JPEG - 40.8 ko

În prezent noi comemorăm cea de-a 75-a aniversare a eliberării lagărului de la Auschwitz, unde au pierit mai mult de un milion de prizonieri. Am făcut din asta un simbol al lagărelor de exterminare, al crimelor naziste și al Şhoahului.

Negaționiștii au încercat să reabiliteze Germania nazistă, contestînd că ea ar fi intenționat să extermine populațiile, că ea ar fi ucis de fapt milioane de persoane, și chiar că ea ar fi recurs la gazarea prizonierilor. Această polemică abjectă a făcut să fie trecută pe planul doi înțelegerea faptelor. De la procesul lui Adolf Eichmann în 1962, interpretarea dominantă a fost cea adoptată atunci de Agenția evreiască: antisemitismul nazist a fost tradus de la Conferința de la Wansee într-un plan de anihilare (Shoah) a populațiilor evreiești europene. Acest fapt marchează o ruptură în Istorie. Etern persecutați, evreii nu vor sta în siguranță decît sosind în Statul Israelului.

Însă, după cum voi demonstra, această interpretare contemporană nu reflectă faptele conexe.

JPEG - 103.5 ko
În Rwanda, aproximativ 800.000 de persoane au fost masacrate cu macete în câteva săptămâni, în 1994.

Lunga istorie a genocidului

În timpul celor patru secole de colonizare a lumii de către Europenii din Vest, multe State presupus civilizate, au practicat genociduri fără stări de spirit.

De exemplu, când președintele Consiliului regatului Italiei, Benito Mussolini, a proclamat Imperiul. El a crezut că putea să fondeze o colonie de populare în Etiopia. Dar rezistența populară a fost atât de puternică, încât el a conceput un plan de «epurare etnică» a unei regiuni, pentru a elimina populația indigenă și a o înlocui cu Italieni. L-a pus pe viceregele Rodolfo Graziani să pulverizeze gazul de muștar din avioane, vizând satele rebele.

Cu toate acestea, masacrele în masă nu sunt exclusivitatea Europenilor din Vest, nici a ideologiei coloniale. Astfel, sultanul Abdulhamid al II-lea a organizat mișcarea non-musulmanilor (1894-1896), care a fost prelungită de «Tinerii turci» (în special în 1915-1916), care l-au răsturnat. Ambele regimuri împărtășeau aceeași ideologie, pan-islamismul, potrivit căruia, identitatea turcă este exclusiv musulmană. În timp ce Armenii au fost cei mai afectați, toate confesiunile non-musulmane au fost persecutate. Masacrele au avut loc în Turcia de astăzi, și nu în teritoriile cucerite de Imperiul Otoman [1].

Deci, există cel puțin două motive distincte pentru aceste masacre.
- un scop militar: eliminarea populațiilor rezistente;
- un scop ideologic: eliminarea populațiilor considerate străine.

Politica nazistă a răspuns ambelor, dar exterminarea evreilor din Europa corespunde doar scopului ideologic.

Genocidurile nu mai sunt apanagiul celor mai puternici împotriva celor mai slabi, așa cum îl arată cel al Tutsi-lor de către Hutusii în Rwanda. Cele două popoare aveau forțe egale, și masacrul a fost efectuat cu maceta de către populația Hutue, și nu de milițieni.

Aceste masacre în masă constituie «crime împotriva umanității». Este în această calitate - și numai în ea însăși - ca cea a evreilor din Europa, a fost judecată de Tribunalul internațional de la Nürnberg. Noțiunea de «genocid» nu a intrat în drept, decît mai târziu.

Sub influența lui Raphael Lemkin, a fost considerat mai târziu, că genocidul este o crimă deosebită, printre crimele împotriva umanității. Din nefericire, a fost introdus astfel, un concept de vinovăție colectivă, ceea ce este contrar principiului responsabilității personale, și contravine scopului propus. Din vorbă în vorbă, legea SUA consideră acum genocidul, uciderea a cel puțin două persoane pentru ceea ce sunt, și nu pentru ceea ce ele ar fi făcut.

JPEG - 53.6 ko
Înainte de Germania, Statele Unite și-au pus chestiunea rasială. În loc să-și imagineze asasinarea celor pe care îi considerau ca rase inferioare, ei au pledat pentru sterilizarea lor obligatorie.

