Reţeaua Voltaire

Poate Venezuela si vecinii sai sa supravietuiasca razboiului care vine?

Criza care destabilizează Venezuela, ca si cele care încep în Nicaragua și Haiti, trebuie sa fie analizată pentru a fi înfruntata. Thierry Meyssan analizează cele trei ipoteze interpretative și argumenteaza în favoarea uneia dintre ele. El aminteste apoi strategia SUA și modul în care trebuie sa i se faca fata.

| Damasc (Siria)
+

Pe același subiect:
- Vídeo : «Thierry Meyssan : El plan de Estados Unidos contra America latina» (entrevista con Russia Today), 22 de Mayo de 2017.
- “Statele-Unite pregatesc un razboi între latino-americani”, de Thierry Meyssan, Traduction Light Journalist, Reţeaua Voltaire, 18 decembrie 2018.
- « Les États-Unis créent les conditions de l’invasion du Venezuela », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 25 janvier 2019.

JPEG - 66.3 ko

Astăzi, Venezuela este împărțită între două legitimitați, cea a președintelui constituțional Nicolas Maduro și cea a președintelui Adunării Naționale, Juan Guaidó.

Acest ultimul sa auto-proclamat presedinte interim pretinzînd ca în virtutea articolelor 223 și 233 din Constituție. Este suficient să citiți aceste articole pentru a constata că ele nu se aplică în niciun mod cazului său, și că el nu poate obține nici o legitimitate pentru funcția pe care o pretinde. Cu toate acestea el a fost recunoscut în această funcție uzurpată, de Statele Unite, Grupul Lima și o parte a Uniunii Europene.

Unii dintre susținătorii lui Nicolas Maduro, asigură că Washingtonul reproduce răsturnarea unui guvern de stânga pe modelul a ceea ce a făcut împotriva lui Salvador Allende, în 1973, în timpul președintelui Richard Nixon.

Alții, reacționând la dezvăluirile lui Max Blumenthal și Dan Cohen, asupra parcursului lui Juan Guaidó [1], cred dimpotrivă, că este vorba de o revoluție colorată, asa cum am văzut sub președinția lui George W. Bush.

Însa, în fața agresiunii unui inamic mult mai puternic decît el însusi, este esențial să se identifice scopurile și să se înțeleagă metodele. Doar cei care sunt capabili să anticipeze loviturile pe care le vor primi, au sanse sa supraviețuiasca.

Trei ipoteze dominante

Este foarte logic ca Latino-americanii să compare cu ce se confruntă, cu ceea ce au experimentat deja, ca lovitura de Stat chilenă din 73. Însa, ar fi riscant ca Washingtonul să reproducă, 46 de ani mai târziu, același scenariu; ar fi o greșeală, deoarece toată lumea cunoaște astăzi detaliile acestei șarlatanii.

De asemenea, dezvăluirea legăturilor lui Juan Guaidó cu National Endowment for Democracy și echipa lui Gene Sharp, ne permite cu atât mai mult sa ne gîndim la o revoluție colorată pe care Venezuela a cunoscut-o, una care a eșuat în 2007. Mai precis, ar fi riscant pentru Washington să încerce să re-joace 12 ani mai târziu un plan pe care l-a pierdut deja.

Pentru a înțelege intențiile Washingtonului, noi trebuie să cunoaștem mai întâi planul lui de luptă.

Pe 29 octombrie 2001, adica, la o lună și jumătate după atacurile din New York și asupra Pentagonului, secretarul SUA al Apărării, Donald Rumsfeld, a creat Biroul de transformare a forței (Office of Force Transformation), a carui misiune era aceea de a revoluționa armatele SUA, pentru a schimba mentalitatea de mod a raspunde unui obiectiv radical nou, si care sa asigure Statelor-Unite supremația lor asupra lumii. El a încredințat această sarcină amiralului Arthur Cebrowski, care asigurasse deja punerea în scena a rețelei digitale a unităților militare, și care participasse, în anii ‘90, la elaborarea unei doctrine de război în rețea (Network-centric warfare) [2].

