Jihadiști chinezi uiguri în Siria.

Timp de câteva săptămâni, presa turcă a evocat soarta Uigurilor, aceasta populație turcofona și musulmană a Chinei. Partidele politice de opoziție, inclusiv kemaliștii, au denunțat cît mai bine represiunea Han asupra acestei minorități și a religiei sale.

Această efervescență a fost urmarea :
 Raportului de la Jamestown Foundation privind «cele 73 de centre de detenție secrete chinezești» [1];
 Campaniei Radio Free Asia, care a difuzat numeroase interviuri cu foști deținuți ai taberelor chineze, și a mers atât de departe pînă la a pretinde, că China interzicea Coranul [2];
 Campaniei lansate la 13 noiembrie 2018 de Statele Unite și aliații săi în Consiliul pentru Drepturile Omului de la Geneva contra represiunii islamului în China [3];
 Și în cadrul audiției, organizata la Washington la 28 noiembrie 2018, de senatorul Marco Rubio (R-FL) și reprezentantul Chris Smith (R-NJ) în fața Comisiei mixte a Congresului și a Executivului pentru China (Congressional-Executive Comission on China - CECC) privind «Reprimarea religiilor de către Partidul Comunist Chinez" [4]. Aflam acolo că unu pîna la trei milioane de Uiguri vor fi supuși torturii electrice în lagărele de reeducare.

Aceste imputări au fost reluate de Amnesty International și Human Rights Watch.

Este în acest context, că purtătorul de cuvânt al Ministerului turc al Afacerilor Externe, Hami Aksoy, a publicat la 09 februarie 2019 un comunicat, denunțînd în mod oficial «chinezarea (...) identităților etnice, religioase și culturale a Turcilor Uiguri» și moartea în închisoare a celebrului poet Abdurehim Heyit, care îsi efectua cei «opt ani» de condamnare «pentru unul dintre cîntecele sale» [5].

Această luare de poziție a explodat ca o lovitură de trăsnet între Ankara și Beijing : dupa ce președintele Donald Trump î-si retrasese sprijinul SUA economiei turcesti, țara se îndreptase catre China, în luna august 2018, și nu mai putea trăi fără ea.

În seara următoare, China publica un videoclip de 26 de secunde asupra pretinsei morti. El declara: «Ma numesc Abdurehim Heyit. Astăzi este 10 februarie 2019. Sunt obiectul unei proceduri de anchetare, pentru suspiciunea de încălcare a legilor naționale. Ma aflu acum în stare bună și nu am fost niciodată abuzat».

Două zile mai târziu, pe 11 februarie, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez, Hua Chunying făcea o critică severă «greșelilor» și «iresponsabilitatii» Turciei [6].

Dacă este dovedită închisoarea a cel puțin 10.000 de Uiguri implicați în activități teroriste, cifra de la 1 la 3 milioane de prizonieri nu o este absolut deloc.

Déjà, la 1 iunie 2017 și 13 decembrie 2018, guvernul chinez lansase două documente, unul privind Drepturile omului în Xinjiang [7] și celălalt privind Protecția Culturii și Dezvoltării în Xinjiang [8].

Deținuți islamici în lagărul de de-radicalizare de la Lop.

Cu toate acestea, Partidul Comunist nu știe cu adevărat cum să se ocupe de islamul politic. El abordeaza această chestiune cu un anumit trecut, cel al Revoluției Culturale și interzicerea nu doar a islamului, ci a tuturor religiilor. După ce a stabilit libertatea în acest domeniu, el vede reaparitia diviziunilor Războiului Civil, si atentatele jihadiste se multiplică [9]. La data de 1 februarie 2018, el a lansat o nouă politică religioasă vizînd să asimileze Islamul, suprimînd anumite practici de identitate [10]. Astfel, membrii Partidului trebuie să dea exemplul refuzând să mănânce halal. Nu ramîn decît 24 400 de moschei care sunt deschise în Xinjiang, pentru 13 milioane de musulmani.

Timp de douăzeci și cinci de ani, organizațiile uigure revendica crearea unui Stat independent, mai întîi laic și acum «islamic» (în sensul politic și nu religios al Frăției Musulmane), Turkestanul de Est (conform numirii medievale a Xinjiang-ului) . Ele au beneficiat imediat de sprijinul CIA împotriva autorităților de la Beijing.

 În 1997, Miscarea Islamica a Turkestanului oriental (MITO) este creata și pleaca sa se formeze în Afganistan cu ajutorul Talibanilor și a unor elemente aparinînd Al-Qaïdei. Ea reiese din islamul politic, și este finanțată direct de CIA.
 În septembrie 2004, la Washington, Anwar Yusuf Turani fondeaza un «guvern al Turkestanului oriental în exil». El reconstituie alianța Kuomintang-ului cu Dalai Lama și Taiwan, în prelungirea războiului civil din China (1927-1950).
 În luna noiembrie al aceluiași an, la München este creat un Congres Mondial al Uighurilor, al carui președinte va deveni Rebiya Kadeer. El promite un separatism etnic.
Aceste două ultime entități sunt finanțate de National Endowment for Democracy, o agenție a lui «Cinci Ochi» [11].