De ce au încercat naziștii să-i extermine pe evrei?

Programul nazist prevedea reconstruirea unui imperiu german, a cărui țară a fost privată de Tratatul de la Versailles la sfârșitul Primului Război mondial. Dar în loc să-l sculpteze în Africa, în Asia sau în America Latină, care erau deja împărțite între Regatul Unit și Franța, să îl cucerească în Europa de Est.

Naziștii, moștenitorii lui Goethe și Beethoven, și-au imaginat că sunt umaniști din naștere. În conformitate cu ideologia colonială occidentală, ei justificau voința lor de a cuceri, afirmând că popoarele care urmau să fie dominate, erau inferioare din punct de vedere cultural. Aceasta este ceea ce explică Adolf Hitler în Mein Kampf. El nu vorbește niciodată despre «sub-oameni» (Untermenschen). Această expresie a venit de la «consensul științific» al epocii: cercurile științifice occidentale erau convinse că cuceririle coloniale dovedeau existența unei ierarhii a raselor, în al cărui vîrf ei tronau. Ei căutau deci, să definească caracteristicile acestor rase și să le separe [2]. Această noțiune este astăzi infirmată de Știință, dar persistă în numeroase țări, cum ar fi în SUA, unde statisticile oficiale încă clasifică oamenii în conformitate cu acest concept imaginar [3].

Pentru naziști, primii sub-oameni erau deci slavii, și ei au fost prima lor țintă. Cu toate acestea, în timp ce cancelarul Hitler își justifica intenția de a cuceri un spațiu vital (Lebensraum) prin superioritatea «rasei» sale (un concept care era la acea vreme împărtășit pe scară largă de popoarele Occidentale), el a adăugat Țiganii și Evreii pentru că ei erau nomazi, sau, în orice caz, nu aveau pămînturi. Desigur, condamnarea Evreilor ca rasă, se hrănea din antisemitismul european pe care el la dezvoltat, dar nu a fost din anti-semitismul din care el îi clasifica ca sub-oameni. În plus, nu există cultură europeană anti-Țigănească, însă acest popor a fost totuși, el de asemenea, clasificat ca sub-oameni.

Însăși noțiunea de antisemitism are prea puțin de-a face cu evreii. Într-adevăr, semiții sunt arabi, dintre care unii sunt de religie evreiască. Mai mult decât atât, majoritatea evreilor din Europa sunt originari din populația Caucazului, și nu din Palestina, convertiți în secolul al X-lea [4].

Inițial, unii dintre naziști nu erau atât de ostili evreilor germani, așa cum credem noi astăzi [5].
- Înainte, și după sosirea naziștilor la putere, Leopold von Mildenstein a organizat călătorii ale ofițerilor naziști în Palestina mandatară, sub conducerea lui Joseph Goebbels. NSDAP, partidul nazist, considera inacceptabil faptul, că evreii nu aveau un Stat, și deci, susțineau foayerul național evreiesc al Palestinei.
- În timp ce Germania adoptase deja legi anti-evreiești, partidul nazist a negociat cu Agenția evreiască, în 1933, Acordurile Haavara, care permiteau evreilor să se stabilească în Palestina [6].
- Lucrurile au evoluat în direcția greșită. Ministrul francez al Afacerilor Externe, Georges Bonnet, a propus Germaniei naziste, în 1938 - adică înainte de război - transferul evreilor francezi și germani în colonia franceză din Madagascar. Polonia - așa cum tocmai a subliniat președintele Vladimir Putin [7] - s-a alăturat celor două țări, pentru a constitui o comisie pregătitoare a acestui plan, care nu a fost niciodată concretizată.

Abia la sfârșitul anului 1941, când toate opțiunile au fost epuizate, și când invazia Uniunii Sovietice s-a transformat pentru ei într-un coșmar, naziștii au ajuns la «soluția finală»: crima în masă.

JPEG - 35 ko
Rudolf Höβ depus cu ocazia procesului de la Nürnberg

Cazul lui Rudolf Höβ

Înainte de Primul Război mondial, Germania dispunea de un imperiu ca celelalte mari puteri europene. Franz Xaver Höβ a fost trimis ca militar, în Sud-Vestul african (actuala Namibia). El a participat la primul genocid al secolului al XX-lea: masacrul Hereros-ilor și al Namas-ilor.

