Genealogia problemei kurde

Toate războaiele implica un proces de simplificare: există numai două tabere pe un câmp de luptă și fiecare trebuie să și-o aleagă pe a lui. În Orientul Mijlociu, unde există o cantitate neverosimilă de comunități și de ideologii, acest proces este deosebit de terifiant, deoarece nici una dintre particularitățile acestor grupuri pot fi exprimate, și fiecare trebuie să se alieze cu alții pe care îi dezaprobă.

Când un război se termină, fiecare încearcă să-și șteargă crimele pe care le-a comis, voluntar sau nu, și uneori să faca sa dispara aliați incomozi pe care el dorește să-i uite. Mulți încearcă apoi să reconstruiască trecutul pentru a-și oferi un rol frumos. Este exact la ceea ce suntem martorii astăzi, cu operațiunea turcă «Sursa păcii» de la granița siriană, și la reacțiile uimitoare pe care ea le provoacă.

Pentru a înțelege ce se întâmplă, nu e de ajuns să știi că toată lumea minte. Trebuie de asemenea, să descoperi ceea ce fiecare ascunde și să-l accepți, chiar și atunci cînd se constata că cei pe care îi admiram anterior, sunt în realitate niște nemernici.

Genealogia Problemei

Dacă credem în comunicarea europeană, s-ar putea crede că răii Turci, vor extermina pe amabilii Kurzi, pe care înțelepții Europeni încearcă să-i salveze, în ciuda lașilor Americani. Însa, niciuna dintre aceste patru puteri nu joacă rolul care li sa atribuit.

Trebuie mai întîi să se re-situeze evenimentul actual, în contextul «Războiului împotriva Siriei», care nu este decît o bătălie, și în cel al «Remodelării Orientului Mijlociu extins», în care conflictul sirian nu este decît o etapă. Cu ocazia atentatelor din 11 septembrie 2001, secretarul SUA al Apărării, Donald Rumsfeld și noul său director al « Transformarii forței», amiralul Arthur Cebrowski, au adaptat strategia Pentagonului la capitalismul financiar. Ei au decis să împartă lumea în două zone: una care ar fi cea a globalizării economice și cealaltă care ar fi văzută ca o simplă rezervă de materii prime. Armatele SUA vor fi responsabile pentru suprimarea structurilor de stat din această a doua parte a lumii, astfel încât nimeni să nu poată rezista acestei noi separari a forțelor de muncă [1]. Ei au început cu «Orientul Mijlociu extins».

Fusese prevazut să se distrugă Republica Arabă Siriană în 2003 (Syrian Accountability Act), după Afganistan și Irak, dar diverși capricioși au împins această operațiune pîna la 2011. Planul de atac a fost reorganizat în lumina experienței coloniale britanice din aceasta regiune. Londra a sfătuit să nu se distrugă complet Statele, să se restaureze un Stat minim în Irak, și să se păstreze guvernele marionete, capabile să administreze viața cotidiana a popoarelor. Modelat pe «Marea revoltă arabă» a lui Lawrence al Arabiei, pe care ei au organizat-o în 1915, scopul era de a organiza o «Primăvară arabă» care sa aduca la putere Frăția Fraților musulmani, și nu pe cea a Wahhabitilor [2]. S-a început prin a răsturna regimurile pro-Occidentale ale Tunisiei și Egiptului, apoi au fost atacate Libia și Siria.

La început, Turcia, membră a NATO-ului, a refuzat să participe la războiul împotriva Libiei, care a fost primul său client, și împotriva Siriei cu care crease o piață comună. Ministrul francez al Afacerilor externe, Alain Juppé, a avut apoi ideea de a face două lovituri cu o singură piatră. El l-a propus pe omologul său turc, Ahmet Davutoğlu, să rezolve împreună chestiunea kurdă în schimbul intrării Turciei în război, împotriva Libiei și Siriei. Cei doi oameni au semnat un Protocol secret care prevedea crearea unui Kurdistan, nu numai în teritoriile kurde ale Turciei, dar și în teritoriile aramaice și arabe din Siria [3]. Turcia, care are relații excelente cu guvernul regional al Kurdistanului irakian, dorea crearea unui al doilea Kurdistan, gândindu-se astfel sa puna capat independenței kurde pe propriul său pământ. Franța, care recrutase triburi kurde în 1911 pentru a suprima naționaliștii arabi, intenționa în cele din urmă să creeze un Kurdistan-crupion în regiune, în timp ce Britanicii reușiseră să creeze o colonie evreiască în Palestina. Francezii și Turcii au câștigat sprijinul Israeliților care controlau deja Kurdistanul irakian cu clanul Barzani, membru oficial al Mossad-ului.

