"Razboaiele Opiului " reprezintă paradigma colonialismului britanic: Londra nu a căutat să domine populația chineză din punct de vedere politic, dar sa o exploateze exclusiv din punct de vedere economic. Pentru a impune consumul de droguri, Majestatea Sa Graţioasa, Regina Victoria, a luptat două războaie care au cauzat mai multe milioane de decese.

Sute de tineri chinezi, în fața Consulatului Britanic din Hong Kong, cântă "Dumnezeu sa Salveze Regina" și striga "Marea Britanie, salveaza Hong Kong-ul", un recurs convocat la Londra de către 130 parlamentari, care cer să dea cetățenia britânica, rezidenților din fosta colonie. În acest fel, Marea Britanie este prezentată opiniei publice mondiale, în special tinerilor, ca o garanție a legalității și a drepturilor omului. Pentru a face acest lucru, se elimină Istoria. Deci, este necesar, înainte de alte considerente, să se cunoască evenimentele istorice care, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, conduc teritoriul chinez din Hong Kong la stapînirea britânica.

Pentru a patrunde în China, în acele timpuri condusă de dinastia Qing, Marea Britanie a recurs la vânzarea de opiu, pe care îl transporta maritim din India, unde deținea monopolul. Piața drogurilor se răspândește rapid în țară, provocând grave pagube economice, fizice, morale și sociale, care provoacă reacția autorităților chineze. Dar când ele confiscă, în Canton, opiul depozitat și îl ard, trupele britanice ocupă, cu primul Război al Opiului, acest oraș și alte orașe de pe coastă, obligînd China să semneze, în 1842, Tratatul de la Nanjing.

În articolul 3 se stabilește: “Așa cum este evident necesar și de dorit ca supusii britanici sa dispunha de porturi pentru navele lor și pentru depozitele lor, China cedeaza pentru totdeauna insula din Hong Kong Majestatii Sale, Regina Marii Britanii și moștenitorilor săi “.

În articolul 6, Tratatul stabilește: "Asa cum Guvernul Majestății Sale Britanice a fost forțat să trimită un corp de expeditie pentru a obține o despăgubire pentru daunele provocate de procedura violentă și nejustă a autorităților chineze, China este de acord să-i plătească Majestății Britanice, suma de 12 milioane de dolari pentru cheltuielile implicate".

Tratatul de la Nanjing este primul dintre tratatele inegale prin care puterile europene (Marea Britanie, Germania, Franța, Belgia, Austria și Italia), Rusia Tarista, Japonia și Statele Unite, îsi asigură în China, prin forța armelor, o serie de privilegii: transferul Hong Kong-ului către Marea Britanie în 1843, puternica reducere a impozitelor asupra mărfurilor străine (asa cum guvernele europene au stabilit bariere vamale pentru a-si proteja industriile lor), deschiderea porturilor principale navelor străine, și dreptul de a avea zone urbane sub administrația lor ("concesiunile") scazute autoritatilor chineze.

În 1898, Marea Britanie anexeaza Hong Kong-ului, peninsula Kowloon și asa numitele New Territories (Noile Teritorii), cedate de China "pentru închiriere", timp de 99 ani. Nemulțumirea generalizată asupra acestor poziții, face sa explodeze o revoltă populară, la sfârșitul secolului al XIX-lea – Revolta Boxerilor – împotriva căreia a intervenit un corp expediționar internațional de 16 mii de oameni sub comanda britanică, în care de asemenea a participat Italia.

Au coborît în Tianjin în August 1900, jefuind Beijing și alte orașe, distrugînd numeroase sate și masacrînd populația. Ulterior, Marea Britanie îsi însuseste controlul asupra Tibetului, în 1903, în timp ce Rusia Tarista și Japonia îsi împărtășesc Manciuria, în 1907.

În China redusa la condițiile coloniale și semi-coloniale, Hong Kong-ul devine principalul port de comerț, bazat pe jefuirea resurselor și exploatarea sclavagista a populației. O masă imensă de chinezi este fortată să emigreze, în special în Statele Unite, Australia și Sud-Esul Asiatic, unde este constrânsă la condiții similare de exploatare și discriminare.

Apare, spontan o întrebare: în ce compendiu de Istorie, studiaza tinerii care-i cer Marii Britanii, să "salveze Hong Kong-ul"?

Traducere
Light Journalist
Sursa
Il Manifesto (Italia)