Armenia și Azerbaidjan învinși, Statele Unite învinigătoare

În pandemia Covid-19 mor cu preponderență oameni mai în vîrstă, ca urmare a complicațiilor apărute la bolile pre-existente. Spre deosebire de Covid 19, în război mor oameni tineri, în fața cărora viața, abia acum începea să le ofere multiple perspective. Circa 8-10.000 de tineri azeri și armeni cu vîrsta medie de 18-20 de ani, au murit deja în luptele din Nagorno-Karabah.

După generalul Carl von Clausewitz, părintele științei militare, războiul este dezvoltarea unui conflict prin mijloace militare, după ce mijloacele diplomatice, de influență și sistemul de alianțe au eșuat. Singura carte pe care a mizat premierul Nikol Pashinyan, încă din 2018, a fost declanșarea procesului de aderare la NATO, sub iluzia că astfel Armenia va fi mai bine protejată, decît dacă ar rămîne sub umbrela Moscovei. Numai că odată cu invazia azeră, toate solicitările de sprijin ale Erevanului la NATO și la SUA, nu au avut și nu vor avea niciodată nicio finalitate. Ce servicii crede Pashinyan că a făcut Armenia, ca să primească ajutorul dorit, din partea Washingtonului ? Sau ce dorea NATO de la o armată armeană ca și inexistentă ? E vorba de transferul militarilor SUA, în bazele militare armene din Nagorno-Karabah.

În schimb, SUA are obligații mari față de Azerbadjan. Președintele Ilham Aliyev a riscat enorm, încălcînd toată legislația internațională și făcînd eforturi de durată pentru a intra în grațiile Washingtonului. Thierry Meyssan a vorbit pe larg despre zborurile cu arme ale companiei de stat azere ”Silk Way Airlines” avînd statut diplomatic și End-User ( certificat al destinației finale ) false, emise de autoritățile din Azerbaidjan. Mărfurile fiind comandate de CIA și Pentagon și mare parte din aceste arme au de descoperite la teroriștii ISIS și Al Qaeda în Irak și Siria. Cu aceste arme au fost uciși chiar și militari ruși, în operațiunea din Siria [1]. Mai crede cineva că Nikol Pashinyan nu cunoștea aceste informații ?

În articolul anterior [2] am prezentat derularea acțiunilor militare de pe frontul din Nagorno-Karabah. Precizînd că dronele de atac au produs pierderi importante în blindate, piese de artilerie, radare și rachete anti-aeriene, fapt ce a permis blindatelor azere să străpungă liniile de apărare armene. Am menționat faptul că antidotul pentru echipamentul electrono-optic de pe drone există și că a fost refuzat de Armenia. Pe motiv că este fabricat de Rusia, țară cu care guvernul Nikol Pashinyan, pus de George Soros, dorește să rupă orice legătură.

În același material, am remarcat un element important, anume că ritmul de ofensivă al armatei azere este unul redus, întrucît Azerbaidjanul nu se grăbește. Motivul fiind acela că situația internațională a fost și este favorabilă ofensivei azere. Și va rămîne favorabilă și în viitorul apropiat, opinia publică internațională fiind preocupată de cu totul ale probleme. Ceea ce permite dezvoltarea în continuare a ofensivei azere, pînă la ocuparea totală a regiunii Nagorno-Karabah și nu numai.

Trebuie subliniat că bazele militare din Nagorno-Karabah, au aparținut pînă acum doar Armeniei. Cu toate acestea, nici măcar acum, guvernul de la Erevan nu a recunoscut Nagorno-Karabah ca parte a Armeniei. Atunci pentru ce solicită sprijin internațional Nikol Pashinyan, în legătură cu Nagorno-Karabah ?

Cel mai important lucru de reținut este că cucerirea bazelor militare ale enclavei Nagorno-Karabah de către azeri, înseamnă de fapt punerea lor la dispoziția Turciei și implicit a NATO și SUA. Regimul acestor baze militare americane ar fi la fel ca și cel al bazei de la Deveselu ( România ), în care militarii români păzesc gardurile, de exterior. Nici un român n-are voie să intre în perimetrul bazei. Din acest punct de vedere, al obedienței totale față de Washington, Armenia nu se compară cu Azerbaidjanul și România. Mai cred și că orice altă soluție venită din altă direcție era refuzată de ambele părți, pentru că așa fuseseră făcute jocurile la Washington.

Și atunci apar cîteva întrebări legitime.

– 1. Cine răspunde pentru viețile tinerilor care au murit degeaba în Nagorno-Karabah ?

– 2. Pentru ce a fost nevoie să moară atîția oameni, ca să legitimeze o soluție dinainte stabilită pe alt continent ?

Un posibil răspuns ar fi : imbecilitatea, obediența conducătorilor politici ai ambelor țări și dorința lor de a se menține la putere, cu orice preț.