Invazia turcă a Rojavei

În 2011, Turcia a organizat asa cum i sa solicitat, migrarea a 3 milioane de Sirieni, cu scopul de a slăbi țara. Mai târziu, ea a sprijinit Frații musulmani și grupurile lor jihadiste, inclusiv Daesh-ul. În trecere a jefuit mașinile indutriale ale lui Aleppo și a înființat fabrici de productie falsa în Emiratul islamic.

Intoxicata de victoriile sale din Libia și Siria, Turcia a devenit Protectoarea Frăției Fraților musulmani, s-a apropiat de Iran și a sfidat Arabia Saudită. Ea a răspîndit bazele militare în jurul Regatului wahhabit în Qatar, Kuweit și Sudan, apoi a angajat firme occidentale de relații publice și a distrus imaginea prințului Mohamed bin Salman, în special cu afacerea Kashoggi [1]. Treptat, a considerat sa -si extinda puterea ei, și a ambitionat să devină al XIV-lea imperiu monghol. Interpretând greșit această evoluție ca fiind numai opera lui Recep Tayyip Erdogan, CIA a încercat de mai multe ori să-l asasineze, până la provocarea loviturii de Stat eșuata din iulie 2016. Au urmat trei ani de incertitudini care s-au încheiat în iulie 2019, când președintele Erdogan a decis să acorde prioritate naționalismului asupra islamismului [2]. Astăzi, Turcia, deși încă membră a NATO, transportă gaz rusesc în Uniunea Europeană și cumpără S-400 de la Moscova [3]. Ea veghează asupra minorităților sale, inclusiv kurzii, și nu mai cere să fie un musulman sunnit, dar numai loiala Patriei sale.

– În timpul verii, președintele Donald Trump a anunțat intenția sa de a retrage trupele sale din toată Siria, începand cu Rojava (deja formulat pe 17 decembrie, 2018), cu condiția expresa de a tăia linia de comunicare între Iran și Liban (ceea ce este nou). Turcia și-a asumat acest angajament în schimbul unei ocupații militare a benzii de frontieră siriene din care artileria teroristă ar putea-o bombarda.

– Rusia a indicat că nu sprijină infractorii împotriva umanității ai YPG-ului, și va accepta intervenția turca, daca populația creștină era autorizata să se întoarcă pe pamîntul ei. Este la cee ce s-a angajat Turcia.

– Siria a anuntat că nu va respinge imediat o invazie turcească dacă ea ar putea elibera un teritoriu echivalent în guvernoratul de la Idleb. Ceea ce Turcia a acceptat.

– Iranul a indicat că, chiar dacă el dezaprobă o intervenție turca, el nu intervine decît în beneficiul Șiiților, și nu este interesat de soarta lui Rojava. Ceea ce Turcia a înregistrat.

Mai multe summituri internaționale au fost organizate pentru a examina consecințele acestor poziții și pentru a determina punctele subordonate (de exemplu, petrolul de pe banda de frontieră siriană nu va fi exploatat de armata turcă, ci de o societate SUA). Primele summituri au reunit consilierii de securitate din SUA și Rusia. Următoarele, șefii de Stat din Rusia, Turcia și Iran.

