China sparge monopolul american al avioanelor ”invizibile”

Chinezii au început să construiască aeronave de luptă, copiind aparatele sovietice ale anilor 60-70. În ultimelele două decenii, China a recuperat aproape total decalajul tehnologic ce o separa de Occident, devenind unul din constructorii serioși de avioane militare. Avionul chinezesc J-10B are radar AESA ( similar celui de pe F-35 ), un înveliş din materialele radar-absorbante, ce reduce suprafaţa de reflexie și este egalul avioanelor F-16 și Mitsubishi F-2, aparținînd aviației SUA, Japoniei și Coreei de sud. China are în plan dotarea cu 300-500 de astfel de aparate. Deși în 2014, China a finalizat construirea de noi capacități de producție aeronautice care pot asigura un ritm de 100-200 de avioane de vînătoare pe an, în 2015 au fost terminate doar 24-26 de avioane J-10B. Explicația ar consta în pregătirea liniilor de producție pentru noul avion J-20.

În prima zi a lui 2016, China a anunțat că în acest an, a trecut la producția de serie a avionului J-20, invizibil pe radar. În acest sens, au apărut fotografii cu ultimul exemplar J-20, scos de Chengdu Aerospace Corporation, cu număr de înmatriculare 2101, care semnifică intrarea într-o nouă faza de producție. Primele opt prototipuri J-20 care au realizat programul de testare, au fost înmatriculate cu serii de cifre de la 2001 la 2017.

Acest eveniment vine să spulbere supremația SUA, ca unic operator de avioane de luptă de generația a V-a, motiv pentru care China și-a propus să se înzestreze cu 300-400 de J-20, înlocuind flota învechită de bombardiere tactice de tip J-8 și Q-5. Pentru proiectarea și dezvoltarea lui F-35, capabil să opereze de pe piste obișnuite dar și de pe portavioane sau să decoleze și să aterizeze pe verticală, SUA au avut nevoie de aproape 20 de ani și 400 de miliarde USD. Avionul J-20 fiind unul mult mai modest, a avut nevoie de doar opt ani de proiectare și testare. Avionul J-20 este propulsat de două motoare rusești AL-31F de 12.500 kgf .care echipează și avioanele Su-30MKK sau Shenyang J-11. Spre deosebire de avionul american F-22 A, J-20 nu are motoare cu tracțiune vectorizată. J-20 este inferior lui F-22 A și F-35 în evoluții strînse, datorită raportului tracțiune/masă subunitar și a avionicii inferioare. Rusia va începe să livreze Chinei cele 24 de avioane de luptă multirol de generaţia a 4++, de tip Su-35 propulsate de motoarele Saturn 117 S, cu tracțiunea vectorizată, de 15.800 kgf. Pe care chinezii speră fie să le poată copia și monta pe J-20, fie cumpăra de la ruși în cantități mari.

Deși avionul J-20 nu a fost conceput ca un avion multirol, capabil să lupte cu avioanele americane, japoneze și coreene, ci ca un bombardier ușor, el este favoritul marinei chineze, întrucît la bord are instalată o linie de date, via satelit, prin care se transmit permanent, coordonatele GPS ale țintelor aflate în mișcare. Așadar utilitatea lui J-20 constă în aceea că poate servi ca platformă ”invizibilă”, specializată în lovirea, de la mare distanță de litoral, a portavioanelor și a altor nave de luptă. J-20 cîntărește 32 t, capacitatea rezervoarelor interne fiind de 11 t de kerosen, ceea ce-i permite să zboare fără alimentare în aer 4.000 km și să atingă viteza de Mach 2.1. Fiind invizibil pe radar, J20 nu este vulnerabil la rachetele AA și la cele antibalistice de pe distrugătoarele AEGIS, precum racheta anti-portavion DF-21 D, care are o rază de acțiune de 1 450 km [1].

