În conformitate cu planul elaborat de Volker Perthes în 2013, Germania se pregătește să înlocuiască soldații SUA în Orientul-Mijlociu extins. Ea pufăie de nerăbdare după ce a fost lipsită timp de 75 de ani, de rolul ei internațional. Este o chestiune de onoare națională pentru ea.

Ea intenționează să folosească armata ei pentru a stabili pacea undeva, ea care a trebuit să suporte greutatea războaielor pierdute ale nazismului.

Ea a sperat inițial să intre victorioasă în Damasc, alături de bravii «democrați» din Idleb. Vai! Acestia nu sunt decît jihadiști! Apoi, ea a sperat să înlocuiască GI-urile din nordul Siriei, când președintele Donald Trump a anunțat, pentru a doua oară, retragerea lor. Din nefericire, cedând Pentagonului, a făcut calea întoarsă. Ea s-a abținut de a interveni în cazul operațiunii turcești împotriva PKK/YPG, având în vedere populația sa puternică imigrantă de turci și kurzi. Ea și-a imaginat apoi, să-și acopere acțiunile în spatele unui alibi umanitar, depunând un proiect de rezoluție în Consiliul de Securitate, și suscitînd veto-urile indignate ale Rusiei și ale Chinei.

De asemenea ea a trimis discret, în octombrie 2019, experți pentru a pipăi terenul pe lîngă președintele egiptean, Abd al-Fattah al-Sissi și al emirului Qatarului, șeicul Tamim bin Hamad Al-Thani. În cele din urmă, ea s-a concentrat asupra Libiei, și a organizat pe 19 ianuarie 2020, conferința de la Berlin.

Acolo din nou, a fost o lovitură de sabie în apă. Cei doi principali rivali, Fayez el-Sarraj și Khalifa Haftar, nu și-au adresat nici măcar cuvîntul. Însă cancelarul Merkel a primit cu această ocazie sprijinul unanim din partea clasei sale conducătoare, pentru a «investi pentru pace». Comunicatul final expune această viziune imaginară al unui armistițiu pe care nimeni nu îl vrea, și al unei armate germane care îl face să fie respectat.

Este că, nu este ușor să înțelegi Orientul-Mijlociu extins, după 75 de ani de absență, nu numai aici, dar și pe scena internațională.

Poate că Germania va găsi o nouă ocazie cu aliatul său militar de întotdeauna, Turcia. Cu toate acestea, nu este cîștigat dinainte: Uniunea Europeană are o întârziere de plată de 2,6 miliarde de euro, asupra Pactului privind migrațiunile, a dezvăluit ministrul turc de Externe Mevlüt Çavușoglu. Berlin și Ankara nu au încetat să se dispute, de la tentativa de lovitură de Stat din 2016, și jumătatea de milion de arestări care au urmat, între care 59 de cetățeni germani aflați încă în detenție. Și ele se luptă din nou pentru explorarea gazelor în Marea Mediterană.

Dar există, de asemenea, multe legături istorice între cele două țări, pentru bine și pentru rău (Rudolf Höss a participat la genocidul non-musulmanilor comis de Tinerii Turci, apoi a devenit câțiva ani mai târziu, director al lagărului de exterminare de la Auschwitz, înainte de a fi condamnat la moarte de Tribunalul de la Nürnberg). Legături umane de asemenea, deoarece cea mai importantă comunitate de expatriați turci, locuiește în Germania de la Războiul Rece. Republica Federală a găzduit, de asemenea, lideri ai Fraților musulmani de la tentativa de lovitură de Stat de la Hama, în 1982, și le-a dedicat un birou special la ministerul Afacerilor Externe, la începutul războiului împotriva Siriei.

Cancelarul Angela Merkel, deci s-a deplasat la Istanbul pentru inaugurarea unui nou campus al Universității Germano-Turce. Ea a reiterat dorința țării sale de a «ajuta» regiunea. De exemplu, ea a propus construirea a 10.000 de unități locative pentru persoanele care sosesc din Idleb. Dar ea vorbea, despre civili sau despre jihadiști?

Thierry Meyssan
Traducere
Light Journalist