Cebrowski venea cu o strategie elaborată în prealabil, pe care a prezentat-o nu numai Pentagonului, ci și tuturor academiilor militare. Deși foarte importanta, munca lui internă cu armatele nu a fost făcută publică decît dupa un articol al lui Vanity Fair. Ca urmare, argumentul său a fost publicat de asistentul său Thomas Barnett [3]. Este de la sine înțeles, că aceste documente nu sunt neapărat fidele gândirii Pentagonului, că ei nu caută să le explice, însa să le justifice. Totuși, ideea principala este că, Statele Unite vor prelua controlul resurselor naturale asupra jumătatii lumii, nu pentru a le folosi ei însisi, ci pentru a decide cine le poate folosi. Pentru a face acest lucru, ei vor trebui să priveze aceste regiuni de orice altă putere politică decât ei înșiși, și deci, să distrugă toate structurile de stat care se gasesc acolo.

Oficial, această strategie nu a fost implementată niciodată. Deci, la ce asistam timp de douăzeci de ani corespunde exact cartii lui Barnett. În primul rând, în anii ’80 și ’90, a fost distrugerea regiunii africane a «Marilor Lacuri». Ne-am amintit doar de genocidul din Rwanda și cei 900 000 de morți ai lui, însa întreaga regiune a fost devastată într-o lungă serie de războaie, care a provocat un total de 6 milioane de morti. Ceea ce este foarte surprinzător, este că 20 de ani mai târziu, numeroase State nu și-au redobândit înca suveranitatea asupra întregului lor teritoriu. Acest episod este anterior doctrinei lui Rumsfeld-Cebrowski. Deci, noi nu știm dacă Pentagonul prevăzuse ceea ce sa întâmplat, sau dacă distrugînd acele State el a conceput planul. Ca urmare, în anii 2000-10, a fost distrugerea «Orientului-Mijlociu extins», de această dată după doctrina lui Rumsfeld-Cebrowski. Desigur, putem să credem că a fost vorba de o succesiune de intervenții «democratice», de războaie civile și de revoluții. Însa în afară de faptul că populațiile în cauză contestă nararea dominantă a acestor evenimente, observăm de asemenea, că structurile statului sunt distruse, și că pacea nu se întoarce odată cu încetarea operațiunilor militare. Acum, Pentagonul evacuează «Orientul-Mijlociu Extins» și îsi pregătește desfășurarea în «Bazinul Caraibelor».

Un mare numar de elemente dovedesc că înțelegerea noastră anterioară asupra războaielor lui George W. Bush și a lui Barack Obama era falsa, atunci când acestea corespund perfect cu doctrina Rumsfeld-Cebrowski. Această lectura a evenimentelor nu este deci rezultatul unei coincidențe cu teza lui Barnett, și ne obligă să regândim la ceea ce am fost martori.

Dacă adoptam acest mod de gândire, trebuie să luăm în considerare faptul că procesul de distrugere al Bazinului Caraibelor a început cu decretul președintelui Barack Obama, pe data de 09 martie 2015, conform căruia, Venezuela amenință securitatea națională a Statelor-Unite ale Americii [4]. Suna destul de învechit, dar nu este chiar asa. Astfel, presedintele George W. Bush a semnat Syrian Accountabilit Act în 2003, însa operațiunile militare din Siria nu au început decît 8 ani mai târziu, în 2011. Acest timp a fost necesar Washingtonului, pentru a crea condițiile pentru dezordini.

Atacurile contra stângii, înainte de 2015

Dacă această analiză este corectă, trebuie să considerăm că elementele anterioare anului 2015 (lovitura de stat contra președintelui Hugo Chávez în 2002, tentativa de revoluție colorată din 2007, operațiunea Jericho în februarie 2015, și primele demonstrații guarimbas) raspundeau unei alte logici, în timp ce cele care au avut loc după aceea (terorismul Guarimbas în 2017) se situeaza în acest plan.

Gândirea mea se bazează de asemenea pe cunoșterea mea asupra acestor elemente.

Astfel, în 2002, publicam o analiză a loviturii de Stat care relata rolul Statelor -Unite în spatele Fedecamaras (patronatul Venezuelan) [5]. Președintele Hugo Chávez a vrut să verifice informațiile mele și mi-a trimis doi emisari la Paris. Unul a devenit general, si al doilea este acum una dintre cele mai înalte personalități din țară. Munca mea a fost folosită de procurorul Danilo Anderson pentru investigația sa. El a fost asasinat de CIA în 2004.