Fiul său, Rudolf Höβ, s-a înrolat foarte tînăr în armata imperială în timpul Primului Război mondial. El a fost trimis să dea o mână de ajutor puternică imperiului otoman. În memoriile sale, el pretinde că s-a luptat cu Britanicii, în Palestina [8]. În realitate, el a fost în Turcia de astăzi și a participat la masacrul non-musulmanilor de către Tinerii Turci. Douăzeci de ani mai târziu, s-a alăturat miliției SS, și în 1940, a devenit directorul complexului penitenciar de la Auschwitz. Era inițial un lagăr de concentrare modelat după cele create de Britanici în timpul Războiului Boerilor (Africa de Sud). La sfârșitul anului 1941, au fost adăugate, o tabără de exterminare (Auschwitz-Birkenau) și, la jumătatea anului 1942, un lagăr de muncă forțată (Auschwitz-Monowitz), unde bancherul american Prescott Bush (tatăl și bunicul celor doi președinți Bush) a investit pentru cel mai mare profit al său [9].

Rudolf Höβ a pretins întotdeauna că e un om normal. Oricât de șocant ar părea, el nu vedea că era anormal să se asasineze Armenii și Evreii, atunci când tatăl lui ia ucis pe Hereros și Namas.

JPEG - 43.1 ko
Profesorul Konrad Lorentz, fondator al etologiei și laureat al Premiului Nobel, era un nazist convins. El milita pentru ca homosexualii să fie retrași din societate, așa cum se procedează la o extirpare medicală.

«Exterminarea» homosexualilor

Naziștii, urmînd consensul științific al epocii lor, au încercat să păstreze «rasa» germanică (sic), interzicînd căsătoriile interrasiale. Nu era foarte original, Germania o făcea din 1905, înainte de Primul Război mondial, și numeroase alte țări occidentale cu ea.

Dar nu era doar o chestiune de prevenire a nașterii metișilor, trebuia să se conserve patrimoniul genetic al rasei. Institutul Kaiser Guillaume (echivalent cu CNRS francez) afirmă că în timpul relațiilor sexuale dintre bărbați, dacă unu pătrundea în celălalt, el putea să-i transmită elementele moștenirii sale genetice. Deci, exista un risc cu «homosexualii pasivi». Acesta este motivul pentru care naziștii au penalizat practica acestei forme de sexualitate, chiar dacă la începutul partidului, ea era dominantă în public.

Cei prinși în flagrant delict, erau invitați să fie castrați, sau închiși ca antisociali. Numeroși medici, între care Sigmund Freud, au distribuit atunci certificate medicale care atestau că homosexualitatea era o boală, dar că subiectul urma o terapie. Ei salvau astfel pacientul de una sau de alta atrocitate. Anumite grupuri citează astăzi în mod greșit aceste certificate de comoditate, pentru a pretinde că fondatorul psihanalizei ar fi condamnat homosexualitatea, ca fiind o deviere.

După ce am asistat în Amsterdam, la inaugurarea unui monument pentru homosexualii deportați – ei ar fi fost în total mai mult de 5.000 în ansamblul Reich-ului – eu am fondat o asociație pentru a face să fie recunoscută această crimă în Franța. Astfel, am organizat mai multe ceremonii cu asociațiile de deportați. Un martor s-a prezentat apoi, Pierre Seel, care a povestit în detaliu că a fost deportat în lagărul de la Struthof pentru homosexualitate. Am făcut să fie modificate prin decret, condițiile de atribuire a recunoașterii statutului de deportați, astfel încât el să poată beneficia de el. Cu toate acestea, în momentul completării dosarului său, sa dovedit că acest martor mințea și că fusese deportat ca un dezertor Alsacian-Mosellan. Apoi i-am cerut unui prieten de-al meu, senatorul Henri Caillavet, să investigheze deportarea homosexualilor francezi, în calitatea sa de președinte a Comisiei Naționale pentru Informații și Libertăți (CNIL). După un an de cercetări, el a constatat că nu a existat niciodată un dosar al poliției pe această tema, și că acest eveniment nu a existat niciodată în Franța, nici în Alsacia-Moselle anexată. Versiunea lui Pierre Seel a fost însă popularizată, iar orașul Toulouse i-a dedicat chiar și o stradă.