– La 22 iulie 2019, Turcia anunță suspendarea acordului său de migrație cu Uniunea Europeană [4].
– La 3 august, președintele Erdogan desemneaza noi ofițeri superiori, inclusiv kurzi, și ordoneaza pregătirea invaziei lui Rojava [5].
– El ordoneaza de asemenea armatei turcești să se retragă în fața armatei Arabe siriene în guvernoratul de la Idleb, astfel încît, ea să poată sa elibereze un teritoriu echivalent cu cel care urma să fie invadat în Est.
– La 23 august, Pentagonul ordoneaza dezmembrarea fortificațiilor YPG, astfel încât armata turcă să poată efectua o ofensivă fulgerătoare [6].
– La 31 august, în sprijinul armatei Arabe siriene, Pentagonul bombardeaza o reuniune a liderilor lui Al-Qaeda în Idleb, datorita Inteligenței turce [7].
– Pe 18 septembrie, președintele Trump î-și schimba consilierul de Securitate și îl numeste pe Robert O’Brien. Acest om discret îl cunoaște bine pe președintele Erdogan cu care a stabilit consecințele loviturii de Stat eșuate, din iulie 2016 [8].
– La 1 octombrie, președintele Erdogan a anunțat deplasarea iminentă a 2 milioane de refugiați sirieni pe teritoriul Rojavei [9].
– La 5 octombrie, Statele Unite cere membrilor Coaliției internaționale să-și recupereze cetațenii jihadisti prizonieri în Rojava. Regatul Unit cere transferul lor în Irak, în timp ce Franța și Germania refuza [10].
– La 6 octombrie, Statele Unite declara că nu mai este responsabilă pentru jihadiștii prizonieri în Rojava, care vor trece sub responsabilitatea Turciei.
– La 7 octombrie, Forțele speciale SUA încep retragerea lor din Rojava.
– La 9 octombrie, armata turcă - comandată în special de ofițerii kurzi - și de milițienii turkmeni care recuperaseră steagul Armatei siriene libere, invadeaza banda de pe teritoriul sirian, de 32 de kilometri adîncime, ocupata de YPG.

Operațiunea «Sursa păcii« este perfect legală în temeiul dreptului internațional, dacă ea se limitează la banda de frontieră de 32 km și nu generează o ocupație turcă nedeterminată [11]. Din acest motiv, armata turcă folosește milițienii turkmeni sirieni pentru a urmari YPG-ul în restul Rojavei.

Presa internațională, care nu a urmat evenimentele de pe teren și sa mulțumit cu declarațiile oficiale contradictorii din aceste ultime luni, este uimită. Toate Statele la unison denunță operațiunea turcă, inclusiv Statele Unite, Rusia, Israel, Iran și Siria, cu toate ca ei cu toții au negociat-o și au validat-o. Cei care amenință Turcia trebuie să ia în considerare posibila migrație a cetățenilor lor jihadisti înraiți de la Idleb.

Consiliul de securitate se întrunește urgent la cererea presedintelui Macron si a cancelarului Merkel. Pentru a evita de a arăta că nimeni nu se opune într-adevăr intervenției turcești, nici măcar Franța, reuniunea are loc în spatele ușilor închise și nu face obiectul unei declarații a președintelui Consiliului.

Este puțin probabil ca Siria, epuizată, să poată recupera această fâșie de teritoriu în viitorul apropiat, în timp ce Irakul nu a reușit să elibereze Baachiqa (110 km adâncime), iar Uniunea Europeană ea-însăși nu a reușit să elibereze o treime din Cipru, ocupat din 1974.

În pofida cererilor din partea Franței și a Germaniei, Consiliul atlantic nu s-a reunit. La 11 octombrie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, vine la Ankara pentru a se asigura că operațiunea funcționează. El celebrează măreția Turciei, nituind astfel ciocul Germanilor și al Francezilor [12].

Pe 13 octombrie, în plin dezastru, directia YPG-ului este schimbata. La sfatul Rusiei, liderii kurzi, care au fost întotdeauna în negocieri cu Republica Arabă Siriană, au venit să-i prezinte respectele si loialitatea la baza rusească de la Hmeimim[13]. Cu toate acestea, unii membri ai managementului YPG-ului contesta renunțarea la Rojava.

Pe 14 octombrie, președintele Donald Trump impune sancțiuni împotriva Turciei. Ele sunt pur simbolice și îi permit Ankarei să-și continue atacul fără a lua aminte la critici [14].

Președintele Donald Trump a reușit astfel să puna capat problemei Rojava. Armata rusă a preluat bazele SUA, abandonate de către GI’s, demonstrând locul pe care Moscova îl ocupa acum în regiune înlocuind Washingtonul. Siria, denunțând mereu intervenția Turciei, a eliberat un sfert din teritoriul său. Turcia abordează chestiunea terorismului kurd și are în vedere soluționarea problemei refugiaților sirieni. Tentația va fi mare pentru ea să nu se oprească aici.