Ce îi interesează pe ruși în războiul din Nagorno-Karabakh?

La începutul conflictului din Nagorno-Karabah am văzut cum dronele azere Harop și Bayraktar TB2, distrug cu precizie blindatele, radarele și sistemele de rachete anti-aeriene armene, contribuind decisiv la crearea de breșe în adîncimea apărării [1].

Experții militari nu au fost deloc surprinși, întrucît în septembrie 2019, dronele Yemenului au străpuns lejer apărarea anti-aeriană stratificată saudită, bazată pe sistemul sol-aer Patriot și pe radarul zburător AWACS. De aici și surprinderea totală a unei apărări anti-aeriene saudite plasată într-un teren plat, fără obstacole de relief și nu în unul muntos ca în Nagorno-Karabah. Rezultatul fiind lovirea cu mare precizie a rafinăriei Abqaiq și a instalațiilor petroliere de la Khurais [2].

Acum a venit rîndul rachetelor anti-tanc israeliene Spike NLOS, să-și dovedească eficacitatea. Azerbaidjanul dispune de 250 de rachete de acest tip, cu raza de acțiune de 25 km, majoritatea fiind instalate pe elicopterele Mi-17. Sistemul de ghidare este electrono-optic de tip cameră Tv/Infraroșu, montat în fața rachetei Spike NLOS. Printr-o fibră optică atașatată rachetei, operatorul vede pe un ecran, ceea ce transmite camera Tv a rachetei și poate face corecții de traiectorie. Lungimea cablului de fibră optică este de 8 km. Dirijarea Spike NLOS asupra obiectivelor situate dincolo de distanța de 8 km se face prin emisie-recepție de tip linie de date.

Această vulnerabilitate poate fi exploatată doar de mijloacele de bruiaj ultraperformante, capabile să ”spargă” codurile de criptare a liniei de date a rachetei. Ori descoperirea codurilor este un proces dificil și se face cu o probabilitate de 60-70 % abia după analizarea spectrului frecvențelor a zeci de lansări de rachete Spike NLOS, de către mijloace de război radioelectronic de ultimă generație. Aceste echipamente de analiză complexă sunt disponibile doar în armatele SUA, Angliei, Franței și Rusiei.

*

Rusia are în Armenia peste 5000 de militari. Bază militară de la Gyumri, găzduiește o brigadă cu 3500 militari, cu tancuri, BTR, BMP amfibii, obuziere autopropulsate și lansatoare de proiectile reactive Grad, sisteme de apărare anti-aeriană cu rază scurtă. Lîngă Erevan își are sediul baza aeriană 3624 a Rusiei, compusă dintr-o escadrilă de MiG-29 și o escadrilă de elicoptere Mi-24P și Mi-8MT. Ca forțe pentru apărare anti-aeriană, Rusia are dislocat în Armenia regimentul 988 rachete anti-aeriene cu rază lungă, dotat cu sistemul S-300V4.

*

A doua zi după declanșarea invaziei azere în Nagorno-Karabah, un avion cargo, de mare capacitate, AN-124 al armatei ruse, decolat de la Rostov pe Don a aterizat în Armenia. Scopul zborului fiind transferul de echipamente către baza militară 102, marfa de la bord cîntărind 100 tone. Traiectul avionului a ocolit Azerbaidjanul, prin spațiul aerian al Iranului.

Ulterior, chiar pe aeroportul din Gyumri, unde se află baza militară rusă 102, a aterizat un avion IL-80/86 SIGINT, aparținînd escadrilei 8 zboruri speciale, de la Moscova. Avionul nu are hublouri, dispune de scuturi și antene pentru blocarea impulsurilor electromagnetice. În caz de atac nuclear, oficialii ruși se îmbarcă la bordul a 4 aeronave de acest tip, de unde pot comunica inclusiv cu echipajele submarienelor purtătoare de rachete balistice. Surprinzător, avionul militar rusesc care poate lua la bord 42 tone de marfă, a tranzitat spațiul aerian al Turciei.

