Reţeaua Voltaire
« Arta Razboiului »

Din 1945 pîna în prezent: de la 20 la 30 de milioane de persoane ucise de SUA

Este o realitate, nu o analiza, nici macar o opinie: «ordinea internationala libera si deschisa» promovata de Statele Unite de la 1945, a costat viata a 20 la 30 de milioane de oameni din întreaga lume. Nici un presedinte, oricine ar fi, a reusit sa schimbe ritmul acestei masini de ucidere.

| Roma (Italia)
+
JPEG - 41.5 ko

În rezumatul ultimului sau document stategic – 2018 National Defense Strategy of the United States of America (al carui text integral este un secret) – Pentagonul sustine ca «dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, Statele Unite si aliatii ei, au instaurat o ordine internationala libera si deschisa pentru a apara libertatea si popoarele de agresiune si de constrîngere», dar ca «în prezent aceasta ordine este minata din interior, de Rusia si de China, care violeaza principiile si regulile raporturilor internationale». Este o schimbare complecta a realitatii istorice.

Profesorul Michel Chossudovsky, director al Centre for Research on Globalization, aminteste ca aceste doua tari, în ziua de azi clasificate ca fiind dusmani, sunt acelea care, atunci cînd erau aliatii Statelor Unite în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, au platit victoria Axei naziste-fasciste Berlin-Roma-Tokyo, cu cel mai înalt pret în vieti omenesti: Uniunea Sovietica cu aproximativ 26 de milioane, si China 20 de milioane, în comparatie cu ceva mai mult decît 400 de mii din Statele Unite.

Cu acest preliminar, Chossudovsky, introduce asupra lui Global Research, un studiu documentat de James A.Lucas, asupra numarului de persoane ucise de seria neîntrerupta de razboaie, lovituri de Stat si alte operatiuni subversive efectuate de Statele Unite, de la sfîrsitul razboiului în 1945, pîna în prezent: numar estimat între 20-30 de milioane de victime [1]. Duplul aproximativ al numarului de morti al Primului Razboi Mondial, al carui centenar tocmai sa celebrat la Paris, cu un “Forum al Pacii”.

În afara mortilor, exista ranitii, care de multe ori sunt lasati cu deficiente: cîtiva specialisti estimeaza ca, pentru fiecare persoana care a murit în razboi, alte 10 au ramas ranite. Aceasta înseamna ca, ranitii provocati de razboaiele americane ajung la sute de milioane.

La aceasta estimativa în studiu se adauga un numar inquantificabil de decese, probabil de sute de milioane, provocate din 1945 pîna în prezent, prin efectele indirecte ale razboaielor: foamete, epidemii, migratii fortate, sclavie si exploatare, daune aduse mediului înconjurator, furtul de recursuri pentru necesitatile vitale, cu scopul de a acoperi cheltuielile militare.

Studiul documenteaza razboaiele si loviturile de Stat efectuate de Statele Unite în mai mult de 30 de tari asiatice, africane, europene si latino-americane. Acest lucru arata ca fortele militare americane sunt direct responsabile pentru 10-15 de milioane de morti, cauzate cele doua mari razboaie: cele din Coreea si din Vietnam, si cele doua împotriva Irakului. Între 10 la 14 de milioane de morti au fost provocate de razboaiele “prin procura”, realizate de fortele armate aliate, instruite si comandate de SUA, în Afganistan, în Angola, în Congo, în Sudan, în Guatemala, si în alte tari.

Razboiul din Vietnam, care sa întins în Cambodgia si Laos, a provocat un numar de morti estimat în 7,8 milioane (plus un numar enorm de raniti si leziuni genetice în organele de reproducere, datorita dioxinei raspîndita de avioanele de razboi SUA).

Razboiul “prin procura”, în anii 80 în Afganistan, a fost organizat de CIA, care a antrenat si înarmat, cu colaborarea lui Osama Bin Laden si din Pakistan, mai mult de 100.000 de mujahidini, pentru a combate trupele sovietice cazute în “capcana afgana” (asa cum mai tarde a definit-o Zbigniew Brzezinski, subliniind ca antrenarea mujahidinilor începuse în Iulie 1979, cinci luni înainte de interventia sovietica din Afganistan).

Cea mai sîngeroasa lovitura de Stat a fost organizata în 1965 în Indonezia, de CIA: ea a furnizat escadroanelor de moarte indoneziene, lista primilor 5.000 comunisti, si altii care urmau sa fie ucisi. Numarul de persoane asasinate este estimat între o jumatate de milion si 3 milioane.

Aceasta este “ordinea internationala libera si deschisa” pe care Statele Unite, independent de cine locuieste în Casa Alba, o urmareste pentru «a apara popoarele de agresiune si de constrîngere».

Traducere
Light Journalist

Sursa
Il Manifesto (Italia)

Articole sub licenţă Creative Commons

Puteţi reproduce liber articolele din Reţeaua Voltaire, cu condiţia să citaţi sursa şi să nu le modificaţi, nici să nu le utilizaţi în scopuri comerciale (licenţă CC BY-NC-ND)

Susţineţi Reţeana Voltaire

Utilizaţi acest site, în care veţi găsi analize de calitate care vă vor ajuta să vă modelaţi înţelegerea lumii. Acest site nu poate exista fără susţinerea voastră financiară.
Ajutaţi-ne printr-o donaţie

4 Noiembrie, sa vezi Napoli si apoi sa mori
4 Noiembrie, sa vezi Napoli si apoi sa mori
de Manlio Dinucci, Reţeaua Voltaire
 
Califul, filmul CIA între ficțiune și realitate
« Arta Razboiului »
Califul, filmul CIA între ficțiune și realitate
de Manlio Dinucci, Reţeaua Voltaire
 
Erdogan vrea bomba
«Arta Razboiului»
Erdogan vrea bomba
Reţeaua Voltaire
 
NATO se afla în spatele atacului turc asupra Siriei
NATO se afla în spatele atacului turc asupra Siriei
de Manlio Dinucci, Reţeaua Voltaire
 
Invazia turcă a Rojavei
Tot ceea ce vi se ascunde despre operațiunea turcă «Sursa păcii» (3/3)
Invazia turcă a Rojavei
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
Kurdistanul, imaginat de colonialismul francez
Tot ceea ce vi se ascunde despre operațiunea turcă «Sursa păcii» (2/3)
Kurdistanul, imaginat de colonialismul francez
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire
 
Genealogia problemei kurde
Tot ceeea ce vi se ascunde despre operațiunea turcă «Sursa păcii» (1/3)
Genealogia problemei kurde
de Thierry Meyssan, Reţeaua Voltaire