Democrația presupune existența unor dezbateri publice oneste. Prin urmare, propaganda ar fi prerogativa regimurilor nedemocratice. Cu toate acestea, Istoria ne învață că propaganda modernă a fost concepută în Regatul Unit și Statele Unite, în timpul Primului Război Mondial, și că URSS și Germania nazistă nu erau decît niște imitatori palizi.

În timpul războiului împotriva Siriei, noi am explicat adesea că realitatea de pe teren nu corespundea în niciun fel imaginii pe care Occidentalii o aveau despre ea. Am denunțat fabricarea de dovezi de către serviciile secrete americane, britanice, franceze și turce, pentru a ascunde agresiunea occidentală și pentru a face să crească o revoluție împotriva dictaturii.

În timp ce Marea Britanie nu mai este prezentă pe teren din 2018, jurnalistul Ian Cobain tocmai publica în Middle East Eye documente oficiale britanice care ne lămuresc asupra modului în care Londra i-a intoxicat masiv pe jurnaliștii de bună credință, apoi s-a retras [1]. El publicase deja în Guardian, în 2016, dezvăluiri asupra organizării lui MI6 în această chestiune [2].

În primul rând, este important să ne amintim că Britanicii nu urmăreau deloc același obiectiv ca cel al aliaților lor americani. Londra spera să-și regăsească influenta ei din época colonială (ca Parisul). Regatul Unit nu a crezut că Statele Unite intenționau să distrugă structurile de stat ale întregului Orient-Mijlociu extins (strategia Rumsfeld/Cebrowski). Acesta este motivul pentru care a conceput operațiunea «Primăverii Arabe» pe modelul «Marii Revolte Arabe» a lui Lawrence al Arabiei (Frații musulmani jucînd acum rolul Wahhabiților din Primul Război Mondial). Propaganda lor era, prin urmare, imaginată pentru a crea Noua Sirie în jurul acestei Frății, și nu să o împartă, așa cum a vrut și încă mai vrea, CIA.

Occidentalii fuseseră deja convinși de revoluțiile din Tunisia, Egipt și Libia. Era deci mai ușor, să le vândă un al patrulea teren de operațiuni.

Jurnaliști de bună credință au fost conduși de revoluționari (în realitate, serviciile secrete turce și cele ale NATO-ului) într-un sat sirian, Jabal Al-Zaouia, pentru a asista și filma la mitingurile Armatei siriene libere. Numeroși au fost intoxicați, și au crezut într-o revoltă populară. Când această punere în scenă a fost denunțată de Daniel Iriarte în cotidianul spaniol ABC – pentru că el recunoscuse la fața locului, nu luptătorii sirieni, ci libienii, sub ordinele lui Aldelhakim Belhaj și al lui Mehdi al-Harati [3]— presa a refuzat să recunoască manipularea de care a fost obiectul. Incapacitatea jurnaliștilor de a-și recunoaște greșelile, chiar și atunci când unii dintre colegii lor le confundă, rămâne cel mai bun atu al maeștrilor propagandei.

Ca întotdeauna, Britanicii de la RICU (Research, Information and Communications Unit) au folosit un om de știință, aici un «antropolog», pentru a supraveghea manipularea. El a încredințat punerea în aplicare a proiectului, mai multor sub-contractanți, inclusiv unui «fost» ofițer al lui MI6, colonelul Paul Tilley; cuvântul «fost» este important aici, pentru a putea nega responsabilitatea în cazul în care operațiunea mergea prost. Pentru a se apropia de teren, trei birouri ad-hoc au fost deschise de subcontractanții lui MI6, la Istanbul, Reyhanli (Turcia) și Amman (Iordania), în timp ce CIA opera din Germania.

Această operațiune a început cu afacerea cu armele chimice din vara anului 2013, atunci când Camera Comunelor, opărită de propaganda din timpul războiului împotriva Irakului, interziese strict Ministerului Apărării să desfășoare trupe acolo. Ca urmare, bugetul inițial al lui Foreign Office a fost amplificat și asumat de ministerul britanic al Apărării, și de agențiile canadiene și americane, miltarii nemaiavând alte mijloace de a interveni.

Ea era plasată sub comanda unui ofițer a lui MI6, Jonathan Allen, care a devenit numărul 2 al delegației diplomatice britanice în Consiliul de Securitate la ONU.

Ofițerul serviciilor secrete britanice și însărcinatul de afaceri al Majestății Sale, Jonathan Allen, dînd o conferință de presă la ONU, împreună cu aliatul său privilegiat, ambasadorul Franței, François Delattre.

Originalitatea operațiunii, condusă, printre altele, de Innovative Communications & Strategies (InCoStrat), urmează să fie prezentată ca un parteneriat comercial care nu are legătură cu autoritățile Regatului-Unit. Sirienii care participau acolo, nu au simțit că își trădau țara, ci doar că au găsit o oportunitate de a face bani, pentru a supraviețui în ciuda războiului. În ceea ce privește nivelul lor de trai, remunerațiile plătite erau într-adevăr foarte substanțiale.

Sistemul de «jurnaliști cetățeni» era foarte economic, comparativ cu 500.000 de lire pe lună a bugetului britanic (50 la 200 de dolari pentru un video, 250 la 500 de dolari pentru independenții regulați) pentru a găsi «informații» sau «dovezi» care să dea dovadă de represiunea regimului împotriva propriei sale populații. Aceste materiale, odată triate, erau trimise de către MI6, la BBC, Sky News Arabic, Al-Jazeera (Qatar) și Al-Arabiya (Arabia Saudită), patru stații care participă pe deplin la efortul de război occidental, încălcând rezoluțiile ONU, care interzic propaganda de război. Colaboratorii sirieni trebuiau să se angajeze pe scris, de a rămâne anonimi, cu excepția unei autorizații exprese, și de a nu dezvălui legăturile lor, cu nicio societate oricare ar fi.

