Uniunea Europeană aprobă numirea a patru funcționari de rang înalt

În principiu, fusese hotarît de Statele Unite, Germania și Franța, înainte de alegerile pentru Parlamentul European, ca președintele Comisiei să fie Germanul Manfred Weber. Acesta sa angajase să oprească lucrarile la construcția conductei de gaz Nord Stream 2, și să limiteze achiziția de hidrocarburi ruse de către Uniune în beneficiul gazului american, mult mai scump pentru producție și transport.

Pentru a adormi pe alegătorii europeni, o propaganda intensă a asigurat că președintele Comisiei va fi ales în conformitate cu «o regulă democratică»: acesta va fi capul listei celui mai important grup parlamentar ales. Și nu exista nici o îndoială că Manfred Weber ar fi fost lider al conservatorilor (PPE). Desigur, această regulă nu a fost niciodată democratică, deoarece democrația ar fi constat în numirea unei persoane sprijinite nu de un grup parlamentar, ci de o majoritate. Cu toate acestea, presa și candidații au repetat cu totii această ineptitudine, conștienți de faptul că Uniunea este doar o momeală.

Dar, în ultimul moment, Franța a revenit asupra angajamentul său. Președintele Emmanuel Macron a pretextat că grupul său parlamentar (ALDE, devenit Renew Europe) reusise o descoperire clară, pentru a cere una dintre cele patru poziții de functionar de rang înalt. El la insultat, prin urmare, pe Manfred Weber prin intermediul capului listei partidului său, Nathalie Loiseau, care la numit «ectoplasm», și a respins numirea lui. În cele din urmă, el însuși a propus un nou candidat german, Ursula von der Leyen, odată ce a numirea Francezei Christine Lagarde în fruntea Băncii Centrale Europene a fost înregistrată.

Aceste două femei vor detine deci cele două posturi mai importante, în timp ce Belgianul Charles Michel, va prezida Consiliul șefilor de Stat și de guvern – asa precum și cel al zonei euro - iar Spaniolul Josep Borrell va fi înaltul reprezentant pentru Afacerilor Externe și Politica de Securitate. Aceste două funcții sunt pur formale. Președinția Consiliului consista doar în a da cuvântul vorbitorilor și de a reprezenta Uniunea în străinătate. Înaltul reprezentant este purtătorul de cuvânt al unei politici pe care toată lumea știe, că este fixată la Washington și nu la Bruxelles.

Aceste numiri nu au fost alese de către Consiliul European, ci de cancelarul german și de președintele francez, cu ocazia unui aparte, apoi aprobate de Consiliu.

Cum au fost selectați acești patru oficiali de rang înalt? Ei trebuie să îndeplinească două criterii: să fie atlantiști; să aibă ceva să-si reproșeze, care le permite să fie santajati dacă își pierd credința lor atlantistă.

A fi atlantist

A fi atlantist este o evidenta pentru orice functionar european, deoarece Tratatul de la Maastricht si următoarele, stipulează că Apărarea Uniunii este asigurată de NATO, alianța militară anti-Rusi.

Astfel, Ursula von der Leyen a publicat oportun la începutul anului, un forum liber în New York Times pentru a-l lăuda pe NATO care «apără ordinea mondială» [1].

Atlantismul lui Christine Lagarde nu mai are nevoie să fie demonstrat deoarece ea și-a început cariera, ca asistenta parlamentara la Congresul Statelor Unite și a devenit lobbyist al industriei americane de Apărare împotriva omologului său francez. Ea a fost aceea, care a convins Polonia să cumpere arme Boeing și Lockheed-Martin, mai degrabă decât Airbus și Dassault [2].

Charles Michel este Prim-ministru al țării gazdă a NATO și este recomandat de tatăl său, Louis Michel, fost Comisar european pentru cooperarea internațională, ajutor umanitar și răspuns la crize. Josep Borrell, un vîrstnic din kibbutz-ul de la Gal On (desertul din Negev), a fost președintele Parlamentului European, unde a apărat cu entuziasm principiul vasalitatii europene fata de Alianța Atlantică.

Cei patru solicitanți au fost invitați, bineînțeles, la întâlnirile grupului Bilderberg, clubul NATO-ului. Cu toate acestea, Josep Borrell nu a putut să meargă acolo luna trecută, deoarece participarea sa a fost interzisă de Prim-ministru său.

«A fi legat de picior»

Chiar dacă ei au încredere în angajații lor, Statele Unite preferă întotdeauna sa dispuna de un mijloc de presiune pentru a-i chema la ordine. De fapt, este prea adesea cazul în care funcționarii de rang înalt nu se mulțumesc cu salariul astronomic care le este plătit, și le vin ideea să-și servească concetățenii.

O anchetă judiciară era în curs de desfășurare privind conducerea Ministerului Apărării de către Ursula von der Leyen. În timp ce armata germană este notoriu sub-echipată, depășirea gigantică a cotelor în mai multe cazuri, a declanșat deja o anchetă efectuată de o firmă de auditie, care a constatat că explicațiile au fost satisfăcătoare. Dar descoperirea că în acest cabinet, supravegherea fusese făcută de fiul acestei mari aristocrate, a alertat procuratura. «Statul de drept» al Germaniei este de așa natură încât Cancelaria are puterea de a opri investigațiile judiciare ale membrilor guvernului.

Christine Lagarde a fost condamnată pentru «neglijență» de Curtea de Justiție a Republicii Franceze, dar scutită de pedeapsă. Ea a decis să ducă un litigiu financiar opunînd banca publică, unui fost ministru, în fața unei instanțe de arbitraj, mai degrabă decât în instanțele judecătorești. Cu toate acestea, arbitrajul a decis ca Statul era greșit și fostul ministru a avut dreptate, ceea ce nu ar fi trebuit să se întâmple nicidata.

Nu știu în ce afaceri întunecate au fost implicati Charles Michel și Josep Borrell, dar cu siguranță: primul nu a acceptat el să conducă un guvern minoritar, iar al doilea, atunci când sa aflat pe vîrful carierei sale, nu s-a îndepartat el însuși din viata politică timp de un deceniu?

Salariile fiecăruia dintre acești patru funcționari de rang înalt vor fi mai mult de două ori mai mari decât salariul președintelui francez. Nu este vorba de a recompensa calitățile lor excepționale, ci de a se asigura că ei lucreaza în serviciul suzeranului lor. Acesta este prețul trădării lor.