Această poveste m-a învățat multe despre supralicitarea la care se dedau grupurile umane pentru a se împodobi cu coroana martirilor. Credința s-a răspândit că Reich-ul voia să extermine homosexualii și lesbienele, ceea ce este absolut fals. Nu a existat niciodată o represiune a lesbianismului, ci numai a homosexualității masculine, și numai în rândul așa-numitelor populații «ariene». Doar 48 de oameni au fost identificați ca atare, la Auschwitz. Ei au fost deportați în lagărul de concentrare și, dacă ar fi supraviețuit, ar fi fost eliberați în 1942 pentru a servi ca «arieni» în «războiul total» împotriva Aliaților.

Trebuie amintit aici, că nici problemele evreilor, a Țiganilor sau a homosexualilor, nu au jucat vreun rol în declanșarea Războiului mondial.

JPEG - 37.2 ko
Otto Buchinger, pionier al ecologiei

Regimul alimentar

Este întotdeauna greu de înțeles de ce naziștii au hrănit, deși foarte rău, prizonierii pe care voiau să-i omoare. În realitate, ei i-au hrănit doar pe cei a căror forță de muncă intenționau să o exploateze. Pentru a face acest lucru, ei foloseau supa ciudată a doctorului Otto Buchinger.

Acest mare doctor era unul dintre militanții lui Lebensreform, a reîntoarcerii la natură. El a teoretizat rolul reparator al tînărului. Mai ales, el a descoperit că se poate lucra din greu, aproape fără a mânca, dacă se bea o supă foarte clară. Corpul slăbește rapid, dar produce o mare energie. Lucrările lui încă sunt puse în practică în clinicile familiei sale din Germania și din Spania, unde dinastiile conducătoare ale Golfului merg să-și trateze excesul de greutate. Naziștii, care erau, ei de asemenea, susținători înflăcărați a-i reîntoarcerii la natură — Adolf Hitler era vegetarian și interzicea să se fumeze — au folosit această supă pentru a-și face prizonierii să lucreze, știind că în cele din urmă, ei vor termina prin a muri.

JPEG - 42 ko
Ritualul evreiesc al holocaustului.

Soluția finală, Holocaustul și Şhoah

Distrugerea Evreilor din Europa este numită «soluția finală» de către istorici. Dar ea este cunoscută astăzi ca «Holocaust» sau «Şhoah»; două cuvinte care desemnează interpretări speciale ale acestui fapt.

Termenul holocaust este folosit de creștinii evanghelici americani. El face referință la un sacrificiu evreiesc, în care o zecime din animale sunt ucise, și trupurile lor sunt complet arse. Conform teologiei lor, exterminarea Evreilor din Europa ar fi fost voită de Dumnezeu, înainte ca Mesia să se întoarcă pe Pământ. Deci, nu e un termen prea respectuos pentru victime. Mai mult decât atât, atunci când în timpul războiului ofițerii evanghelici din SUA au aflat de existența lagărelor de exterminare, au sfătuit statul-major al lor să nu intervină, astfel încât să nu deranjeze ceea ce ei credeau că era «planul lui Dumnezeu». Pe măsură ce naziștii și-au înmulțit eforturile pentru a comite crimele departe de priviri, ar fi fost suficient să se bombardeze șinele de cale ferată, pentru a opri instantaneu genocidul nu numai al evreilor, ci și al Țiganilor.

Cuvântul Shoah este un cuvânt ebraic. El înseamnă «catastrofă» și se referă la tăcerea lui Dumnezeu în timpul tragediei. Prin analogie, palestinienii au numit expulzarea lor, în 1948, ca Nakba (de asemenea, catastrofă, dar în arabă de data aceasta).

Având în vedere informațiile anterioare, nu pare deloc sigur că acest genocid să fie diferit de celelalte, nici că el constituie o ruptură în Istorie, nici că e este produsul antisemitismului singur. Și cu atât mai puțin că Statul Israel oferă Evreilor protecția la care au dreptul să se aștepte. Dacă acesta era cazul, nu ar exista astăzi 50.000 de supraviețuitori ai acestei crime care trăiesc sub pragul sărăciei în Israel.

JPEG - 51.6 ko
În 2016, Rusia oferă un concert în marele teatru din Palmyra, unde, după genocidul Yazidis-ilor, Daesh a asasinat în public «dușmanii lui Dumnezeu». Civilizația s-a întors.