În războiul din Siria, Rusia și-a testat tehnicile de combatere a teroriștilor, armamentul de infanterie, bombele de aviație, rachetele de croazieră, împotriva cărora inamicul nu se putea apăra. Așadar, Siria a fost un poligon de încercare extrem de limitat. Pe de altă parte, cele 142 de tone, aduse la bordul avioanelor cargo rusești, înseamnă mult prea puțin pentru aprovizionarea Armeniei, cu muniții sau arme grele, necesare opririi ofensivei azere. În plus, un lucru este cert, pînă acum, Rusia nu a intervenit în războiul din Nagorno-Karabah și nici nu este interesată s-o facă. În schimb, este foarte interesată să-și testeze funcționarea noilor sale echipamente de război radio-electronic, în condiții cît mai apropiate de realitate. De aceea, cred că avioanele de transport greu ale armatei ruse, au transportat în Armenia acest tip de echipamente.

*

Începînd din anul 2017, rușii au făcut restructurări masive, eliminînd din baza militară 102 de la Gyumri, tehnica învechită, înlocuind-o cu cea de ultimă generație. Comunicatele ministrului rus al Apărării au menționat transferul, a doar cîtorva echipamente electronice, către batalionul cibernetic al bazei 102 din Armenia : sistemul Infauna”, mijloacele de comunicare Auriga și complexele Lieer-3. Este posibil ca la baza 102 să fi fost transferate și alte tipuri de echipamente de război radio-electronic.

RB-531B Infauna este un echipament de bruiaj, intrat în dotare în 2014, montat pe vehiculele care asigură protecția convoaielor militare. Acesta detectează de la distanță cîmpul electromagnetic al dispozitivelor explozive comandate prin radio, telefon mobil și le provoacă detonarea. Infauna mai dispune de un generator de mare putere care pulverizează nori de aerosoli pentru mascarea grupurilor de blindatelor, protejîndu-le de descoperirea opto-electronică de către mijloacele de cercetare și de rachetele de precizie, dirijate pe fascicul laser.

Auriga-1.2V, este un echipament al armatei ruse, introdus în 2014, compus din multiple mini-stații mobile portabile de transmisie video, integrat în rețele ale sistemului centralizat MK VTR-016, al ministerului Apărării. Sute de astfel de echipamente, aflate în prima linie a conflictelor militare, la distanțe de sute sau mii de km unele de altele, transmit în secret informații. Acest fapt este posibil datorită utilizării sateliților de comunicați militari ai Rusiei. Una din componentele de bază ale acestui sistem este serverul Huawei, cel mai performant din lume.

RB-341V Lieer-3 este un sistem de culegere a informațiilor, prin recunoaștere aeriană și colectare de date din rețelele GSM. Atunci cînd este nevoie, poate să blocheze prin bruiaj, doar semnalul unor emițătoare, anume selectate dintr-o rețea ( internet, telefonie mobilă, linii de date ). Stațiile de bruiaj sunt montate pe două drone Orlan-10 și pot limita aria bruiajului, concentrîndu-se pe ținte ochite, aflate într-un raion cu raza de 6 km, neîntrerupt timp de 24 de ore.

*

În 2017, ziarul Izvestia a dezvăluit că la aplicația militară ”Vest-2017” la care au participat militari din Rusia și Belarus, a fost utilizat, experimental, noul echipament RB-109A Bylina. Sistemul de automatizare a conducerii Bylina este destinat brigăzii de război radio-electronic din armata rusă. Fiecare din cele 4 comandamente ( districte militare ) inter-arme ale armatei ruse dispune de cîte o brigadă de război radioelectronic organizată pe 4 batalioane. Brigăzile motorizate și de tancuri independente dispun și ele de cîte o companie de război radio-electronic.