Întrucît Coreea de Sud și Japonia au comandat câte 40-50 de avioane stealth americane F-35, China mai are în faza de testare un avion de vînătoare ușor, de generația a V-a, J-31 care reprezintă o alternativă la F-35 american. Cele două avioane au aceași masă și dispun de cîte două compartimente carenate pentru rachete aer-aer cu rază medie de acțiune sau bombe. Cum J-31 nu este un competitor din clasa Su T-50, se pare că chinezii au fost ajutați discret de către ruși, prin transfer tehnologic, astfel că în 2018 și acest avion ar putea intra în producția de serie [2]. În afara celor 500 de avioane J-31 cerute de forțele aeriene ale Chinei, aproape 120 de J-31 vor fi destinate portavioanelor chinezești și cel puțin 600 de avioane vor fi exportate. Există deja o comandă din Pakistan pentru 40 de aparate. Cum Israelul a comandat deja 75 de avioane americane F-35, Iranul tatonează terenul, fiind interesat de achiziția aceluiași număr de avioane J-31.

China devenită prima economie mondială, dispune de mai mulți bani pentru cercetare-dezvoltare decât SUA. De aceea, China a mai dezvoltat și cel mai complex program de construcţie de drone (avioane fără pilot), menit să preia supremaţia de la SUA și în acest domeniu. China estimează că în anii următori va fi capabilă să exporte drone în valoare de 4,8 miliarde de USD, întrucît dronele sale, la fel de bune ca și MQ-9 Reaper american, sunt de pînă la 16 ori mai ieftine [3].

Flota militară a SUA, în colaborare cu flotele statelor aliate din sud-estul Asiei ( Japonia, Coreea de sud, Taiwan, Singapore, Australia, etc ), constituie o forță superioară calitativ marinei militare chineze și este capabilă să blocheze rutele comerciale maritime de aprovizionare cu materii prime ale Chinei. La rîndul său, China construiește nave de luptă tot mai performante, însă va mai dura 10 ani ca să ajungă la nivelul tehnologic occidental, în ceea ce privește marina militară [4]. Casa Albă știe că menținerea statutului actual, favorabil SUA, în zona Pacificului de vest, se obţine doar prin împiedicarea Chinei de a-şi pune în valoare puterea economică, prin utilizarea forţei sale navale [5].

De aceea, noua doctrină militară a Chinei mută accentul de pe componenta navală pe cea aeriană, în proiectarea rapidă a forţei militare la mare distanţă, prin operațiuni de inserție cu trupe aeropurtate. Din 2013, China testează în zbor și prototipul avionui militar de transport greu Xian Y-20, cu o sarcină utilă maximă de 66 de tone. Trecerea la producția de serie a avionului Xian Y-20 depinde de livrarea motoarelor PS-90A21 din Rusia.

Pentru contracararea SUA, militarii chinezi au stabilit patru sectoare maritime vitale pentru China, constuind în fiecare sector, noi avanposturi și baze de operare, numite ”perle”. O perlă conține piste de decolare-aterizare pentru aviația de luptă ( cu precădere pentru J-20 ) și de transport greu Y-20, facilități navale și o garnizoană a infanteriei marine. Perlele asigură infrastructura necesară aviației de lovire și concentrării forțelor aeropurtate și expediționare, de invazie ale armatei chineze [6].

– Sectorul 1 reprezintă calea de acces din Marea Chinei de Sud spre Oceanul Indian, prin strâmtorile Malacca şi Sunda. O ”perlă” este insula Hainan unde chinezii au o baza navală subterană, sediul unei flote de 20 de submarine clasice si nucleare. Tot pe insula Hainan exista șase baze aeriene. Pe insula Woody din arhipelagul Paracel, aflata la 300 km sud-est de insula Hainan, chinezii au construit o altă perlă. În afara portului militar, exista un aerodrom militar, de pe care operează acum avioanele chinezesti multirol Su-30MKK. O altă perlă a fost constituită pe insula Sittwe din Birmania ( Myanmar).

– Sectorul 2 reprezintă calea de acces din Marea Chinei de Sud spre Oceanul Pacific, prin Canalul Babuyan (insulele Filipine). China a început sa modifice reciful Fiery Cross din arhipelagul Spratly, cu scopul de a crea o altă perlă, constituită în jurul unei piste de decolare-aterizare adaptată avioanelor J-20.

– Sectorul 3 reprezintă calea de acces din Marea Chinei de Est spre Oceanul Pacific prin spaţiul dintre insula Taiwan şi arhipelagul Okinawa (Ryukyu).

– Sectorul 4 reprezintă calea de acces din Marea Chinei de Est spre Oceanul Pacific, prin spaţiul dintre Japonia şi Coreea de Sud.