JPEG - 25.5 ko
« Astăzi s-a instalat în societatea noastră – și în mod sedițios, prin discursuri politice extraordinar de vinovate - ideea că noi nu am mai fi într-o democrație, că o formă de dictatură s-ar fi instalat. Dar mergeți în dictatură! O dictatură, este un regim în care o persoană sau un clan decid legile. O dictatură, este un regim în care nu se schimbă liderii, niciodată. Dacă Franța este asta, încercați dictatura și veți vedea! — Emmanuel Macron, 24 ianuarie 2020.

Pe mai multe continente, 48 de popoare se ridică în prezent împotriva guvernelor lor. O mișcare de o asemenea magnitudine nu a fost niciodată observată la scara planetară. După perioada globalizării financiare, asistăm la o contestare a sistemelor politice și ne imaginăm apariția unor noi forme de guvernare.

« Supremația » democrației

Secolele al XIX-lea și XX-lea au văzut atât triumful utilizării alegerilor, cât și extinderea organelor electorale (oameni liberi, săraci, femei, minorități etnice etc.).

Dezvoltarea claselor mijlocii a acordat timp unui număr mai mare, pentru a se interesa în politică. Ea a favorizat dezbaterile, și a contribuit la îndulcirea moravurilor sociale.

Mijloacele de comunicare în curs de formare, au oferit posibilitatea de a participa la viața publică, celor care au vrut-o. Nu este pentru că se răspunde la luptele sociale, că alegem președinții, ci pentru că o putem face astăzi. În trecut, erau privilegiate succesiunile automate, de obicei ereditare, dar nu întotdeauna. Era de fapt imposibil pentru toți să fie informați cu privire la lucrurile publice și să se transmită rapid opinia lor.

În mod stupid, am asimilat transformarea sociologică a societăților, și acest avans tehnic cu alegerea regimului: democrația. Dar, aceasta nu este o lege, ci o stare de spirit, un ideal: «guvernul Poporului, de către Popor și pentru Popor», potrivit formulei lui Abraham Lincoln.

Ne-am dat seama repede că instituțiile democratice nu sunt mai bune decât altele. Ele extind numărul de persoane privilegiate, dar în definitiv, permit unei majorități să exploateze o minoritate. Noi deci, am proiectat tot felul de legi pentru a îmbunătăți acest sistem. Am asimilat separarea puterilor și protecția minorităților.

Cu toate acestea, modelul democratic nu mai funcționează. Mulți cetățeni constată că opiniile lor nu mai sunt luate în considerare. Acest lucru nu provine de la instituțiile care nu s-au schimbat în substanță, ci din modul în care ele sunt utilizate.

Mai mult decât atât, după ce ne-am convins cu Winston Churchill că «Democrația este un sistem rău, dar ea este cea mai puțin rea dintre toate sistemele», ne dăm seama că fiecare regim politic trebuie să răspundă preocupărilor oamenilor, care sunt diferiți în funcție de istoria lor, cultura lor; că ceea ce este bun aici, nu va fi acolo, nici într-o altă epocă.

Trebuie să fii precaut în ceea ce privește vocabularul în politică. Sensul cuvintelor se schimbă cu timpul. Ele sunt adesea introduse cu intenții bune, și abătute din drum cu cele rele. Noi confundăm ideile noastre cu cuvintele pe care le folosim pentru a le exprima, dar pe care alții le folosesc pentru a le trăda. Deci, voi preciza în acest text, ceea ce înțeleg prin cel mai important.

Trebuie să vedem pe ce se întemeiază chestiunea guvernării noastre. Nu în maniera lui Emmanuel Macron care opune «democrația» și «dictatura» pentru a închide reflecția înainte ca ea să înceapă. Aceste două cuvinte acoperă realități de ordin diferite. Democrația se referă la un regim în care participă cel mai mare număr. Ea se opune oligarhiei unde puterea este exercitată de doar de câțiva. Dimpotrivă, dacă nu mai vorbim despre numărul de persoane implicate în decizie, ci despre modul în care aceasta este luată, dictatura desemnează un regim în care liderul, un comandant militar, ar putea fi nevoit să ia o decizie fără a putea să o dezbată. Ea se opune parlamentarismului.

Legitimitatea Republicii

În primul rând, trebuie să punem problema legitimității, adică a motivelor pentru care recunoaștem guvernul, apoi Statul, ca fiind utile până la punctul în care noi le acceptăm autoritatea.

Ne supunem unui guvern care credem că servește intereselor noastre. Aceasta este idea «republicii» în sensul roman. Astfel, regii Franței au construit cu răbdare ideea de «interes general», căreia Anglo-Saxonii li s-au opus începînd din secolul al XVII-lea, și din experiența lui Oliver Cromwell. Astăzi, Regatul-Unit și Statele-Unite sunt singurele țări unde se afirmă că nu există interes general, ci doar o sumă posibilă - cea mai ridicată posibilă - a intereselor disparate și contradictorii.