În mod similar, în 2007, studenții trostkisti au început o mișcare împotriva ne-reînnoirii licenței radio-televiziunii din Caracas (RCTV). Acum știm, datorită lui Blumenthal și lui Cohen, ca Juan Guaidó era deja implicat, și ca el primise o formatie a discipolilor teoreticianului non-violenței Gene Sharp. Mai degrabă decât să suprime excesele mișcarii, președintele Hugo Chavez, cu ocazia ceremoniei semnaturii lui ALBA pe 03 iunie, citea timp de douăzeci de minute, un vechi articol pe care il dedicasem lui Gene Sharp, si conceptiei sale asupra non-violenței în serviciul NATO și al CIA [6]. Realizând manipularea de care ei erau scopul, un număr mare de manifestanti s-au retras din luptă. Negând stîngaci faptele, Sharp i-a scris președintelui și apoi mie. Această inițiativă a creat confuzie printre stânga SUA, pentru ca el era o personalitate respectabilă, fără legătură cu guvernul american. Profesorul Stephen Zunes i-a luat apărarea, dar în fața dovezilor, Sharp și-a închis institutul, lăsând loc pentru Otpor și Canvas [7].

Să revenim la perioada curentă. Bineînteles, tentativa recentă de asasinat a președintelui Nicolas Maduro amintește modul în care președintele Salvadore Allende a fost împins la sinucidere. Desigur, demonstrațiile convocate de președintele Adunării Naționale, Juan Guaidó, amintesc o revoluție colorată. Dar acest lucru nu este deloc contradictoriu analizei mele. Astfel, o tentativa de asasinat asupra lui Muammar Kadhafi a precedat îndeaproape operațiunile militare împotriva Libiei. În timp ce discipolii lui Gene Sharp au încadrat primele proteste împotriva presedintelui Hosni Mubarak în Egipt, ei au distribuit chiar o versiune arabă a broșurii lor, deja folosita în alte țări [8]. Dar, asa cum arată secvența evenimentelor, nu era vorba nici de o lovitură de Stat, nici de o revoluție colorată.

A se pregăti pentru război

Dacă analiza mea este exactă - și pentru moment, totul pare să o verifice - trebuie să vă pregătiți pentru război nu numai în Venezuela, însa în întregul Bazin al Caraibelor. Deja Nicaragua și Haiti sunt destabilizate.

Acest război va fi impus din exterior. El nu va mai viza să răstoarne guvernele de stânga în profitul partidelor de dreapta, chiar dacă aparențele vor fi înșelătoare la început. Logica evenimentelor nu va face distinctie între unii si altii. Putin cîte putin, întreaga societate va fi amenințată, indiferent de ideologie sau de clasa socială. În mod similar, va fi imposibil ca alte State din regiune, să rămână departe de furtună. Chiar și cei care cred că se vor proteja, servind drept bază în spate pentru operațiunile militare, vor fi distruși parțial. Astfel, chiar și presa rar vorbește despre aceasta, orașe întregi au fost distruse în regiunea de la Qatif din Arabia Saudită, cu toate că această țară este principalul aliat al Statelor-Unite în «Orientul-Mijlociu extins».

Pe baza conflictelor Marilor lacuri africane și ale Orientului-Mijlociu extins, acest război ar trebui să aibă loc pe etape.

- În primul rând, distrugînd simbolurile Statului modern, atacînd statuile și muzeele dedicate lui Hugo Chávez. Aces fapt nu face victime, însa supără reprezentările mentale ale populației.
- Apoi transportarea armelor și remunerarea luptătorilor, pentru a organiza manifestari care vor degenera. Presa va furniza după lovitura, explicații ne-verificabile asupra crimelor imputate guvernului, contra căruia manifestanții pașnici se vor ridica. Este important ca polițistii să creadă că au fost obiectul tragerilor din mulțime, și ca mulțimea sa creada că ea a fost vizata de poliție, deoarece scopul este de a semăna diviziunea.
- A treia etapa, va fi de a organiza atentate sângeroase cam peste tot. Foarte puțini oameni sunt necesari pentru aceasta, este suficient sa ai doar două sau trei echipe care circulează în țară.
- Numai atunci va fi util sa se trimeata la fata locului mercenarii străini. În timpul ultimului război, Statele-Unite au trimis în Irak și în Siria, cel puțin 130.000 de străini carora li s-au adăugat 120.000 de luptători locali. Este vorba de armate foarte numeroase, cu toate ca slab pregătite și instruite.