În Xinjiang au izbucnit revolte serioase, mai întâi în februarie 1997, și apoi în iulie 2009. Manifestantii reclamau atât separatismul uigur, de anti-comunismul lui Kuomintang, cît și de islamul politic.

Beijingul a restabilit calmul, acordând diferite privilegii Uigurilor, scutind-ui pe acestia, de exemplu, de politica copilului unic (în prezent abandonată) [12].

Campania americană împotriva represiunii Uighurilor pare a fi contrazisă de investiția lui Erik Prince, fondatorul lui Blackwater, pe lînga autoritățile din Xinjiang [13]. Dar Prince nu este doar principalul om de afaceri specializat în crearea armatelor private, el este de asemenea fratele lui Betsy DeVos, secretarul Educatiei al lui Donald Trump. Agenții săi de securitate, vor fi mercenarii care vor acționa în numele lui Bingtuan, o militie Han din Xinjiang.

Se pare că, în timpul anilor 90, atunci cînd actualul președinte turc Recep Tayyip Erdoğan era șeful lui Milli Görüs și primarul orașului Istanbul, el oferise o bază în spate, diverselor mișcări teroriste islamiste, fie ele tătare, cecene sau uigure [14].

Deci se pune întrebarea: declarația turca împotriva represiunii Han a Uigurilor, este ea o simplă decizie de poziție interioară, pentru a nu lasa sa fie copleșita de partidele de opoziție, sau ea este o nouă politică de Stat, în conformitate cu fostele responsabilitati ale președintelui Erdoğan în dispozitivul terorist al CIA?

Miscarea islamica din Turkestanul oriental (MITO) a fost foarte activa în timpul războiului împotriva Siriei, cu sprijinul serviciilor secrete din Turcia (MIT). Timp de mai multe luni, 18.000 de Uiguri (dintre care cel puțin 5000 de luptători jihadiști) trăiesc în izolare în al-Zambari, un oraș sirian la granița turcă, în guvernoratul de Idleb. Ei se mentin acolo cu ajutorul Forțelor speciale germane și franceze [15].

In timp ce presedintele Donald Trump intreprinde un impas comercial cu Beijing, totul se petrece ca și cum sa ajuns la o reconciliere între CIA și Turcia, prevăzînd reluarea acțiunilor secrete împotriva Chinei.

Traducere
Light Journalist

[1List of government bids related to re-education facilities”, Jamestown Foundation, May 15, 2017.

[2« Selon Washington, Pékin vient d’interdire le Coran (sic) », Réseau Voltaire, 5 octobre 2017.

[3« Campagne occidentale pour les Droits des islamistes chinois », Réseau Voltaire, 15 novembre 2018.

[4Aceasta comisie, creata în 2001, este compusa din 15 membri : 5 pentru Senat, 5 pentru Camera Reprezentantilor si 5 pentru guvernul federal. Administratia Trump nu a desemnat personnalitati pentru a ramîne acolo.

[5« La Turquie condamne la Chine », Réseau Voltaire, 9 février 2019.

[6China responds to Turkey”, Voltaire Network, 11 February 2019.

[7Human Rights in Xinjiang - Development and Progress”, Voltaire Network, 1 June 2017.

[8Cultural Protection and Development in Xinjiang”, Voltaire Network, 13 December 2018.

[9« Jihadistes revenus de Syrie : déjà plus de 150 morts en Chine », Réseau Voltaire, 3 novembre 2014.

[10China revises regulation on religious affairs”, Voltaire Network, 7 September 2017.

[11« Cinci Ochi » sunt o alianta militara fondata în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, reunind Australia, Canada, Statele-Unite, Noua-Zeelanda, si Regatul-Unit. Ea gestioneaza tot atît de bine sistemul de interceptare Echelon, cît si « promovarea democratiei ».

[12« Que se passe-t-il dans le Xinjiang ? », par Domenico Losurdo, Traduction Marie-Ange Patrizio, Réseau Voltaire, 12 juillet 2009.

[13« Erik Prince investit en Chine », Réseau Voltaire, 5 février 2019.

[14Cu ocazia aliantei sale cu Rusia, presedintele Erdoğan a suspendat dispozitivul sau de sprijin islamistilor tatari si ceceni. A vedea : « L’Ukraine et la Turquie créent une Brigade internationale islamique contre la Russie », par Thierry Meyssan, Télévision nationale syrienne , Réseau Voltaire, 12 août 2015.

[15« Les 18 000 Ouïghours d’Al-Qaïda en Syrie », Réseau Voltaire, 19 août 2018.