RB-109A Bylina analizează automat, în cîteva secunde, întreg cîmpul electromagnetic din teatrul acțiunilor de luptă, detectează și identifică emițătoarele-țintă ale inamicului, alege mijloacele optime de contracarare a lor. Cel mai greu lucru de realizat, pentru unitățile și subunitățile disparate de război radio-electronic, este utilizarea eficientă a bruiajului, sincronizat în timp și spațiu, astfel încît să nu afecteze propriile mijloace de comunicații, descoperire și dirijare a focului. Datorită inteligenței artificiale bazate pe algoritmi, Bylina este singurul sistem din lume care rezolvă această problemă, la nivelul întregului teatru de acțiuni militare.

Sistemul are interfață automată cu fiecare punct de comandă de batalion, companie subordonate și cu fiecare sistem individual de război radio-electronic. Tot ce au de făcut ofițerii din statul major al brigăzii de război radio-electronic, este să monitorizeze derularea operației de către RB-109A Bylina.

Sistemul a trecut de faza testării de către armata rusă, însă pentru a avea o imagine completă asupra eficacității lui, specialiștii ruși trebuie să-l verifice într-un război real, în care sunt utilizate avioane de generația a 4, drone de atac, cele mai performante rachete anti-tanc dirijate și muniții de mare precizie, etc. Armata rusă și-a propus ca pînă în anul 2025 toate brigăzile sale de război radio-electronic să fie echipate cu RB-109A Bylina. Pentru a acoperi mai bine un teatru de acțiuni militare de mărimea a ¼ sau ½ dintr-un continent, una din opțiuni ar fi dispunerea sistemului Bylina pe avionul IL-80/86.

*

Din punct de vedere al mijloacelor de război electronic, trupele de uscat rusești le depășesc pe cele occidentale, acest aspect fiind remarcat și de specialiștii Pentagonului, odată cu aplicația militară rusească de război radio-electronic ”Electron-2016”. Pentru cei care nu cred că rușii pot bruia frecvențele de comandă ale dronelor, amintesc că pe 1 februarie 2020, echipamentele bazei aeriene rusești de la Hmeymim au neutralizat un grup masiv de zeci de drone, lansate simultan de pe teritoriul controlat de militanți, din zona Idlib. Sistemele de război electronic ale bazei au preluat controlul dronelor, dezactivîndu-le. De menționat că, atacurile anterioare asupra bazei aeriene Hmeymim au fost respinse de sistemul anti-aerian Pantsir-S. Toate aplicațiile militare rusești din anul 2020 au avut etape distinctive de neutralizare a atacurilor cu drone, folosind noile sisteme Borisoglebsk-2, Rtut-BM, Lorandit, etc.

Borisoglebsk-2 RB-301B a intrat în înzestrarea armatei ruse în 2018. Acest echipament constă dintr-o stație de recepție și analiză automată a frecvențelor. El depistează canalele de dirijare ale dronelor inamice, pe cele de dirijare a armelor de precizie, etc. Sistemul mai dispune de emițătoare și antene pentru bruiaj, prin care se întrerup canalele de dirijare ale inamicului ( telemetrie și control, linie de transmisie date și video ). Borisoglebsk-2, în tandem cu sistemul R-330Zh, poate să detecteze, urmărească și blocheze sistemul de navigație prin sateliți ( GPS ), folosit ca sistem de referință de dronele de dimensiuni mici și medii.

Echipamentul Rtut-BM este o modernizare a unui model din era sovietică ( SM-2). El are capacitatea de a comanda, de la distanță, explozia focosului radio de proximitate a proiectilului de artilerie sau a rachetei ghidate, lansate de un vehicul aerian inamic. Focosul de proximitate este fabricat să se declanșeze la 3-5 m de țintă, schijele proiectilului afectînd oamenii și tehnica de luptă. Rtut-BM păcălește focosul și îl forțează să treacă de la ghidarea precisă la modul detonare prin contact cu solul. În acest caz, focosul detonează explozia la înălțimea de 300-500 m.

RP-377LA Lorandit este o stație portabilă, de cercetare a surselor de emisie în frecvență și de bruiere în gama 3 MHz -3 GHz.