propunere (absurda) atunci când va fi formulată.

După eșecul lui G-7 din 2018, atunci când nu a fost posibila redactarea unui discurs comun, Emmanuel Macron a ales să caute un discurs mai larg și mai general, care face întotdeauna rețetă și nu amenință pe nimeni, un subiect societal și mai ales nu social : «lupta împotriva inegalităților dintre femei și bărbați». Precaut, el a avertizat că nu va exista nici un text final de data asta.

Pe plan economic, consecințele războiului vamal livrat de SUA asupra Chinei, este principala preocupare a membrilor lui G7. Fără a avea intenția de a fi plasat din nou în situația de acuzat, cum a fost anul trecut, președintele Trump a ales atacul, denunțînd taxele franceze pe Google/Apple/Facebook/Amazon. Acesta este într-adevăr punctul slab al partenerului său. Franța a ales să atace Gafa pe plan fiscal, dar nu răspunde la două chestiuni mai importante: poziția lor de monopol și încălcările lor de libertăți individuale. Se preconizează că va fi decontată la marginea reuniunii de la Biarritz a miniștrilor de Finanțe francezi și americani.

Piesa de teatru a lui Emmanuel Macron

Emmanuel Macron și fosta sa profesoară de teatru, soția lui, Brigitte Trogneux-Macron, plănuise o înșcenare specială pentru acest summit. Nimeni nu poate nega calitatea scenica și răsucirile.

Președintele a precedat summitul cu o scurtă adresă televizată [1], în timpul căreia a anunțat diverse inițiative spectacular, și a promis să prezinte un bilant în seara zilei de 26 august. Acest articol este scris cu o zi înainte, dar lecțiile sunt deja evidente.

În zilele care au precedat acest Summit, mass-media europene au raportat masiv o campanie de intoxicare potrivit căreia, întreaga pădure tropicală din Amazonia era în foc. Distrugerea ei, ar lipsi Pământul de oxygen, și ar accelera încălzirea globală. Cu toate acestea, nu este pădurea care arde, dar zonele despădurite, supuse tehnicii de defrisaj prin ardere; și Amazonia oferă doar o mică parte de oxigen al atmosferei. De fapt, unii membri ai G7 speră să ocolească OCTA (Organizatia Tratatului de cooperare din Amazonia), în scopul de a exploata fabuloasele bogatii minerale, farmaceutice și lemnoase din această regiune. Deja Emmanuel Macron a autorizat exploatarea mai multor mine de aur în Guiana franceză la un consorțiu franco-canadian, cu cea mai mare nepăsare pentru pădure și locuitorii săi. Președintele brazilian Jair Bolsonaro a denunțat caracterul colonial al întreprinderii G7. Minciunile lui Emmanuel Macron vor avea consecințe serioase.

Un alt subiect, si nu din cele mai mici, este că președintele el însuși a pretins că el a primit un «mandat» de la G7 pentru a negocia cu Iranul. Acest lucru este evident imposibil nu numai pentru că G7 nu dă un mandat, cît și pentru că, Statele Unite nu deleagă niciodată această putere, unei țări terțe. După ce presa internațională a preluat cu ochii închiși această ineptitudine, și cînd președintele Trump a avut un șoc, Emmanuel Macron a recunoscut o neînțelegere. Cu aceasta, el l-a invitat pe ministrul iranian al Afacerilor externe, Mohammad Javad Zarif, care a sosit imediat în Biarritz și pe care l-a întâlnit. A fost imposibil de a face ceva mai spectacular, dar a fost cu pretul unei insulte publice pentru oaspetele său, Donald Trump, și disconfortul pentru ceilalți oaspeți.

Consilierii Elysée-ului, asigură că Președintele SUA a fost de acord, dar la ce? Mohammad Javad Zarif nu a fost autorizat să intre în hotelul Palatului unde are loc summitul. El a fost primit timp de trei ore de către omologul său Jean-Yves Le Drian și ministrul Finanțelor Bruno Lemaire, la primaria din Biarritz. Emmanuel Macron și-a abandonat invitații pentru a se alătura celor doi tovarăși ai lui, timp de o jumătate de oră. Interviul a avut loc în prezența consilierilor britanic și german. Această vizită improvizată nu va face sa avanseze conflictul irano-SUA, dar va întoarce Statele Unite atât împotriva Iranului, cît și a Franței. Acest scenariu este primul defect grav international, al unui presedinte a carui inclinatie sociopatica este cunoscuta înca cu mult înainte de alegerea lui. Prin sociopatie ne referam la o tendință generală de indiferență față de normele sociale, și a drepturilor celorlalți, dublata de un comportament impulsiv.

Concluzie

Președintele Donald Trump consideră «discursul din punct de vedere politic, correct» ca o simptomă a aderenței oligarhiei globaliste asupra țării sale. Potrivit lui Washington Post, el ar fi făcut mai bine, decît să-și piardă timpul în Biarritz. Evident, sosirea în oraș a unei gazde, nu voia să vadă transformată plictiseala lui, în furie. Întretinerile sale personale cu omologul său francez s-au petrecut în mod fermecător, asigură consilierii Elysée-ului, dar au fost nesuferite, în funcție de ai lui - și acest lucru înca de la micul dejun -. Potrivit consilierei sale, Kelly Ann Shaw, președintele ar dori deci, ca următoarea întâlnire, în 2020 în Statele Unite, sa stabileasca noi obiective.

Declarația finală a summitului de la Biarritz [2] este doar un scurt catalog cu puncte de acord între participanții săi. Toată lumea va găsi că, în ciuda complacenței președintelui Macron și venerarii pe care i-o poarta o anumita presa, ea ar fi putut fi scrisă cu mult înainte: nici un subiect nu a evoluat.