Este posibil să te aperi, deoarece Siria a reușit aceasta. Multe inițiative trebuie sa fie luate urgent:
- Deja, la inițiativa generalului Jacinto Perez Arcay și a președintelui Adunării constituante Diosdado Cabello, ofițeri superiori ai armatelor venezuelane studiază noile forme de luptă (război de a 4-a generație). Însa, delegațiile militare ar trebui să meargă în Siria pentru a constata ele însași, cum s-au întâmplat lucrurile. Acest lucru este foarte important, deoarece aceste războaie nu se aseamana celor anterioare. De exemplu, chiar și la Damasc, cea mai mare parte a orașului este intacta, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, însa mai multe cartiere sunt complet devastate, ca si la Stalingrad după invazia nazistă. Acest lucru presupune tehnici speciale de luptă.
- Este esențial să se stabilească uniunea nationala a tuturor patrioților. Președintele trebuie să se alieze cu opoziția sa națională, și sa faca sa intre unii dintre liderii săi în guvernul său. Problema nu este de a sti, dacă este apreciat sau nu președintele Maduro: este vorba de a lupta sub comanda lui, pentru a salva țara.
- Armata trebuie să formeze o miliție populară. Există deja una în Venezuela, cu aproape 2 milioane de oameni, însa ea nu este instruita. Prin principiu, militarilor nu le place sa încredinteze arme civililor, dar numai civilii își pot apăra cartierul lor, unde ei cunosc toți locuitorii lui.
- Lucrări majore trebuiesc întreprinse pentru a asigura clădirile Statului, ale armatei și ale spitalelor.

Toate acestea trebuiesc făcute urgent. Aceste măsuri iau timp pentru a fi puse pe loc, și inamicul este deja aproape gata.

Traducere
Light Journalist

[1] “The Making of Juan Guaidó: US Regime-Change Laboratory Created Venezuela’s Coup Leader”, Max Blumenthal & Dan Cohen, Grayzone Project, January 29, 2019.

[2] Transforming Military Force: The Legacy of Arthur Cebrowski and Network Centric Warfare, James R. Blaker, Greenwood, 2007.

[3] The Pentagon’s New Map, Thomas P.M. Barnett, Putnam Publishing Group, 2004.

[4] “Declaration of a National Emergency with Respect to Venezuela”, “Executive Order – Blocking Property and Suspending Entry of Certain Persons Contributing to the Situation in Venezuela”, by Barack Obama, Voltaire Network, 9 March 2015.

[5] « Opération manquée au Venezuela », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 18 mai 2002.

[6] « L’Albert Einstein Institution : la non-violence version CIA », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 4 juin 2007.

[7] « Impérialistes de droite et impérialistes de gauche », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 25 août 2008.

[8] « Le manuel états-unien pour une révolution colorée en Égypte », Réseau Voltaire, 1er mars 2011.

Articole sub licenţă Creative Commons

Puteţi reproduce liber articolele din Reţeaua Voltaire, cu condiţia să citaţi sursa şi să nu le modificaţi, nici să nu le utilizaţi în scopuri comerciale (licenţă CC BY-NC-ND)

Susţineţi Reţeana Voltaire

Utilizaţi acest site, în care veţi găsi analize de calitate care vă vor ajuta să vă modelaţi înţelegerea lumii. Acest site nu poate exista fără susţinerea voastră financiară.
Ajutaţi-ne printr-o donaţie

Agonia politicii externe franceze
«Sub ochii noștrii» (8/25)
Agonia politicii externe franceze
de Thierry Meyssan
Summitul lansează NATO în spațiu, costuri până la stele
Summitul lansează NATO în spațiu, costuri până la stele
de Manlio Dinucci, Reţeaua Voltaire
 
Italia în coaliţia “antiterorism”
« Arta Razboiului »
Italia în coaliţia “antiterorism”
de Manlio Dinucci, Reţeaua Voltaire
 
Șase proiecte de clasă mondială contradictorii
Șase proiecte de clasă mondială contradictorii
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
Contradicțiile insolubile ale lui Daesh și ale lui PKK/YPG
Contradicțiile insolubile ale lui Daesh și ale lui PKK/YPG
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
4 Noiembrie, sa vezi Napoli si apoi sa mori
4 Noiembrie, sa vezi Napoli si apoi sa mori
de Manlio Dinucci, Reţeaua Voltaire
 
Califul, filmul CIA între ficțiune și realitate
« Arta Razboiului »
Califul, filmul CIA între ficțiune și realitate
de Manlio Dinucci, Reţeaua Voltaire