Kurzii sunt un popor nomad (este sensul exact al cuvântului "kurd") care se deplasau în valea Euphratului, în Irak, în Siria și în Turcia de astăzi. Organizat în mod nu tribal, dar clanic, și renumit pentru curajul său, ei au creat numeroase dinastii care au domnit în lumea arabă (inclusiv cea a lui Saladin Magnificul) și persană, și ofereau luptatori pentru diferite armate. La începutul secolului al XX-lea, unii dintre ei au fost recrutați de Otomani pentru a masacra populațiile non-musulmane din Turcia, în special Armenii. Cu această ocazie, ei s-au stabilit în Anatolia, în timp ce alții au rămas nomazi. La sfârșitul Primului Război mondial, președintele american Woodrow Wilson, în aplicarea paragrafului 12, din cele 14 puncte ale sale (obiective de război), a creat un Kurdistan pe ruinele Imperiului otoman. Pentru a delimita teritoriul, el a trimis la fața locului comisia King-Crane, în timp ce Kurzii continuau masacrul Armenilor. Experții au determinat o zonă din Anatolia, și l-au avertizat pe Wilson de consecințele devastatoare ale unei extinderi, sau a unei deplasari a acestui teritoriu. Însa Imperiul otoman a fost răsturnat din interior de Mustafa Kemal, care a proclamat Republica și a refuzat pierderea teritorială impusă de proiectul wilsonian. În definitiv, Kurdistanul nu a vazut ziua.

Timp de un secol, Kurzii turci au încercat să se separe de Turcia. În anii 1980, marxist-leninistii lui PKK au deschis un adevărat război civil împotriva Ankarei, care a fost sever reprimat. Mulți s-au refugiat în Nordul Siriei, sub protecția președintelui Hafez el-Assad. Când liderul lor Abdullah Ocallan a fost arestat de Israelieni și predat Turcilor, ei au abandonat lupta armată. La sfârșitul Războiului rece, PKK, care nu mai era finanțat de Uniunea Sovietică, a fost penetrat de CIA și sa schimbat. El a abandonat doctrina marxista și a devenit anarhist, a renunțat la lupta împotriva imperialismului și s-a pus în slujba NATO-ului. Alianța atlantică a utilizat pe scară largă operațiunile sale teroriste pentru a conține impulsivitatea membrului său turc.

În plus, în 1991, comunitatea internațională a purtat un război împotriva Irakului, care tocmai invadase Kuweitul. La sfârșitul acestui război, Occidentul a încurajat opozițiile șiită și kurdă să se revolte împotriva regimului sunnit al președintelui Saddam Hussein. Statele Unite și Regatul Unit au lasat sa fie masacrate 200.000 de persoane, dar au ocupat o zonă a țării pe care au interzis-o armatei irakiene. Au alungat pe locuitorii ei, și i-au adunat pe Kurzii irakieni. Este aceasta zona care a fost reintegrata Irakului după războiul din 2003, și a devenit Kurdistanul irakian în jurul clanului Barzani.

La începutul războiului împotriva Siriei, președintele Bashar el-Assad a acordat cetățenia siriană refugiaților politici kurzi și copiilor lor. Ei s-au oferit imediat pentru a servi Damascul, pentru a apăra Nordul țării de jihadistii străini. Dar NATO a re-trezit PKK-ul turc și l-a trimis să mobilizeze Kurzii din Siria și din Irak, pentru a crea un foarte Mare Kurdistan, asa cum fusese prevazut de Pentagon, din 2001, și redactat de harta statului-major divulgata de colonelul Ralph Peters în 2005.

Acest proiect (destinat divizării regiunii pe motive etnice) nu corespundea deloc cu cel al președintelui Wilson în 1919 (de a recunoaște dreptul poporului kurd), nici cu cel al Francezilor (de a recompensa mercenarii). Era mult prea mare pentru ei și nu puteau spera să-l controleze. Pe de altă parte, el îi încînta pe israeliți care l-au văzut-o ca o modalitate de a reține Siria din spate. Cu toate acestea, el s-a dovedit imposibil de realizat. USIP, un institut de «Cinci ochi» legat de Pentagon, a propus să-l modifice. Marele Kurdistan va fi redus în profitul extinderii Sunnistanului irakian [4], care va fi încredințat unei organizații jihadiste: viitorul Daesh.

