Frica si absurditatea politica în fața pandemiei

În Istorie, marile epidemii care au distrus economiile naționale, au fost aproape toate urmate de multe răsturnări de executivi. Cea a lui Covid-19 nu ar trebui să facă o excepție de la această regulă, indiferent de numărul de decese pe care ea le-ar putea provoca. Acesta este motivul pentru care, cam peste tot în întreaga lume, liderii politici iau decizii, despre care știu că sunt inutile, doar pentru a demonstra concetățenilor lor, că au făcut tot ceea ce stătea în puterea lor.

Psihologia socială arată că frica nu este proporțională pericolului, ci faptului că nu îl poți evalua sau controla.

Când apare o boală necunoscută despre care nu se știe câți oameni ea va omorî, Știința încearcă să o cunoască, punând la îndoială totul. Responsabilii politici, ei, trebuie să ia decizii fără a ști mai mult despre ea decât cercetătorii. Prin urmare, unii oameni se înconjoară de personalități care au făcut să progreseze Știința în trecut, îi numesc «experți» de ceea ce ei nu știu încă, și îi folosesc pentru a spune tot binele pe care ei îl gândesc despre politica lor. Pentru ei, scopul nu este de a salva viețile, ci de a acționa pentru a-și garanta Puterea.

Izolările

Mass-media încearcă să-și convingă concetățenii că propriul lor Executiv a luat aceleași măsuri ca și ceilalți și, prin urmare, nu pot fi acuzați de laxitate. Ei umbresc dezbaterea, afirmând în mod fals, că 3 miliarde de oameni sunt reținuți simultan, din motive medicale. Amestecă situații foarte diferite și mint în legătură cu obiectivele lor.

Termenul de retenție este folosit și astăzi pentru a ne referi la:

– O carantină. Adică închidere într-o loc, de obicei o barcă, de către vame, până când vor fi siguri că nu vor permite surselor de boală să intre în țară. Invenția acestei măsuri i-a revenit ducelui de Milano, în 1374. Este ceea ce a făcut Japonia în februarie cu vaporul Diamond Princess.
– Un cordon sanitar. Este izolarea unei țări bolnave vecine sau a unui grup de bolnavi, astfel încât să nu răspândească boala la restul populației. Persoanele sănătoase riscă să fie infectate de bolnavi. În secolul al 17-lea, Italia și Spania aveau grupuri bolnave de populație, izolate de armată, cu ordine de a trage la vedere dacă indivizii încercau să plece. Este ceea ce China a făcut cu oamenii din Hubei.
– Închiderea persoanelor de risc. Este retenția unei categorii de cetățeni ca fiind potențial bolnavi, și interdicția lor de a întâlni restul populației, astfel încât aceasta să nu poată fi infectată, și nici să infecteze pe alții. Este ceea ce face, de exemplu Franța, interzicînd intrarea în instituții a persoanele în vârstă, și a rezidenților de a ieși de acolo.
– Retenția unei populații întregi la domiciliu fără distincție. Această măsură nu a fost necesară de către medicii de boli infecțioase, ci de statisticienii epidemiologi, pentru a nu satura spitalele cu un flux masiv de pacienți într-un timp scurt. Ea nu are precedent istoric.

Doar măsurile vizînd să împiedice o boală de a infecta un teritoriu, au obținut uneori rezultate, ca în 1919, în insulele Samoa americane, care s-au protejat în mod eficient de gripa spaniolă, care a devastat Samoa neo-zeelandeză. Cu toate acestea, închiderea unei frontiere nu are rost atunci când boala este deja acolo.