Jurnaliștii occidentali de bună credință, incapabili să dea de urma «jurnaliștilor cetățeni» sirieni, și să verifice contextul videoclipurilor și al altor «dovezi» – care este baza modului de a fi a corporației lor, – se lăsau convinși de zgomotul celor patru posturi de televiziune.

Documentele lui Ian Cobain dau dovadă că acestei ținte internaționale i-a fost adăugată o țintă din Siria. Londra dorea să provoace o schimbare în atitudinea populației în favoarea «moderaților» față de «extremiști». În această privință, nu pare că Middle East Eye și-a dat seama că aceste cuvinte nu trebuie interpretate în sensul normal, ci în lumina deciziilor Prim-ministrului Tony Blair. Acesta, cu ocazia elaborării planului «Primăverilor Arabe», propusese administrației Majestății Sale, că trebuia să-i considere ca aliați pe liderii «moderat anti-imperialiști», cum erau Frații musulmani, în timp ce adversarii erau «extremiștii anti-imperialiști», ca regimul naționalist al Baasului sirian [4].

Antropologul care supraveghea programul, indica, de asemenea, necesitatea de a crea pe teren servicii de urgență (Poliția Liberă și Căștile Albe ale "fostului" ofițer al lui MI6, James Le Mesurier) nu atât pentru a ajuta populația, cît pentru ca să-i dea încredere în instituțiile care vor veni, odată ce va fi învins regimul de Uniune națională din jurul Baasului. Asupra acestui punct, el făcea referință la planul de capitulare totală și necondiționată a Siriei, elaborat de Germanul Volker Perthes, pentru numărul 2 al ONU, Jeffrey Feltman [5], pe care Britanicii, deci l-au interpretat greșit.

Acest dezacord este principala cauză a dezastrului acestei operațiuni atunci când Washingtonul încerca să creeze «Sunnistanul» cu Daesh, și «Kurdistanul Liber» cu PKK turc și PDK irakian. Britanicii, considerând că nu mai era războiul lor, au decis atunci să se retragă.

Programul lui MI6 a avut trei componente:

 Identitatea siriană:
«A Uni Sirienii prin afirmarea pozitivă a culturilor și practicilor commune, și a restabili încrederea între vecini, ilustrând în același timp puterea Sirienilor în număr mare».
 Siria liberă:
«A căuta să se consolideze încrederea într-o viitoare Sirie fără regim extremist».
 Subminarea:
«A căuta să se degradeze eficacitatea rețelelor extremiste violente (EV) în Siria, subminînd credibilitatea narațiunilor și a actorilor EV, și izolînd organizațiile EV de populație».

Potrivit documentelor lui Ian Cobain, sub-contractorii lui MI6 au format de asemenea, purtătorii de cuvânt ai opoziției siriene, au dezvoltat conturi pe rețelele de socializare, și au organizat birouri de presă care funcționau 24 de ore din 24. Ei nu citează desenul logotipurilor și înscenările de tip Hollywoodian, pe care noi le-am raportat, ca parada militară din Ghouta cu tancurile trecînd prin fața camerei și cu figuranți.

Birourile de presă aveau drept scop conectarea purtătorilor de cuvânt ai opoziției siriene cu jurnaliștii occidentali, și informarea acestora înainte de discuții. În acest fel, presa occidentală credea cu bună-credință că deținea informațiile ei de la sursele independente și la costuri reduse. Dacă la început, în timpul fazei de destabilizare (până la jumătatea anului 2012), toate mass-media internaționale trimiteau reporteri pe teren (pe care Britanicii îi manipulau), nu mai există deloc reporteri astăzi. Occidentalii s-au obișnuit să creadă în agenția de știri creată de MI6 la Londra cu Frații musulmani, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, deși acesta nu are mijloacele să știe ceva despre evenimentele pe care el pretinde să le acopere.

Traducere
Light Journalist

[1REVEALED: The British government’s covert propaganda campaign in Syria”, Ian Cobain & Alice Ross, Middle East Eye, February 20th, 2020.

[2How Britain funds the ’propaganda war’ against Isis in Syria”, Ian Cobain, Alice Ross, Rob Evans, Mona Mahmood, The Guardian, May 3rd, 2016.

[3«Islamistas libios se desplazan a Siria para «ayudar» a la revolución», por Daniel Iriarte, ABC (España), 17 de diciembre de 2011. Version française : « Des islamistes Libyens en Syrie pour « aider » la révolution », traduction Mounadil Al-Djazaïri Réseau Voltaire, 18 décembre 2011.

[4Sous nos yeux. Du 11-Septembre à Donald Trump, Thierry Meyssan, éditions Demi-Lune.

[5« L’Allemagne et l’Onu contre la Syrie », par Thierry Meyssan, Al-Watan (Syrie) , Réseau Voltaire, 28 janvier 2016.
“Draft Geneva Communique Implementation Framework”, “Confidence Building Measures”, “Essential Principles”, “Representativness and Inclusivity”, “The Preparatory Phase”, “The Transitional Governing Body”, “The Joint Military Council and Ceasefire Bodies”, “The Invitation to the International Community to Help Combat Terrorist Organizations”, “The Syrian National Council and Legislative Powers during the Transition”, “Transitional Justice”, “Local Governance”, “Preservation and Reform of State Institutions”, “Explanatory Memorandum”, “Key Principles revealed during Consultations with Syrian Stake-holders”, “Thematic Groups”, United Nations Department of Political Affairs (DPA), 2012-2014 (unpublished).