Kurzii YPG-ului, filiala siriană a lui PKK, au încercat să creeze un nou Stat, Rojava, cu ajutorul forțelor SUA. Pentagonul i-a folosit pentru a-i gazdui pe jihadisti în zona atribuită lor. Nu a existat niciodată o luptă teologică sau ideologică între YPG și Daesh, a fost doar o rivalitate pentru un teritoriu, care trebuia să fie împărțit pe ruinele Irakului și Siriei. Și atunci când Emiratul lui Daesh s-a prăbușit, YPG i-a ajutat pe jihadiști să întîlneasca forțele Al-Qaeda din Idleb traversînd «Kurdistanul» lor.

Kurzii irakieni ai clanului Barzani au participat direct la cucerirea Irakului de către Daesh. Potrivit lui PKK, fiul președintelui și șef al serviciului de Informații al guvernului regional kurd irakian, Masrour «Jomaa» Barzani, a asistat la întâlnirea secretă a CIA din Amman, pe 1 iunie 2014, care a planificat aceasta operațiune [5]. Barzanii, nu au dus nici o lupta cu Daeshul. Ei s-au multumit sa faca sa fie respectat teritoriul lor, și i-au trimis să înfrunte sunniții. Mai rău, ei au lăsat Daeshul să-i înrobească pe Kurzii ne-musulmani, Yeziții, în bătălia de la Sinjar. Cei care au fost salvați, au fost salvați de luptătorii lui PKK turc și ai YPG-ului sirian trimiși la fața locului.

Pe 27 noiembrie 2017, Barzanii au organizat — cu unicul sprijin al Israelului — un referendum asupra autodeterminării în Kurdistanul irakian, pe care l-au pierdut în ciuda trucajelor evidente. În noaptea alegerilor, lumea arabă a descoperit cu uimire un val de steaguri israeliene în Erbil. Potrivit revistei Israel-Kurd, Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu sa angajat să transfere 200.000 de Kurzi israelieni, în cazul unei victorii a referendumului, pentru a proteja noul Stat.

Pentru a se bucura de dreptul la auto-determinare, un popor trebuie să fie mai întâi unit, ceea ce nu a fost niciodată cazul Kurzilor. Dupa aceea, el trebuie să trăiască într-un teritoriu unde este majoritar, care a fost cazul numai în Anatolia dupa genocidul Armenilor, și de asemenea, în Nordul Irakului dupa epurarea etnică a zonei de interdicție aeriană în perioada ulterioara «Furtunii deșertului», și în cele din urmă în Nord-Estul Siriei de la expulzarea Asirienilor creștini și a Arabilor. Pentru a le recunoaște acest drept astăzi, aceasta înseamna validarea crimelor lor împotriva umanității.

Thierry Meyssan

[1] Aceasta strategie a fost evocata prima data de colonelul Ralph Peters în "Stability, America’s Ennemy", Parameteers 31-4 (revista Armatei de Infanterie US), în Iarna lui 2001. Apoi, expusa pe larg marelui public de către asistentul amiralului Cebrowski în The Pentagon’s New Map, Thomas P. M. Barnett, Putnam Publishing Group, 2004. În sfîrsit, colonelul Peters a publicat harta pe care statul-major US o stabilise în “Blood borders - How a better Middle East would look”, Colonel Ralph Peters, Armed Forces Journal, June 2006.

[2] Un mare numar de documente care sunt disponibile din 2005, dau marturie asupra pregatirii acestei operatiuni de către MI6. În special în e-mail-urile lui Foreign Office dezvăluite de către denunțătorul Derek Pasquill. De citit : Sous nos yeux. Du 11-Septembre à Donald Trump, Thierry Meyssan, Demi-Lune (2017).

[3] Existența acestui Protocol secret a fost dezvăluită la acea dată de presa algeriană. Diplomații sirieni mi l-au descris în detaliu. Din nefericire, arhivele de care dispunea Damascul, au fost transferate în graba, cu ocazia unui atac jihadist. Prin urmare, nu sunt disponibile în acest moment, dar vor deveni publice odată ce aceste arhive vor fi triate.

[4] “Imagining a Remapped Middle East”, Robin Wright, The New York Times Sunday Review, September 28, 2013.

[5] « Yer : Amman, Tarih : 1, Konu : Musul », Akif Serhat, Özgür Gündem, 6 juillet 2014