Nici buni, nici răi, doar oameni

Punerea în aplicare a «soluției finale» a fost planificată de naziști, și parțial realizată de Germani. Dar marea majoritate a personalului lagărului erau baltică.

Dacă îi considerăm pe toți cei care nu au făcut nimic pentru a opri această crimă, este, cel puțin abuziv să punem responsabilitatea doar asupra Germaniei. Adevărul este că epoca gîndea ca naziștii, deși ei singuri au mers la capătul raționamentului.

Trebuie să considerăm o ideologie de la premisele ei, și să admitem că putem merge cu toții într-o direcție greșită.

Astfel, Statul Israel a fost creat în numele ideologiei sioniste britanice [10]. Scopul era de a crea o colonie care ar putea ajuta la extinderea Imperiului. El a fost proclamat de David Ben Gurion, care nu era evreu în sensul religios al cuvântului, ci un ateu. Desigur, la sfârșitul vieții lui, el și-a recâștigat credința și sa întors către budism. Statul Israel acordă cetățenia în conformitate cu criteriile care nu au legătură cu religia evreiască, astfel încât acestea să includă multe persoane respinse de rabinat. El a ales să expulseze popoarele autohtone, și nu să le elimine. Puțin cîte puțin, el ciugulește noi teritorii, până a face să dispară cele ale Arabilor palestinieni. Cu toate acestea, cum unii dintre ei au obținut cetățenia israeliană în 1948, și acum reprezintă o cincime din populație, Primul ministru likounik Benjamin Netanyahu, a declarat Israelul un «Stat evreu». El a oficializat astfel o cetățenie ierarhizată și angajează Statul într-o logică de triere. Orice ar părea, este exact aceeași logică care l-a condus pe Prim-ministrul laburist Yitzhak Rabin (un mare aliat al apartheidului sud-african) să ia în considerare «soluția celor două State»: a separa «rasele». Încă mai e timp să dea înapoi.

JPEG - 85 ko
Ceremonia de comemorare a aniversării a 75 de ani de la eliberarea prizonierilor de la Auschwitz.

«Datoria memoriei»

Ființele umane fac totul pentru a uita nenorocirile de care ele au fost victime, sau pe care le-au cauzat. Țiganii, ale căror familii au fost masacrate împreună cu cele ale evreilor, urmează această logică și se descurcă mai bine.

Este desigur important pentru cei care i-au cunoscut, să sărbătorească memoria morților. Dar acest lucru nu va împiedica noi genociduri. Această problemă nu are niciun raport, nici cu identitatea și condiția victimelor, nici cu cea a călăilor. Este doar condiția umană, și niciunul dintre noi nu este la adăpost de a se transforma într-un monstru. Civilizația nu este niciodată obținută de la sine.

Traducere
Light Journalist

[1] « La Turquie d’aujourd’hui poursuit le génocide arménien », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 26 avril 2015.

[2] The Nazi Connection: Eugenics, American Racism, and German National Socialism, Stefan Kuhl, Oxford University Press (2002). War Against the Weak: Eugenics and America’s Campaign to Create a Master Race, Edwin Black, Dialog Press (2012).

[3] Hitler’s American Model: The United States and the Making of Nazi Race Law, James Q. Whitman, Princeton University Press (2017).

[4] The Invention of the Land of Israel: From Holy Land to Homeland, Slomo Sand, Verso (2012). Version française : Comment la terre d’Israël fut inventée: De la Terre sainte à la mère patrie, Flammarion (2014).

[5] The Origins of the Final Solution: The Evolution of Nazi Jewish Policy, September 1939-March 1942, Christopher R. Browning, University of Nebraska Press (2004).

[6] The Transfer Agreement: The Dramatic Story of the Pact Between the Third Reich and Jewish Palestine, Edwin Black, Dialog Press (2009).

[7] « La Russie rappelle que la Pologne et le Reich avaient planifié la déportation des juifs dès 1938 », Réseau Voltaire, 25 décembre 2019.

[8] Death Dealer: The Memoirs of the SS Kommandant at Auschwitz, Rudolf Hoss, Prometheus (2012).

[9] « Les Bush et Auschwitz, une longue histoire », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 3 juin 2003.

[10] « Qui est l’ennemi ? », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 4 août 2014.