Dimpotrivă, niciodată măsurile vizînd să încetinească o epidemie, nu au reușit să facă să scadă rata mortalității. Mai rău, demonstrînd răspândirea bolii în timp, ele fac ca populația să fie vulnerabilă, la un al doilea și apoi la un al treilea val de contaminare, până la disponibilizarea masivă a unui vaccin, care necesită cel puțin 18 luni de preparare. În timp ce populațiile care refuză să fie reținute la domiciliu dobândesc treptat imunitatea de grup, care le protejează în timpul noilor valuri de contaminare. Contrar discursului dominant, formele actuale de reținere sunt prin urmare susceptibile, de a mări considerabil pe termen lung numărul de decese. În măsura în care unele țări nu practică aceste măsuri, cum ar fi Coreea de Sud sau Suedia, va fi posibilă compararea rezultatelor, atunci când vor fi apărut noi valuri de contaminare. Politica hiper-prudentă a liderilor politici, riscă atunci să se întoarcă împotriva ei.

Decăderea civilizației

Nu este posibil să trăim împreună dacă ne este frică unii de alții. Civilizația nu se poate baza pe neîncredere. Prin urmare, nu este de exemplu, acceptabil din punct de vedere omenesc, să se interzică însoțirea bolnavilor pe patul lor de moarte. Nu putem accepta să fim lipsiți de libertatea noastră fără un motiv întemeiat.

Convenția europeană pentru Drepturile omului, din 4 noiembrie 1950, care a fost semnată de toate Statele continentului European, din Regatul Unit până în Rusia, autorizează «reținerea legală a unei persoane susceptibilă de a răspândi o boală contagioasă» (articolul 5e), pentru a nu gestiona fluxul de pacienți în spitale.

Tratatele Uniunii Europene ridică un obstacol și mai mare, afirmând că «dreptul de circulație al persoanelor» este constituit din identitatea UE. De facto, mai multe State-membre s-au situat în afara acestei reguli fundamentale, plasînd momeala dezintegrării Statului supranațional.

Unele guverne au ales să transforme cetățenii în dușmani. Făcând acest lucru, ei privează Statul de legitimitate față de ei, deoarece devine de asemenea dușmanul lor.

În Franța, șeful poliției din Paris, Didier Lallement, a declarat că oamenii care sunt astăzi în reanimare, erau cei care ieri încălcaseră ordinele de reținere.

Deja pe un alt continent, președintele Filipinelor, Rodrigo Duterte, a ordonat poliției sale «să omoare cu gloanțe» orice cetățean care ar încerca să încalce regulile de reținere, înainte de a se răzgândi.

Dacă fiecare este conștient de costul economic exorbitant al politicii actuale, și dacă fiecare își descoperă impactul psihologic distructiv asupra persoanelor slabe, puțini oameni sunt conștienți de factura politică care va veni.

Măsuri placebo

Ignorând totul despre noua boală, autoritățile medicale și politice recomandă măsuri placebo pentru a menține moralul concetățenilor lor.

În secolul al XVII-lea, medicii ciumei purtau un fel de costume făcute din in, piele sau pânză cerată, și o mască cu nas lung, care le permitea să respire prin diferite fumigări de mentă, camfor etc. Inventat de medicul regelui Franței, s-a răspândit în toată Europa. Astăzi unii poartă, de asemenea, costume de plastic sau de cauciuc împotriva coronavirusului cu măști chirurgicale. Utilizarea acestor măști, a început pentru publicul larg, în timpul epidemiei de gripă spaniolă din 1918, în Japonia. A fost restabilită încrederea populației, împopoțonînd-o ca și chirurgii occidentali. S-a impus treptat în Asia și s-a răspândit în restul lumii cu ocazia epidemiei din 2020, a lui Covid-19. Cu toate acestea, eficacitatea costumului medicilor de ciumă nu a fost demonstrată niciodată, nu mai mult decît decât cea a costumelor și măștilor chirurgicale pentru toți, care nu a putut fi demonstrată împotriva unei epidemii.

Indiferent, recomandînd folosirea costumului de chirurg pentru a se proteja împotriva bolii, autoritățile medicale chineze, și apoi liderii politici din întreaga lume, propun o soluție unei probleme pe care nimeni nu o poate rezolva astăzi. Principalul este să acționezi, nu să previi și cu atât mai puțin să tratezi.