Britanicii suspectă, a priori, oricine persoană care evocă interesul general de a voi să restabilească regimul republican sângeros al lui Oliver Cromwell. Statele-Unite înțeleg că fiecare Stat federal să fie republican (adică, ca el să servească intereselor populației locale), dar mai ales, nu ca Statul federal - în care nu au încredere - să fie (căci, ei cred, el nu poate servi interesele tuturor componentelor acestei națiuni de imigranți). Este motivul pentru care, un candidat în SUA nu prezintă un program care să expună viziunea lui asupra societății ca și în restul lumii, ci o listă de grupuri de interese care îl susțin.

Gândul Anglo-Saxonilor mi se pare ciudat, dar este al lor. Îmi voi continua reflecția cu popoarele care acceptă ideea de interes general. Pentru ei, toate regimurile politice sunt acceptabile, cu condiția ca acestea să servească interesul general, care, din păcate, nu mai este general în cazul democrațiilor noastre. Problema, este că nici o constituție nu poate garanta acest serviciu. Este vorba despre o practică, nimic mai mult.

Virtutea republicană

Se pune atunci problema calităților necesare bunei funcționări a unui regim politic, democratic sau nu. Încă din secolul al XVI-lea, Machiavel a răspuns la această întrebare, enunțînd principiul «virtuții». Prin virtute, nu trebuie să înțelegem nici o moralitate de niciun fel, ci o formă de altruism care permite să se ocupe de interesul general, fără a încerca să se obțină nici un beneficiu personal de la ea; o calitate de care aproape tot personalul politic occidental pare acum lipsită.

Machiavel este adesea citat ca un gânditor al șmecheriei în politică, și este descris ca un manipulator. Desigur, el nu a fost un om naiv, dar un om care învăța prințul, în același timp cum să folosească puterea lui, pentru a triumfa asupra dușmanilor săi, și cum să nu abuzeze de puterea lui.

Nu știm să dezvoltăm virtutea, dar știm ce a făcut-o să dispară: noi nu mai avem respect decât pentru cei care au bani, nu mai avem niciun respect pentru cei care se dedică interesului general. Mai rău, când găsim pe cineva care se dedică interesului general, credem a priori că este bogat. Însă, dacă ne amintim de figuri politice virtuoase, noi știm că acestea nu erau bogate, decît în cazul în care moșteniseră o avere, sau câștigaseră bani înainte de a intra în politică, în general deci ele nu erau.

Lucrările lui Gene Sharp și experiența revoluțiilor colorate ne arată că, indiferent de regimul politic care ne guvernează, noi încă mai avem liderii pe care îi merităm. Niciun regim nu poate dura, fără aprobarea poporului său.

În consecință, noi suntem responsabili în mod colectiv, de lipsa de virtute a liderilor noștri. Mai degrabă decât să schimbăm instituțiile noastre, noi trebuie deci să ne schimbăm noi înșine, și să nu mai considerăm pe alții, în funcție de grosimea portofoliului lor, ci în primul rând de virtutea lor.

Fraternitatea revoluționară

Virtuții, Revoluția franceză i-a adăugat fraternitatea. Din nou, nu era deloc o problemă morală sau religioasă, nici o oarecare asistență socială, ci frăția armelor soldaților din anul II. Ei s-au oferit ca voluntari pentru a salva țara de invazia prusiană, în fața unei armate de profesie. Între ei, ei nu mai făceau diferența între aristocrație și un terț-stat, realizând idealul lor de egalitate. Și au fost victorioși.

Imnul lor, La Marseillaise, a devenit atât cel al Republicii franceze, cât și cel Revoluției sovietice la începuturile ei (înainte de gulag). Refrenul său este acum înțeles greșit:

La arme, cetățeni,
Formați batalioanele,
Să mergem, să mergem!
Că un sînge necurat
Ne udă brazdele!

Este interpretat greșit, ca și cum noi ne-am uda brazdele cu sângele dușmanilor noștri. Dar sângele soldaților tiranului, nu poate decât să ne otrăvească pământul. În imaginația timpului, «sângele necurat» al Poporului se opune «sângelui albastru» al ofițerilor imperiului prusian. Este exaltarea sacrificiului suprem, cea care fondează fraternitatea de arme a Revoluționarilor.

Fraternitatea de arme a Poporului, corespunde virtuții conducătorilor. Cei doi își răspund.

Și acum?

Noi trăim astăzi într-o perioadă care amintește de cea a Revoluției franceze: societatea este din nou împărțită în grupuri. Pe de o parte, liderii aleși de la nașterea lor, apoi clericii distribuind morala lor socială prin intermediul mass-media, și în cele din urmă un terț-stat, care este respins cu gaze lacrimogene și cu LBD (Lansator de gloanțe de apărare). Dar nu există nici un motiv în acest moment de a muri pentru patrie, în fața intereselor reprezentate de miii de lideri de afaceri care se întâlnesc la Davos.

În orice caz, pretutindeni, popoarele caută noi forme de guvernare, în conformitate cu istoria și aspirațiile lor.

Traducere
Light Journalist